Bine ai venit! | 欢迎访问网页

Călătoria dintre pământ şi cer şi mitul lui Zhong şi Li     

23/03/2016

    În mitologia chineză legătura dintre cer şi pământ este prezentată sub o formă finală în mitul lui Zhong şi Li. Acesta este momentul când legătura dintre cer şi pământ se întrerupe din pricina răutăţii oamenilor, a zeului Chiyou şi voinţei zeului Zhuanxu. Yuan Ke ne relatează în Miturile Chinei Antice următoarea desfăşurare a mitului: „Dar din nefericire, aşa cum se consemnează în unele cărţi, în cer a apărut un duh rău pe nume Chiyou. Folosindu-se de acest prilej el a coborât în taină pe pământ şi a început să-i aţâţe pe oameni la răzmeriţă. La început cei din seminţia Miao de la miazăzi au refuzat să i se supună. Atunci Chiyou i-a pus la cele mai grele cazne, silindu-i să-l urmeze. A trecut multă vreme. Oamenii din seminţia Miao nu au putut îndura chinurile, pe de altă parte, ei vedeau cum cel ce face bine este pedepsit, iar cel ce se ţine de ticăloşii este răsplătit. Treptat, în această atmosferă în care domnea nelegiuirea, instinctul binelui a fost anihilat şi cu toţii, alăturându-i-se lui Chiyou, s-au răsculat. În această răzmeriţă ei s-au arătat mai cruzi decât cei ce i se alăturaseră de la bun început lui Chiyou, pesemne tot din pricină că voiau să-l ajute pe acesta să cucerească tronul sfânt al stăpânitorului suprem. Se povesteşte că cea mai mare parte a oamenilor buni din gloată au căzut victimă acestor ticăloşi. Sufletele celor ucişi fără de vină au pornit cu jalbe spre stăpânitorul suprem, Huangdi. Acesta a poruncit să se facă cercetări. Şi, într-adevăr, a reieşit că fărădelegile seminţiei Miao au fost de o rară atrocitate.
Pentru a-i ocroti pe oameni cei buni, Huangdi a trimis numaidecât o oaste cerească pe pământ spre a se răfui crunt cu cei din seminţia Miao. Chiyou a fost ucis, iar cei din seminţia Miao nimiciţi. Puţinii urmaşi rămaşi în viaţă nu s-au mai putut uni în alt trib. Aşa a fost împlinită „pedeapsa cerească” a stăpânitorului suprem.
Când Zhuanxu a moştenit tronul lui Huangdi învăţămintele acestei răzmeriţe l-au făcut să chibzuiască profund şi el a înţeles că dacă nu se va stabili un hotar între zei şi oameni şi ei vor continua să trăiască de-a valma or să fie mai multe pagube decât foloase şi va fi greu să se evite apariţia unui al doilea Chiyou, Şi atunci, Zhuanxu a poruncit nepoţilor săi – marilor zei Zhong şi Li – să întrerupă calea dintre cer şi pământ, pentru ca oamenii să nu mai poată urca la cer, iar zeii să nu mai poată coborî pe pământ. Şi cu toate că a fost sacrificată libertatea tuturora, în lumea subcerească s-a înstăpânit rânduiala şi liniştea (…). De atunci marele zeu Zhong a început să cârmuiască cerul, iar marele zeu Li – pământul.(…). Zeii şedeau la mare înălţime deasupra norilor(…)”. Prin acest mit ciclul orfic de călătorie între cer şi pământ a fost întrerupt prin concursul, atât al zeilor cât şi al oamenilor; lumea pământeană a continuat să fie supravegheată de zei, dar oamenii nu au mai avut acces la lumea lor decît după moarte.

mit_1

Articol scris de: Ionut Badea

Last modified: 11/09/2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *