Autorităţile centrale au certitudinea că, în 2016, China va atinge o rată de creştere a Produsului Intern Brut (PIB) cuprinsă între 6,5 şi 7%, a declarat premierul Li Keqiang (foto), în timpul celei de-a patra sesiuni a celei de-a 12-a legislaturi a Adunării Naţionale a Reprezentanţilor Poporului din China (ANRPC), deschise sâmbătă la Marea Sală a Poporului din Beijing. Şeful guvernului chinez a susţinut că ţara are suficiente resurse şi instrumente politice pentru a atinge această rată de creştere, în ciuda dificultăţilor existente în economia globală.
În condiţiile în care, în 2015, China a înregistrat o creştere a PIB de 6,9%, cea mai mică din ultimul sfert de secol, obiectivul de creştere stabilit pentru anul 2016 va fi realizat fără a se creşte impozitele aplicate companiilor sau persoanelor fizice.
De asemenea, în acest an, uriaşele proiecte de infrastructură publică şi mobilitatea muncitorilor ca urmare a închiderii unor obiective economice vechi şi unităţi poluante vor beneficia de facilităţi finanţate de guvern şi de atragerea de investitori privaţi.
China dispune încă de instrumente pentru a asigura macro-comanda economică, a declarat Li Keqiang în faţa celor 3.000 de deputaţi veniţi din întreaga ţară, anunţând că proiectul de buget 2016 a fost construit pe un deficit fiscal echivalent cu 3% din PIB, (2,3% în 2015), cu o creştere de 13% a masei monetare, în partea a doua a anului, peste nivelul de anul trecut.
“Creşterea moderată a deficitului public este proiectată pentru a acoperi fiscalitatea şi reducerile de taxe pentru întreprinderi, pentru a reduce povara acestora”, a susţinut Li. Potrivit consilierului politic Li Daokui, guvernul de la Beijing estimează că deficitul aferent anului 2016 va fi de 2,18 trilioane yuani (335 miliarde USD), un nivel considerat “prudent şi raţional”.
În acest an, autorităţile chineze îşi propun să creeze 10 milioane de noi locuri de muncă, menţinând rata şomajului urban sub 4,5%, fenomene sociale strâns legate de încurajarea prezenţei mediului privat în industrie şi accelerarea urbanizării.
“Vom relaxa semnificativ restricţiile privind intrarea în pieţe, cum ar fi cele de electricitate, telecomunicaţii, transport, petrol, gaze naturale … vom încuraja companiile private să crească investiţiile în aceste domenii şi să participe la reforma întreprinderilor de stat”, a arătat Li.
Guvernul de la Beijing îşi propune ca în 2015 să susţină investiţiile în infrastructură, China urmând să investească 1,65 miliarde yuani în construcţia de drumuri şi 800 miliarde yuani în construcţia de noi reţele de cale ferată. Adaptare China Daily, Xinhua.

Sursa: Radio China International
Last modified: 12/09/2016

