Bine ai venit! | 欢迎访问网页

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis că se vor relua zborurile către 17 state europene

13/06/2020

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis că românii care vor sosi din 17 state europene nu vor mai intra în carantină sau autoizolare, iar zborurile către şi dinspre respectivele ţări se vor relua, hotărârea fiind aplicată începând din 15 iunie.

S-a decis eliminarea măsurilor de carantină/izolare la locuinţă/locaţia pentru persoanele asimptomatice care vin în România din următoarele ţări: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Confederaţia Elveţiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

Lista cu ţările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare se actualizează săptămânal de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, în fiecare zi de luni până la ora 16,00, în vederea introducerii în listă a unor noi ţări.

Această listă se stabileşte pe baza mediei zilnice raportată la 1 milion de locuitori, cu referire la situaţia în care acesta nu este mai mare de 5 cazuri noi/ 1 milion de locuitori, în ultimele 14 zile.

Zborurile către şi dinspre respectivele ţări se vor relua în condiţiile stabilite de HG 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.

Last modified: 13/06/2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *