Bine ai venit! | 欢迎访问网页

China deblocheaza 1 miliard de dolari pentru finantarea unor activitati ale ONU

29/05/2016

China a semnat vineri un acord cu Națiunile Unite ce prevede că Beijingul va începe deblocarea sumei de 1 miliard de dolari reprezentând fonduri destinate activităților forului internațional pentru promovarea păcii, securității și dezvoltării, relatează AFP.

Autoritățile chineze vor începe prin a plăti 200 de milioane de dolari într-o perioadă de zece ani, sumă din care jumătate va fi alocată proiectelor de promovare a păcii și securității, iar cealaltă jumătate dezvoltării.

Deocamdată nu se știe termenul în care vor fi alocate celelalte 800 de milioane de dolari de către Beijing.

Președintele chinez Xi Jinping a anunțat deblocarea acestei sume substanțiale cu ocazia Adunării Generale a ONU din septembrie anul trecut. De asemenea, el a promis să pună la dispoziție 8.000 de ‘căști albastre’ chineze pentru misiunile de pace ale ONU.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a salutat anunțul Chinei, care în opinia sa arată ”angajamentul puternic” al acestei țări față de obiectivele și activitățile ONU, adaugă sursa citată.

dolari

Sursa: Agerpres

Last modified: 12/09/2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *