Bine ai venit! | 欢迎访问网页

COVID-19: Ajutorul Chinei este umanitar, nu geopolitic

06/04/2020

Deoarece pandemia fără precedent de coronavirus cauzează pierderi grele la nivel mondial, China a oferit materiale medicale și experiențe de tratament atât de necesare pentru a ajuta multe țări să învingă virusul fatal.

Cu toate acestea, anumiți critici și mass-media au încercat să politizeze asistența sinceră și substanțială a Chinei, invocând „politica generozității”, „diplomația măștii” și „propaganda”.

Unii dintre ei au spus că „există o componentă geopolitică, inclusiv o luptă pentru influență printr-o mimare şi politizare a generozităţii”.

Trebuie remarcat faptul că unii politicieni occidentali pur și simplu judecă şi apreciază valoarea unui gentleman prin prisma propriilor lor standarde. China a oferit ajutor umanitar de urgență altor țări, în special celor grav afectate sau insuficient pregătite, pentru a salva mai multe vieți şi pentru a stăpâni împreună pandemia globală cât mai curând posibil.

Guvernul Chinei, întreprinderile chineze din țară și din străinătate, instituțiile, provinciile și orașele chineze au donat cantități mari de măști de față, kituri de testare și costume de protecție unui număr de 120 de țări și patru organizații internaționale. Companiile chineze lucrează zi și noapte pentru a produce ventilatoare și echipamente de protecție şi a livra comenzile urgente primite de la clienții internaționali, în timp ce acoperă şi cererea internă.

Experții medicali de prim rang din China au împărtășit fără nicio rezervă experiența lor valoroasă în materie de tratament cu colegi din peste 100 de țări și regiuni, prin intermediul a circa 30 de videconferințe. China a trimis echipe de experți medicali în Iran, Irak, Italia, Serbia, Cambodgia, Pakistan, Laos și Venezuela pentru a ajuta la limitarea COVID-19.

La începutul luptei împotriva epidemiei, când s-a confruntat cu o lipsă severă de echipamente de protecție, China a primit materiale medicale din partea multor țări și organizații. Întrucât China a depăşit vârful epidemiei de coronavirus, ajutorul masiv acordat altora este în schimbul sprijinului global pe care l-a primit. Aceasta demonstrează eforturile substanțiale ale unei țări responsabile de a se alătura comunităţii internaţionale pentru a învinge inamicul comun al omenirii.

Nicio țară nu se poate detaşa de o pandemie atât de gravă. După ce a limitat COVID-19 pe plan intern, China a ajutat cu asistență și experiență la rezolvarea nevoilor urgente ale multor țări afectate de virus, contribuind astfel la lupta omenirii împotriva contaminării. Iar China a făcut întotdeauna lucrurile corect și drept, nefiind niciodată în agenda sa să folosească ajutorul ca șiretlic pentru obținerea de influență.

Criticii paranoici ar trebui să înceteze politizarea și denaturarea asistenței chineze, câtă vreme comentariile lor contravin vitalei solidarități globale în gestionarea deteriorării crizei sănătății publice.

Sursa: China Xinhua News

Last modified: 06/04/2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *