Wuzhen este un oraş antic situat în sudul Chinei, în provincia Zhejiang, mai precis în “Triunghiul de aur” format din oraşele Hangzhou, Suzhou și Shanghai. Are o suprafață de 71,19 km pătraţi, o populație de 60.000 de locuitori, din care 12.000 sunt rezidenți permanenți. Este locul gazdă al Conferinței Mondiale a Internetului începând din 2014 şi a ajuns să fie cunoscut în lume ca „Veneţia Orientului”. Zeii nemuritori ai Cerului au vrut să ajung în această regiune idilică împreună cu Alina, colega mea. Într-un frumos început de septembrie, trezind parcă visul tomnatic al omenirii, am aterizat cu avionul la Hangzhou şi de-acolo am luat autocarul până la Wuzhen. Pe drum, am avut ocazia să văd că oraşul este înconjurat de culturi de orez cu multe canale de irigaţii care fac din acel loc unul fertil şi prosper. Încă de la început am fost întâmpinată de o lume paşnică, îngheţată în timp şi spaţiu, departe de consecinţele dezvoltării urbane uluitoare. Oraşul, care se bucură de o lungă istorie, numeroși oameni celebri, o cultură profundă și obiceiuri populare colorate, își prezintă trecutul prin poduri şi alei de piatră și sculpturi delicate din lemn.
La prima impresie pare un orăşel cu caracteristici rurale etnografice în aer liber sau mai degrabă un muzeu format din case tradiţionale, realizate în stilul unic al orașelor de pe apă din sudul râului Yangtze, în timpul dinastiei Ming și Qing. Străzile sunt proiectate şi împărţite în tipare aproape perfecte, între axele est-vest şi nord-sud. Totul pare în Wuzhen cu 1000 de ani în urmă. Clădirile tradiţionale cu fundaţie joasă sunt foarte bine conservate şi încă locuite. Am început să hoinărim printre alei pietruite înguste şi liniştite. Aici nu sunt garduri, în cultura chinezilor existând conceptul de împrejmuire. Stilul de viață al locuitorilor a rămas neatins de trecerea timpului. Uşile caselor sunt mereu deschise, având deasupra câte un lampion de culoare roşie în semn de bun-sosit, locuitorii lăsându-te să le vizitezi interiorul caselor. Micuţa comunitate nu se fereşte deloc de turişti. Oamenii îşi văd liniştiţi de treburile lor cotidiene. Prepară gustări locale cu diverse arome îmbietoare sau spală rufele chiar în râu, alături de copii veseli care udă florile de pe veranda din lemn vechi, terasele caselor având ieşire la apă.
Întregul oraș este construit de-a lungul râului Shihe, iar rețeaua de străzi face ca zona să fie pitorească şi impresionantă. Wuzhen întruchipează gândirea culturii chineze tradiționale, potrivit căreia omul trebuie să fie în armonie cu natura și să se bucure de o viață plăcută care provine din progresul social. Zona Xizha este cea mai veche secțiune şi cea mai căutată de turişti. Este formată din 12 insule și mai mult de 70 de poduri legate între ele. Aceasta este o imagine rar văzută în China. Două poduri sunt celebre – Podul Tongji și Podul Renji, care formează împreună o vedere clasică: Podurile Duble sau Podul în Pod, pentru că pot fi văzute, unul prin arcada celuilalt. O stradă se întinde pe mai multe mile și aleile pietruite sunt antice, dar unice, iar casele cu două laturi stau în cea mai mare parte pe apă. Hotelurile sunt, de asemenea, speciale, exteriorul lor are un aspect tradițional, dar interiorul este decorat modern. Pe vechea stradă Xizha, am văzut cluburi, baruri, centre de afaceri şi centre SPA, librării, restaurante cu specific chinezesc, ceainării.
Cutreierând prin farmecul natural al oraşului antic Wuzhen am trecut peste numeroase poduri arcuite din piatră, cu diverse designuri, concepute pentru a evoca luna plină. Acestea arată superb atunci când astrul se reflectă în apele de sub pod. În Dongshi, cealaltă secţiune a oraşului, te poţi plimba cu barca Wupeng printre canale. Docurile vechi cu pavilioane adiacente sunt tipice acestui oraş romantic cu reguli obligatorii de păstrare a mediului, de protecţie a culturii şi a patrimoniului acestuia. De-a lungul râului, bărcile Wupeng vin şi pleacă încărcate cu turişti dornici să guste din frumuseţea acestui oraş cu miresmele lui îmbătătoare, savurând decorul original. Un barcagiu luase câteva minute de pauză şi apucăm să-l întrebăm cum era mai demult viaţa în Wuzhen.
– În trecut aveam o barcă puțin mai mare decât cele pe care le vedeţi aici. În special, familiile bogate aveau bărci mai mari. La marginea satului erau terenurile noastre. Aici este strada veche, unde odinioară a fost târgul în care vindeam produsele agricole. În fiecare dimineaţă, ne trezeam, veneam pe această stradă să bem un ceai şi, după aceea, vindeam pui sau rațe. Casele au fost construite pe malurile râului, chiar suspendate pe apă. Avem multe poduri de piatră între cele două maluri. Pietrele folosite pentru construcția podurilor și a străzilor din oraşul nostru au fost transportate de la Marele Canal Beijing-Hangzhou. De la canal până aici este o distanță de aproximativ doi kilometri. Este aproape. Priviţi, în spatele acelui pod înalt se vede o pagodă. Dincolo de pagodă este Marele Canal Beijing-Hangzhou.
– Îmi place foarte mult cămaşa dvs. făcută din pânză în culoarea indigoului!
– Cămașa este acum haina de muncă pentru noi, dar în stil tradițional. În trecut, cămașa era preferată de persoanele în vârstă. Era confecționată din pânză tradițională de bumbac. Aici are un nod şi aici o deschidere pentru aerisire, pentru că atunci când vâslim cu toată forța, noi, barcagii, transpirăm mult. Cămașa ne ajută să ne aerisim corpul.
Admirând sculpturile delicate şi rafinate făcute în lemnul maro închis al caselor şi în piatra podurilor şi minunându-ne de graţia şi imaginaţia meşterilor din acele vremuri, am ajuns la Magazinul Lin’s şi Magazinul de mătase Yida. Aici descoperim că a început producţia de mătase naturală, ulterior, regiunea devenind cea mai renumită în ţesăturile de brocart. Datorită modului de combinare a acestuia, pânzele fiind considerate adevărate nestemate de împăraţii Chinei. Tot aici a fost inventată maşina de ţesut mătase, care executa peste o sută de procese tehnologice. Astăzi, însă, meşteşugul acesta s-a pierdut la Wuzhen. Graţioasele rochii tradiţionale chinezeşti, Qipao, şi eşarfele colorate sunt confecţionate la oraş şi apoi transportate la Wuzhen. La Muzeul Oficiului Poştal, turiştii trimiteau vederi cu instantanee din oraş. Nu reuşeam să-mi amintesc care a fost ultima vedere pe care am scris-o sau cine era destinatarul şi o suavă nostalgie m-a cuprins.
– Unde trimiteți cartea poștală?
– Vreau s-o trimit acasă, la părinţi, în Fengjie.
– Sunteți turist?
– Da.
– Poți să trimiți şi tu în ţara ta. De unde eşti?
– Sunt din România.
– Poți să trimiți o vedere şi în România. Este uşor. La fel ca mine. Eu o trimit în Taiwan.
– Sunteți în vacanță?
– Da.
– Vă place Wuzhen?
– Da, este foarte frumos.
– Şi eu sunt încântată.
Wuzhen a fost odată un hub al transportului ce lega toate prefecturile și provinciile din jur. Oamenii care locuiau în orășelele și satele adiacente veneau aici, dimineața devreme, cu bărcile, pentru a bea o ceașcă de ceai sau pentru a-și vinde legumele și animalele domestice. Treptat, acesta s-a dezvoltat într-o piață înfloritoare. Piața de pe apă din Wuzhen are o suprafață de aproximativ 3.400 metri pătraţi și este împărțită în două de Podul Zhan. Mulţi locuitori au păstrat tradiția de a-şi cumpăra fructe și legume de pe bărcile ce fac comerț prin ferestrele casei lor de pe malul râului. Continuându-ne drumul, am dat peste Vopsitoria Hongyuantai, unde se practică un proces de imprimare a pânzelor cu ,,albastrul de Colico”. Spre deosebire de moldovenescul ,,albastru de Voroneţ”, această culoare se apropie de cea a indigoului şi este la fel de unică, având ingrediente la fel de secrete. Este o adevărată bijuterie a locului. Toate geamurile şi uşile caselor au perdele făcute din această pânză. Chiar şi patul în formă de baldachin, aducând cu cel din dinastia Song, din camera hotelului unde stăteam, avea această minunată pânză în culoarea indigoului, cu diverse motive albe imprimate. Oraşul atrage vizitatorii cu această artă. Materia primă pentru imprimarea colorantului este Eupatorium fortunei, o plantă care se transformă în indigo după ce a fost fermentată și precipitată. Pentru ca transportul pânzei să se facă rapid, atelierele de țesut și cele de vopsitorie sunt, de regulă, pe aceeași stradă, doar la câteva uși una de cealaltă. La atelierul de vopsitorie, pânza este îmbibată și uscată la aer din nou, pentru a se produce apoi flori albe pe fundal albastru.
De-a lungul râului, bărcile Wupeng veneau şi plecau încărcate cu turişti dornici să guste din frumuseţea acestui oraş cu miresmele lui îmbătătoare, savurând decorul original. Ploaia caldă care începuse să cadă spre seară dădea oraşului culori fascinante. Şi pentru că aveam nevoie de umbrele, am intrat în magazinul unde se confecţionează aceste obiecte tradiţionale, aş spune adevărate comori.
– Pot folosi această umbrelă când plouă?
– Sigur. Rezistă la ploaie. Aceasta este o umbrelă tradițională, făcută şi azi după tehnici vechi.
– Cum se confecţionează aceste minunăţii?
– În primul rând se lipeşte hârtia din bambus pe scheletul umbrelei. După ce ia forma umbrelei, se fac desenele în tuş, cu mâna. Odată uscat tușul, se acoperă hârtia cu ulei gras de tung, ca să fie rezistentă. De aceea, este denumită „umbrela din hârtie cu ulei”.
Plimbându-ne emoţionate cu umbrelele de-a lungul străzii care ne ducea spre hotel, pe lângă casele din lemn vechi de secole, vedeam cum ploaia curge de pe streașinile gravate care acoperă ușile. Picăturile de ploaie aduceau valuri pe suprafaţa râului, în timp ce bărcile plimbau ultimii turişti. Oraşul înfășurat în ploaie creează o scenă desfătătoare. Cerul serii împânzit de luminile lampioane¬lor creionează peisaje de basm. Săptămâna viitoare vom continua periplul nostru prin oraşul Wuzhen, care fascinează prin coloritul şi unicitatea lui. (Nina F. Gherman, Traducere şi fotografii realizate de Li Xin)
Sursa: Radio China International
Last modified: 18/05/2018
