Bine ai venit! | 欢迎访问网页

Ce face România cu banii de la UE

22/07/2020

România a obținut suma de 79,9 miliarde euro pentru proiectele europene, a anunțat Klaus Iohannis la Bruxelles, unde s-a ajuns la un acord privind pachetul de redresare economică.

Suma prezentată de președinte este împărțită în fondurile europene parte din bugetul multianual 2021-2027 (46,4 miliarde de euro) și fondul pentru redresare economică (33,5 miliarde de euro).

În total, din 79,9 miliarde euro, aproximativ 16,7 miliarde de euro sunt bani rambursabili (sub forma de împrumut, dar în condiții mai avantajoase) și aproximativ 63,2 miliarde de euro sunt fonduri nerambursabile.

“Vom folosi această sumă de 80 de miliarde pentru a reface infrastructura, pentru a construi spitale, școli, pentru a moderniza marile sisteme publice”, a spus președintele într-o conferință de presă susținută la Bruxelles.

„Acești bani trebuie consumați mai repede. Practic, pentru a folosi acești bani, avem la dispoziție șase ani. E nevoie să ne mișcăm rapid, până în octombrie trebuie să prezentăm Comisiei Europene planul național aferent acestui fond de relansare a economiei. Am început să lucrăm de câteva luni, continuăm!”, a subliniat președintele .

Last modified: 22/07/2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *