Cucerită de cultura chineză, Laura Feneșan a decis să experimenteze farmecul acesteia în cel mai intens mod cu putință – petrecând un an în China. Mutându-se de pe băncile Facultății de Litere din Cluj-Napoca pe cele ale unei universități din Hángzhōu, Laura a pornit într-o expediție care i-a permis să pătrundă, dincolo de ecran, tainele unei culturi care fascinează omenirea de mii de ani.
A. C.: Cum a început pasiunea ta pentru China? A fost un moment de dragoste la prima vedere sau s-a înfiripat treptat?
L. F.: A fost mai degrabă o pasiune ce s-a constituit cu timpul. Totul a pornit de la un simplu sentiment de curiozitate… Pe vremea când mă aflam în liceu, aflasem, prin intermediul profesoarei mele de desen (o mare admiratoare a Chinei, ale cărei lucrări au fost expuse în expoziții din Bĕijīng), de un curs opțional de limba chineză organizat în cadrul școlii, printr-o colaborare cu Institutul Confucius din Cluj. Perspectiva de a întâlni un chinez în carne și oase a trezit o revelație în mine: aceea că știam prea puține lucruri despre această țară (care nu e tocmai un punctuleț minuscul pe harta lumii), prin urmare mi-am luat inima în dinți și m-am prezentat la prima lecție. La început, m-am simțit foarte emoționată, dar, cu timpul, am căpătat încredere și am început să simt că aș putea să învăț limba chineză foarte bine, un sentiment care a contat foarte mult atunci când a venit momentul să aleg ce voi face după absolvire. Primul an de facultate a fost cel în care pasiunea mea pentru China s-a dezlănțuit și în care am reușit să obțin o bursă de studiu, pentru un an, la o universitate din Hángzhōu, un oraș în plină ascensiune economică și culturală.
A. C.: Ce reacție au avut familia și prietenii atunci când le-ai spus că vrei să pleci, timp de un an, în China?
L. F.: Am primit multă susținere și felicitări atât din partea familiei, cât și a prietenilor, de altfel, am fost și încă sunt singura dintre ei care a avut incredibila șansă de a vizita o țară atât de exotică. Cu toate acestea, am primit și avertismente sau sfaturi de a fi discretă, care s-au dovedit a fi doar produsul unor prejudecăți.
A. C.: Ce anume din cultura chinezească te-a atras cel mai mult ?
L. F.: Inițial, am fost foarte fascinată de caracterele (numite și ideograme) limbii chineze, precum și de caligrafie, însă ulterior am descoperit și alte arte la care chinezii reușesc să exceleze: muzica tradițională, dansul, opera, poezia…
A. C.: Cu ce așteptări te-ai dus în China?
L. F.: Pot să zic că mă așteptam mă întâlnesc atât cu situații neplăcute, cât și cu lucruri pozitive, dar nu aveam ceva specific în minte. Am încercat să nu îmi închipui această țară în vreun anume fel și să o las pe ea să se mi se arate așa cum e. Rezultatul a fost, cel puțin în cazul meu, că aspectele negative, cu care a trebuit să mă confrunt nu m-au afectat prea mult, iar, atunci când China îmi oferea o surpriză plăcută, sentimentul de bucurie a fost mult mai intens, genul care te facă să spui: Da, pentru asta a meritat din plin să vin aici.
A. C.: Printre lucrurile pe care le-ai luat cu tine atunci când ai plecat din România s-au numărat și prejudecăți legate de China sau de oamenii de acolo? Dacă da, te-ai mai întors cu ele?
L. F.: Inevitabil, au existat și prejudecăți pe care, mai mult sau mai puțin, le moștenisem de la alții. Una dintre ele este legată de nelipsita problematică a comunismului (care a devenit un subiect taboo până și în China). Cred că mulți români care nu au trecut prin China au tendința de a o privi prin aceleași lentile cu care se uită, acum, înapoi la România de dinaintea revoluției din ’89: sărăcie, arhitectură cenușie, cântece patriotice în surdină, …dar, mai ales, lipsă de libertate, suspiciune, nesiguranță. Adevărul este că, regimul acestei țări și-a pierdut multe din trăsăturile sale inițiale, liderii chinezi ba chiar i-au conceput un nou nume : socialism cu trăsături chinezești. Cât timp am trăit pe acele pâmânturi nu a exisat un moment în care regimul politic să mă afecteze, nu m-am știut urmărită sau ținută sub observație, dimpotrivă, chiar am simțit că mă aflu într-un loc sigur…
A. C.: Cum ai resimțit șocul cultural? Ce te-a frapat la poporul chinez?
L. F.: Locuind aproape în exclusivitate în interiorul campusului unei universități chinezești, cel mai adânc mi s-a întipărit în minte viața de student. Nu mi-aș fi putut închipui niciodată cât de mult timp, efort și ambiție trebuie să depună un tânăr chinez, pentru a putea să aibă parte de studii superioare, am aflat de asemenea și cât de crâncenă este competiția într-o țară al cărui număr de populație este amețitor.
A. C: Dacă ar fi să te întorci în China, care ar fi primul loc pe care ți-ai dori să-l vezi? De ce?
L. F.: M-aș întoarce în același loc de care m-am îndrăgostit prima oara, Hangzhou, în vârful Pagodei Leifeng de unde să pot cuprinde cu ochii panorama întregului oraș.
A. C.: Cum ai descrie China pentru cineva care nu a fost niciodată acolo și nu a văzut niciodată vreo imagine cu locurile de acolo?
L. F.: I-aș spune : Imaginează-ți că te afli în traversare pe un pod, pe malul stâng sunt dealuri înverzite de pini, cu vârfuri de temple budiste, ce își fac loc printre ele, iar, pe malul drept, sunt clădiri zgârie-nori, pe a căror suprafață sunt reflectate jocuri de lumini mișcătoare. China este o țară plină de contraste, iar tocmai asta e esența frumuseții ei.
A. C.: Toată lumea care a vizitat China spune despre chinezi că sunt foarte oaspitalieri… E adevărat? Cum ai caracteriza poporul chinez în 3 cuvinte?
L. F.: Chinezii par a purta o admirație puternică față de străini și se străduie din răsputeri, pentru a le lăsa o impresie bună despre țara lor. Nu ezită să te invite la casele lor, pentru a-ți oferi o masă chinezească autentică sau să se ofere drept ghid al zonelor turistice. Dacă ar fi să aleg doar trei cuvinte pentru a le descrie personalitatea, aș spune: harnici, amabili și spontani.
A. C.: Un sfat, pe care îl dau toți cei care au vizitat China, este să nu pleci în această aventură fără să știi aceste două cuvinte là (辣) și tián（甜）… La ce se referă? 🙂
L. F.: Eu, una, nu am primit un astfel de sfat și nici nu știu dacă i l-aș putea da cuiva. Într-o țară necunoscută, o experiență culinară reușită trebuie să constea, așa cum o sugerează și numele, în multe multe experimente. Cunoașterea acestor două cuvinte este folositoare într-un fel, dar te expune și la riscul de a rata o mâncare grozavă, doar fiindcă îți creează impresia că ar fi prea picantă sau prea dulce …..
A. C.: Cum ți s-a părut bucătăria chinezească? Ai învățat să gătești specialități chinezești?
L. F.: Chinezii sunt probabil una dintre cele mai gurmande populații din lume, nu doar prin multitudinea de ingrediente și preparate pe care le folosesc sau prin atenția cu care gătesc (nu e suficient ca mâncarea să aibă gust bun, trebuie să aibă și un aspect arătos), ci și prin conotațiile pe care ei le acordă acestei acțiuni de luare a mesei, ce poate căpăta proporțiile unui adevărat ritual. Cred că pentru orice străin revenit din China în patria mamă, dorul de mâncare este resimțit la modul cel mai acut. În contextul bucătăriei chinezești, specialitate este echivalent cu un preparat găsit numai în anumite zone, care necesită de regulă ore bune de petrecut în bucătărie și două mâini experimentate. Din nefericire, nu am primit vreo lecție în materie de gătit mâncare chinezească, dar, atunci când pofta mea devenea de nestăvilit, încercam să reproduc acele feluri simple pe care le degustasem acolo și care mi-au rămas dragi.
A. C.: Ai rămas cu vreun obicei de când ai stat acolo? Spre exemplu, bei zilnic ceai?
L. F.: Nu știu să fi rămas cu un obicei preluat din China. (Cu toate că ar fi multe lucruri bune de învățat) Asta și din cauză că am locuit mai mult înconjurată de străini decât de chinezi. Oamenilor de aici rareori consumă apă rece, pe motiv că le răcește stomacul și îngreunează procesul de digestie. A existat o perioadă în care beam numai lichide calde (chiar și suc de portocale încâlzit :)), însă nu am perseverat într-atât încât să poată fi numit un obicei.
A. C.: După experiența pe care ai avut-o, sunt sigură că ai venit cu buzunarele pline de amintiri frumoase. Care dintre ele îți vine instantaneu în minte atunci când te gândești la China?
L. F.: Prima zi petrecută în China. Când evoc acea amintire, parcă și simt din nou entuziasmul, energia și bucuria de a fi acolo, care m-au ținut trează aproapte toată noaptea.
A. C.: Ce poți să ne spui despre sistemul de învățământ chinezesc? Ți-a fost greu să te adaptezi?
L. F.: Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie mai întâi să fac o distincție între sistemul de învățământ chinez adresat chinezilor și cel adresat străinilor. Fiindcă venisem în China pentru a studia numai limba chineză, am fost repartizată într-o clasă alături numai de străini, străini ce venau din țări de pe toate continentele. Dacă ar fi să compar modul în care este predată această limbă la ea acasă și cum este predată în școlile din România, aș spune că sistemul chinez oferă cursuri foarte bine structurate, la un nivel mult mai intens. Dezavantajul este că, din dorința profesorilor de a preda cât mai multe lucruri în cel mai scurt timp, studenții rămân cu foarte multe goluri în cunoașterea acestei limbi, anumite înțelesuri sau structuri gramaticale fie rămân în ceață, fie se pierd…
A. C.: Poate că unii dintre noi nu și-au găsit încă propria metodă de studiu, atunci când vine învățarea caracterelor… Tu cum înveți? Ai putea să ne spui și nouă secretul?
L. F.: Fiecare are propria metodă de studiu și eu cred cu tărie în asta. Spre exemplu, nu am putut niciodată să rețin caractere, uitându-mă minute în șir la flash carduri (deși aceasta era cel mai des întâlnită metodă descrisă pe internet). Mie, mi-a plăcut caligrafia, prin urmare exersam scrierea caracterelor chinezești pe caiet, de mai multe ori, iar, în cele mai multe cazuri, mi se întipăreau în minte. O altă metodă eficientă este analiza caracterelor pe baza structurii lor, altfel spus, să încerci să descompui caracterul în mai multe părți (în funcție de complexitate) după radicalii de înțeles și componenta de sunet. În ultimă instanță, orice metodă poate fi bună, atâta timp cât te întâlnești constant cu aceste caractere 🙂
A. C.: Ce sfat le-ai da studenților care se pregătesc sau își doresc să studieze în China?
L. F.: Sfatul meu este să încerci să ieși din zona ta de confort, cum ar fi să intri, din proprie inițiativă, în vorbă (folosind limba chineză, bineînțeles) cu un chinez necunoscut pe stradă sau să încerci să vizitezi un loc nou în fiecare weekend, să te implici într-o activitate de voluntariat. Acele lucruri deosebite, pe care le faci și pe care nu ai putea să le faci nicăieri altundeva, vor deveni experiențele și amintirile cele mai prețioase.
Interviu realizat de Ioana Nicoara
Last modified: 02/04/2018
