De ce chineză? De ce teatru? Au trecut deja doi ani de când m-am întors din China, iar numărătoarea merge înainte. Ȋmi e dor de camera mea de cămin din Beijing, zugrăvită în albastru şi roz unde am petrecut doi ani furtunoşi din viaţa mea. Printre neuitatele clipe petrecute în Beijing, se numără şi venirea unor prieteni de la UNATC cu o piesă de teatru. Chineza mea nu era la un nivel înalt atunci, dar m-am descurcat cât să le fiu de ajutor la punerea decorului sau la fixarea luminilor. Țin şi acum minte momentul când am văzut scena plină de actori români care râdeau la fiecare “sunet” scos de mine.
Ȋmi amintesc cu drag repetiţiile din camera de hotel unde erau vreo 15 oameni întinşi ca nişte tăiţei prin toată camera. Atunci mi-am adus aminte cât de frumos se îmbină cele două. Am avut ocazia să prind câteva sfaturi tehnice și tot ce pot spune e că lumea dincolo de cortină, munca dinaintea piesei sunt fascinante. Deşi mă aflam deja de vreo două luni în China, cu ei am descoperit o altă latură a țării în care studiam . Ȋn ziua în care s-a jucat piesa am avut mai multe emoţii decât ei, iar la aplauze mi-a trecut un gând fugitiv prin minte: aici o să revin şi eu cu o piesă de teatru. Acest gând i l-am împărtăşit unuia dintre actori, care acum îmi e prieten. Eram în faţa hotelului la o țigară, “Nu e greu, îţi trebuie o trupă de teatru şi un text bun, restul vine de la sine”, mi-a spus. Atunci nu știam că mai aveam încă doi ani şi ceva de petrecut în China, ce știam eram că îmi doream să rămân acolo cât mai mult timp. Am avut ocazia să joc în două piese de teatru alături de colegii de clasă din Tianjin şi din Beijing.
Sentimentul plăcut de a fi pe scenă mi-a hrănit dorinţa de a reveni acolo pentru a juca în limba chineză. Cu toate că eram studentă la Facultatea de Limbi Străine, mereu am avut o pasiune pentru teatru. La întoarcerea în țară am avut parte, inevitabil, de depresia de după “studiul în străinătate”.
Toate poveştile mele se legau de China, puteam să vorbesc despre orice că tot la China ajungeam. Am reînceput să merg la teatru, medicamentul meu pentru depresii din timpul universitatii, uimitor avea din nou un efect uimitor. Căutând pe net, am ajuns la un voucher care oferea cursuri de teatru la scoala Inlight, și n-am stat pe gânduri. Era ca un semn, totul prindea contur. Am parcurs modulul de începători, iar ca piesă de absolvire am avut “Un cuplu ciudat”, de Neil Simon. În grupă eram patru fete şi doi băiati, iar una dintre fete era din Mexic de aceea piesa s-a jucat în engleză-romană. Deși am fost reticientă la idee, aveam încredere în profesoarele noastre, Laura si Alina. Cum, necum, ne-am trezit că mai sunt 15 min şi trebuie să ne urcăm pe scenă. Ȋmi place să fiu pe scenă cu toate că mai am multe de învăţat.
Ȋmi doream să combin chineza si teatrul, dar cum? Ideea mi-a venit în timp ce eram la Biblioteca Naţională la o expoziţie de fotografie. Acolo l-am cunoscut pe domnul Constantin Lupeanu, sinolog, directorul Institului Cultural Român din Beijing. Ȋn timp ce mă îndreptam spre dumnealui, trăiam fiecare secundă la maximum, pentru că mintea mea tocmai îşi găsiseră inspiraţia, totul îmi era clar piesă bilingvă, chineză-română, Beijing, teatru, deci da, eram pe drumul cel bun. Semnele veneau unul după altul. Acum sunt mai coaptă în ale teatrului, pentru că am terminat grupa de avansaţi la şcoala de actorie. Una dintre colegele de trupă este scriitoare, Diana Bădica, avem o mega profesoară de teatru care face și regie, şi m-am înconjurat de oameni care vor să facă teatru. Toate se leagă, doar că ne trebuie puţină răbdare. Domnul Lupeanu e încântat de idee, doar că eu sunt aceea care trebuie să pună totul în mişcare. În ziua aceea am ajuns ţopăind la curs. Eram atât de bucuroasă încât zâmbeam continuu. Știu că le vând un vis colegilor de trupă, dar e un vis în care cred. Asa a început formula magică chineză + teatru.
Am ajuns aproape de gândul fugitiv din Beijing, şi uite aşa am răspuns la vorbele spuse la ţigară: am trupă de teatru si text. Ce va urma? Urmează să mergem la Beijing şi să vă povestec despre cum visele devin realitate.
Articol scris de: Chiriac Alina
Last modified: 12/09/2016
