Bine ai venit! | 欢迎访问网页

Bienala Internationala de Arta de la Beijing (II)

28/11/2015

Bienala Internationala de Arta de la Beijing
Editia a-6-a
2015

Ziua 1
Beijing

23 septembrie, ora 06:15 – Dupa un zbor de aproximativ 14 ore, am ajuns in Beijing unde eram asteptati de doi dintre organizatori si de catre unii dintre participantii deja sositi, din Cuba si Franta. Participatntul din Cuba, Dominguez, foarte sociabil si dezinvolt a creat o atmosfera relaxata care a eliminat imediat orice bariera de comunicare. Un autobuz ne-a asigurat transportul de la Aeroport la Hotelul International Beijing, situat central, unde, la intrare, s-a facut check-in-ul. Am primit toti legitimatia cu numarul care ne-a reprezentat inca de la inceputul inscrierii in competitia Bienalei, programul, precum si invitatiile la Ceremonia de deschidere si la Simpozion.

Desi extenuati, in partea a doua a zilei am decis sa vizitam Beijingul la pas. Ne-am indreptat spre piata Tiananmen. Nimic mai frumos decat sa observi specificul unei tari in oamenii ei. Arhitectura, impresionanta! Mi-au atras atentia cladirile inalte cu design modern dar cu acoperisuri traditionale, dar si ordinea deosebita care domina strazile Bejingului. Un oras foarte dezvoltat, dar nevoit sa faca eforturi pentru extinderea spatiului verde si pentru reducerea poluarii. In primele doua zile cerul nu a fost albastru iar soarele nu a reusit sa strabata smogul..

Determinarea si seriozitatea se puteau citi pe chipurile locuitorilor capitalei.

In Piata Tiananmen care era extrem de aglomerata, o tanara chinezoaica ne-a abordat si ne-a invitat sa-i vizitam galeria cu lucrari executate de studenti la arte. Era un spatiu mic, dar cu lucrari de calitate.

La intoarcere am ales sa ne aventuram pe o straduta de asemenea foarte aglomerata, un fel de targ de suveniruri unde am fost asaltati de comerciantii, negociatori redutabili, care incercau sa-si vanda marfa. Mi-au placut mult soldatii de teracota in miniatura, asa ca mi-am luat unul.

 

Ziua 2

Ceremonia de deschidere

24 septembrie, ora 10.00, la Muzeul National de Arta a avut loc Ceremonia de deschidere, moment in care au fost prezentati organizatorii Bienalei, din Asociatia Artistilor Chinezi, s-a vorbit depre tema Bienalei “Memorie si Vis” si de asemenea s-au prezentat tarile participante. Numarul artistilor selectati, participanti la eveniment a fost apoximativ 200.

Unul din participanti mi-a scris recent ca a fost incantat sa ne cunoastem si sa discutam “every day, after dinner”. Din pacate singurul moment in care artistii au reusit sa interactioneze in mod real, sa se cunoasca si sa discute, a fost in timpul meselor si dupa. Programul a fost incarcat iar in timpul excursiilor organizate am fost fascinati de peisaj si concentrati asupra obiectivelor vizitate.

Inaintea deschiderii si apoi, in timpul vizionarii expozitiei, am reusit, totusi, sa interactionam din nou cu o parte dintre artisti. Asa l-am cunoscut pe Goswami din Bangladesh care ne-a descris povestea extraordinar de profunda din spatele lucrarii lui. Un obiect –document al unei Cenusarese din secolul 21.

21 de sali cu 685 de lucrari. Pe lângă expoziţia tematică, au fost vernisate alte sase Expoziţii Speciale din Canada, Chile, Ecuador, Asia de Sud-Est, Armenia, Africa de Sud. Am alergat efectiv dintr-o sala in alta pentru ca timpul de vizitare era scurt. Simteam ca nu vrem sa ne scape nimic din frumusetea expusa. Sentimentele si gandurile a 605 artisti din lumea intreaga erau concentrate in acest spatiu. Lucrarile erau extrem de variate ca tehnica, tematica si concept.

Un reporter chinez deosebit de placut, care vorbea perfect romana, ne-a invitat sa vorbim pentru Radio China International, despre lucrarile noastre.

Peter, din SUA, este unul dintre artistii cu un discurs foarte bine argumentat. Avand lucrarile oarecum alaturate, ne-am intersectat avand astfel ocazia sa discutam despre ideile si motivatiile noastre artistice. Mi-a explicat crezul sau cu privire la ecologism si reciclare. Oricat de perimat ar parea subiectul el constituie de fapt o problema cat se poate de reala, si este exploatat evident in lucrarile sale ingenioase. Prin Dizertatia sa din cadrul Simpozionului ‘Memorie si Vis”, a sustinut aceasta cauza.

M-a impresionat multitudinea de nationalitati si multiculturalismul care functiona perfect sub semnul artei. Fascinatia aceasta fata de absenta granitelor intre identitati si culturi diferite, mi-o impartaseau si Georggee din Mexic si doua dintre participantele din Franta. Universalim fara frontiere, la Beijing.

Ziua 3
Universalismul Artei

25 septembrie, ora 9.00. Simpozionul “Memorie si Vis”. S-au prezentat rezumatele si discursurile selectate de organizatori. Peter a prezentat tema sa despre traiectoria distructiva a Visului American , prin consumerismul exagerat. Gary Stern, ne-a descris demersul sau aristic de la caligrafia chineza la gestualismul sau ulterior. Mi-a placut enorm suedezul Pontus Kjerrman care, puternic impresionat de arta chineza, creeaza statuetele sale reprezantand animale umanizate, expuse apoi in curtea scolilor si in parcuri. Li Xiangxiong si-a inceput prezentarea referindu-se la dezvoltarea economica a sec 21 care ar putea urma traseul vechiului Drum al Matasii totusi vehicolul schimbarii si comunicarii dintre popoare ramane cultura si arta. Arta nu are granite. S-a vorbit, de asemenea, despre istoria artei moderne si contemporane in China si despre mostenirea sa culturala extrem de valoroasa.

In ziua de azi artistii au sansa de a fi cu adevarat autentici si reali.

In pauzele Simpozionului s-au trait momentele cele mai calde in care participantii au facut adevarate sedinte foto. Ne-am fotografiat alaturi de participanti din Franta, Eritrea, Mexic, India, SUA, Canada. Atmosfera parea desprinsa din tabloidele hollywoodiene. Pe fundalul rosu al Banner-ului care prezenta Simpozionul Bienalei, ne simteam ca pe covorul rosu al …Beijingului. Eram artisti si atat.

Am cunoscut-o si pe Ms De Li cea care a fost omul nostru de legatura in toate aspectele Bienalei, de la ambalarea lucrarilor pana la actele necesare inscrierii si imbarcarii noastre spre Beijing. Mi-am cerut scuze ca am terorizat-o cu atat de multe intrebari.

A fost una din pauzele de care am profitat si pentru a darui o lucrare sub forma de donatie Muzeului National de Arta. Lucrarea continua tema celei cu care am participat la Bienala, “Yellow River” si am oferit-o d-lui Liu Dawei, Vicepresedinte al Federatiei Chineze a Cercurilor Literare si de Arta si Presedintele Asociatiei Artistilor Chinezi.

Ziua 4

Marele Zid Chinezesc si Orasul Interzis.

26 septembrie, ora 9.00. Un patrulater de 960 de metri pe 750 de metri, inconjurat de ziduri cu inaltime de 10 metri, avand in fiecare colt cate un turn de veghe, Orasul interzis se remarca prin arhitectura deosebita dar mai ales prin planul de constructie extrem de armonios. Simetrie si armonie.
In Orasul Interzis am facut cunostinta cu Fiona, englezoaica, cu care ne-am intalnit mai apoi si in Districtul 798. Plina de energie si foarte prietenoasa, Fiona ne-a marturisit ca este incantata si impresionata de eveniment si ca ar dori sa revina. I-am impartasit aceleasi sentimente si gandul de a reveni la Beijing.

Marele Zid Chinezesc, constructie strategica cu o lungime de mii de kilometri, nu a fost deloc usor de escaladat. Am realizat destul de repede ca rezistenta noastra fizica era minima. Aprecierea noastra fata de impresionanta constructie si fata de cultura care a determinat crearea ei, crestea proportional cu efortul nostru. Ceea ce fascina era faptul ca zidul era gandit, calculat perfect la o dimensiune gigant.

Ziua 5
Art Zone

27 septembrie, ora 10.00. 798 Art District. Numit astfel după fabrica 798 care a fost construita în 1950, este situat în coltul de nord-est a orasului, in districtul Dashanzi. Fosta zona industriala transformata de artisti in cartierul general al artei contemporane chineze a devenit centrul de expozitii al culturii chineze si al artei din lumea intreaga.
Intrucat zona in care s-au mutat primele organizatii de arta si primii artisti era localizata in locatia originala a uzinei 798, acest loc s-a numit Zona Artei 798.
Acum atrage atentia mass-media din tara si strainatate si a devenit noua emblema regionala a orasului.

Am ajuns aici datorita lui Lily, o chinezoaica inteligenta si amuzanta, organizatoare, care a avut inspiratia sa initieze o calatorie spontana, un fel de incursiune in inima creativa a Beijingului. Dinamismul acestui sector frapeaza prin concentrarea de arta contemporana autentica. Un fel de Lipscani cu stradute inguste, cu galerii si cafenele, dar dominat de sculpturi supradimensionate, instalatii, graffiti. Un Budha rosu cu picioroange, un taur urias, reprezentand  the Stockmarket, un cocor stilizat, un rechin suspendat, un arbore infasurat in sfoara rosie cu ghemuri de aceeasi culoare reprezentand fructele, punctau cate un capat de strada sau cate o mica piateta.
Pe ‘‘Lipscanii’’ Beijingului am intalnit de data aceasta, in locul trecatorilor seriosi si determinati, chinezi relaxati, binedispusi, glumeti. Un domn, foarte simpatic, se lasa fotografiat de trecatori pozand comic alaturi de trei statui de ceramica in marime naturala ipostaziate cantand, pe care le imita. Imaginea mi s-a parut memorabila prin dezinvoltura acestui domn, care se potrivea de minune intre cele trei statui.

Cu o ultima fotografie am marcat vizita noastra in Zona Artei alaturi de noii nostri prieteni egipteni, de Fiona si Lily .

Ora 16.00, ultimul autobuz spre aeroport, ne-a despartit de micul grup spontan din Districtul 798, de atmosfera deosebita care a dominat intregul eveniment, de oamenii prietenosi pe care i-am cunoscut si de Beijing.

Mi-as fi dorit sa avem mai mult timp la dispozitie pentru a interactiona cu toti artistii si pentru a cunoaste mai mult orasul.
Beijingul si Bienala de Arta au reprezentat o experienta unica si diferita care mi-a indreptat atentia intr-o noua directie: aceea a unei culturi puternice cu un potential artistic deosebit de sensibil. O influenta care cu siguranta se va simti si in viziunea mea artistica de-acum inainte.

Arta_1

Arta_2

Articol scris de: Silvia Traistariu

Last modified: 11/09/2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *