Ministerul Cercetării și Inovării a lansat un apel pentru competiția de proiecte de mobilitate între România și Republica Populară Chineză, ce vor fi puse în aplicare în perioada 2018-2019.
Scopul competiției este susținerea proiectelor de cercetare științifică, dezvoltarea și aprofundarea cunoștințelor și activităților de cercetare, precum și eficientizarea mobilității cercetătorilor, schimbului de experiență și accesul la infrastructura de cercetare de scară medie și înaltă.
Din echipele de cercetare pot face parte cetățeni români sau rezidenți permanenți în România, care vor locui în România pe toata durata derulării proiectului, iar coordonatorul de proiect și echipa de cercetători din România trebuie să fie afiliați unei instituții de învățământ superior sau de cercetare-inovare, fiind încurajate să participe, în special IMM-urile și activanții din domeniile industriale.
Conform criteriilor de eligibilitate prezentate în apelul făcut de Minister, instituția coordonatoare din România trebuie să aibă un contract în derulare finanțat pe plan național și/sauinterna țional cu aceeași tematică de cercetare sau similară cu cea propusă în plan, mai ales în domenii precum:
– Agricultură, tehnologia alimentară și biotehnologie;
– Mediu și schimbările climatice;
– Sănătate și biomedicină;
– Transportul verde;
– Energia regenerabilă;
– Tehnologia informației și comunicații.
Ministerul Cercetării și Inovării preconizează că vor finanțate aproximativ 28 de proiecte, dintr-un buget alocat de 1.500.000 lei.
Pentru depunerea candidaturilor, cercetătorii din România trebuie să se adreseze Autorității contractante – UEFISCDI, până la data de 31 martie 2018, ora 16:00, utilizând platforma de depunere online www.uefiscdi-direct.ro.
Documentele solicitate în apel sunt prezentate pe pagina web a UEFISCDI dedicată apelului bilateral România (RO) – Republica Populară Chineză (CN).
Calendarul activităților prevăzute în apelul lansat în anul 2018 pentru propunerile de proiecte este:
15 martie 2018 Lansarea apelului
31 martie 2018 Termenul limită pentru depunerea propunerilor de proiecte
02-03 aprilie 2018 Verificarea eligibilității propunerilor de proiecte și afișarea rezultatelor preliminare privind eligibilitatea
04-16 aprilie 2018 Evaluarea științifică a propunerilor de proiecte
30 aprilie 2018 Publicarea listei proiectelor ce vor fi finanțate pe pagina web a UEFISCDI
În speranța că fondurile alocate vor fi utilizate cât mai eficient, prietenia româno-chineză susține domeniul cercetării și inovării, în scop benefic pentru buna dezvoltare a ambilor parteneri.
Last modified: 26/03/2018

