Anul 2018 a fost declarat anul Turismului UE-China așa cum reiese din inițiativele convenite la summitul UE-China din 2017. Acest proiect vizează sprijinirea dezvoltării unor itinerarii noi de călătorie, promovarea înțelegerii interculturale și o promovare mai intensă a turismului pe această rută.
Site-ul https://ecty2018.org/ a fost creat special pentru susținerea acestei idei, iar după Asia, Europa a fost a doua destinație aleasă de turiștii chinezi în 2015.
China continuă să-și consolideze poziția de cea mai mare piață de turism din lume, atât în ceea ce privește călătoriile, cât și cheltuielile, cu atât mai mult cu cât economia chineză este în plină expansiune, conform Organizației Mondiale a Turismului din cadrul Organizației Națiunilor Unite (UNWTO).
În scopul atragerii mai multor turiști chinezi în UE, cele două mari regiuni se angajează să facă progrese în ceea ce privește facilitarea eliberării vizelor. Negocierile au fost lansate oficial în Beijing în 2017 de către comisarul Avramopoulos și omologul său chinez, Guo Shengkun, consilierul de stat și ministrul securității publice. UE și China depun eforturi pentru a se asigura că principalele companii aeriene din UE pot beneficia de oportunitățile existente în acordurile bilaterale privind transportul aerian dintre statele membre ale UE și China.
Anul turistic UE-China va include o serie de campanii finanțate prin parteneriate public-private, întâlniri de afaceri și întâlniri între întreprinderi.
Totodată, la Ziua Mondială a Turismului, 27 septembrie 2017, Parlamentul European a organizat o conferință la nivel înalt privind turismul, la inițiativa președintelui său, Antonio Tajani (PPE, Italia), în care a fost subliniată importanța Anului Turistic UE-China.
Uniunea Europeană își propune ca această manifestare inclusă în Parteneriatul strategic dintre UE și China să ducă la o creștere anuală cu 10% a vizitatorilor chinezi și să conducă la semnarea a aproximativ 200 de acorduri de parteneriat între companiile europene și cele chineze.
Anul turismului UE-China a fost sărbătorit și în București, prin proiectarea, în 2 martie a.c., a două lucrări tematice pe faţada Teatrului Naţional din Bucureşti.
Proiecţiile video au adus în atenţia publicului un tandem artistic româno-chinez, prin două lucrări de 60 de secunde, realizate de echipe care au fost premiate în cadrul iMapp Bucharest (echipa Gong Zhen, din China, câştigătoare a Premiului Juriului iMapp Bucharest 2017 şi echipa Mindscape, din România, câştigătoare a Premiului Publicului iMapp Bucharest 2015).
Secretarul de stat în Ministerul Turismului, Cristina Tărteaţă, a declarat că Teatrul Naţional din Bucureşti a fost ales pentru acest eveniment având în vedere aportul major pe care instituţia l-a avut de-a lungul timpului în dezvoltarea culturii române şi ţinând cont de faptul că schimburile culturale între România şi China au fost deosebit de active în domeniul artei teatrale.
Last modified: 09/03/2018
[…] 2016, UE a importat servicii de călătorie (turism) de aproximativ 3 miliarde de euro din China. Dar Europa a exportat turism net către China […]