Oraşul Wuxi din provincia Jiangsu este traversat de Marele Canal, cel mai vechi şi mai mare canal artificial din lume. În antichitate, strămoşii locuitorilor din Wuxi au ales să-şi construiască locuinţele lângă apă. Combinaţia arhitecturală a construcţiilor din oraş cu reţeaua canalelor de apă, care formează structura şi înfăţişarea urbană, a determinat apariţia unei culturi specifice a “ţinutului apelor”.
În urma erodării canalului antic vechi de un mileniu, în Qingmingqiao, cartier istoric din Wuxi, întregul uscat a fost transformat în mii de “insule”, reţelele cursurilor de canal constituind străzi şi şosele, bărcile devenind principalul mijloc de deplasare al localnicilor. Din acest motiv, localitatea a fost denumită de turiştii străini “Veneţia orientală”. În zona Qingmingqiao există multe monumente istorice vechi de mai bine de un mileniu, printre care Templul Nanchan, Pagoda Miaoguang, podul Qingming, docul Bodu şi Mănăstirea de călugăriţe budhiste Zhangyuan.
Târgul Rongxiang, cu o existenţă de aproape 600 de ani, se află la periferia vechiului oraş Wuxi. Vă invit să descoperim ce s-a păstrat acolo, din vechime.
Rongxiang este locul de obârşie a mai multor industriaşi şi comercianţi chinezi cunoscuţi în epoca modernă, locul având azi o semnificaţie istorică deosebită. Aşezarea, datând din perioada Dinastiei Ming, era alcătuită din trei zone: Shangrong, Zhongrong şi Xiarong. Clanul Rong s-a mutat aici, din provincia Hubei. Liderul familiei, bătrânul Rong Qing, avea peste 80 ani când a ajuns la Rongxiang, alături de cei trei fii ai săi. Locurile populate de familiile descendenţilor celor trei au devenit, în cele din urmă, cartierele de care am menţionat. Localitatea ajunsese destul de prosperă la sfârşitul secolului 19, orăşul luând fiinţă la începutul secolului trecut.
În zilele noastre, se mai păstrează o stradă din acele vremuri, cu o lungime de 380 de metri şi cu 157 de clădiri cu trăsături arhitectonice locale, specifice epocii moderne. O altă caracteristică locală este faptul că numele de familie ale celor mai multe gospodării de aici este Rong. Experţii susţin că acest fenomen al populării unei localităţi de către o singură familie se întâlneşte rar în regiune şi chiar pe areale mai vaste, motiv pentru care, localitatea are o valoare deosebită pentru cercetarea istorică şi exploarea turistică a acestui element socio-cultural.
Văzută de departe, strada cea veche apare cufundată într-o “mare” de blocuri moderne, însă ajungând la capătul ei ai senzaţia că te-ai întors la începutul secolului trecut. Timp de 100 de ani, străduţa nu a suferit modificări majore: pavajul cu pietre înguste, de culoare verde, porţile monumentale ridicate în anii ’30, clădirile laterale sunt aşa cum erau odinioară. Strada a fost centrul comercial al regiunii, cu aproape o sută de magazine. De fapt, fiecare clădire era totodată şi un magazin. Aici găseai trei-patru frizerii, deşi strada nu e lungă. De asemenea, erau patiserii, ceainării, farmacii, magazine de feronerie sau care comercializau brânză de soia.
Clădirile de pe această stradă au fost ridicate, în principal, în trei stiluri: chinezesc, chinezesc îmbinat cu elemente europene şi complet european. De pe această stradă se poate ajunge uşor la un doc care are, de asemenea, o vârstă apropiată aşezării. Şi aici, în aceea vreme erau concentrate un număr important de magazine. Docul reprezenta punctul de plecare spre lumea exterioară. Se spune că doi dintre cei trei fii ai bătrânului Rong Qing au plecat de aici spre Shanghai, pentru studii. În zilele noastre, docul a fost din păcate în părăsire.
Implicarea clanului Rong, la sfârşitul Dinastiei Qing, în mai multe ramuri industriale, a adus târgului Rongxiang o prosperitate fără precedent. Industriaşii Rong au construit, pe scară largă, poduri şi drumuri, deschizând totodată şcoli, spitale şi biblioteci pentru populaţia locală.
La şcoala elementară a orăşelului există şi acum, un complex sportiv construit în anul 1915. Complexul ocupă o suprafaţă de aproape 400 de metri pătraţi şi are două etaje. La primul nivel se află o sală de festivităţi, iar la al doilea un teren de sport. Complexul are doar coloane de sprijin şi un acoperiş imens, fiind lipsit de pereţi. Aici se desfăşurau activităţi sportive, indiferent de starea vremii. Edificiul a fost construit în stil japonez după proiectul făcut de Hu Yuren, cunoscut expert în hidrotehnică şi educaţie din epoca modernă a ţării. În China au fost construite doar două astfel de complexe sportive cu acoperiş. Unul la Universitatea Pedagogică Beijing, care astăzi nu mai există, iar celălalt este cel din târgul Rongxiang, care se păstrează şi acum în condiţii bune, fiind funcţional.
Un alt obiectiv al orăşelului care merită vizitat e fostul sediu al bibliotecii Dagong. Lucrările de construcţie au început tot în anul 1915 fiind terminate în anul următor. Mulţi tineri săraci care nu-şi puteau permite cheltuielile de şcolarizare, au frecventat biblioteca. Dagong a fost un element complementar de educaţie socială. Numărul volumelor din bibliotecă ajunsese la peste 117.000 în anul 1921, majoritatea fiind cărţi în ediţie rară. Conform testamentului fondatorului bibliotecii, toate cărţile au fost donate în anul 1952 bibliotecii oraşului Wuxi.
Dragi prieteni, pe măsura ce procesul de urbanizare a schimbat treptat înfăţişarea oraşului, tot mai mulţi oameni şi-au dat seama de semnificaţia istorică şi culturală a târgurilor şi aşezărilor străvechi, de importanţa protejării acestora. Iată de ce, Rongxiang a fost inclus în programul de protecţie şi reabilitare al Primăriei din Wuxi.
Sursa: Radio China International
Last modified: 12/09/2016
