Bine ai venit! | 欢迎访问网页

China și țările europene împărtășesc un viitor comun

05/05/2024

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, va efectua, în perioada 5-10 mai, o serie de vizite de stat în Franţa, Serbia şi Ungaria, fiind prima dată în ultimii aproape 5 ani când şeful statului chinez vizitează Europa. În condițiile în care mediul internațional se confruntă cu situații complexe și este volatil, relațiile dintre China și țările europene, care reprezintă cele două forțe majore, piețe și civilizații de la cele două capete ale continentului eurasiatic, acestea au o semnificație strategică și influență globală, în plus, au o legătură strânsă cu pacea, stabilitatea și prosperitatea mondială.

Anul acesta coincide cu cea de-a 60-a aniversare de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și Franța și cea de-a 75-a aniversare de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și Ungaria. Turneul lui Xi Jinping în cele trei țări europene va adăuga un impuls puternic dezvoltării în continuare a relațiilor Chinei cu cele trei țări și a parteneriatului strategic cuprinzător dintre China și Europa, și va aduce lumii mai multă stabilitate și energie pozitivă, contribuind la edificarea unei comunități umane cu viitor comun.

Sursa: Radio China International

Last modified: 05/05/2024

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *