China dispune de cei mai mulţi utilizatori de Internet şi telefonie mobilă. Datele statistice oficiale arată că până la sfârşitul anului 2014, au fost 649 milioane de utilizatori de Internet în China, din care 557 milioane accesează Internetul prin telefonie mobilă.
Volumul vânzărilor serviciilor de telecomunicaţii din China a crescut, în prima jumătate a anului în curs, cu 23,2% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2014. Profiturile sectorului de electronică şi informatică a crescut cu 20,7% comparativ cu perioada similară a anului 2014. De asemenea, a cresut si volumul vânzărilor cu amănuntul pe Internet, cu 39,1%.
Dezvoltarea vertiginoasă a Internetului mobil din China a dus la creşterea numărului utilizatorilor de 3G şi 4G, cifra depăşind 670 milioane de persoane, dintre care 225 de milioane sunt utilizatori de 4G.In China sunt înregistraţi 330 milioane de utilizatori de fibră optică şi 2,58 milioane staţii de bază. Numărul internauţilor chinezi a atins 650 de milioane. În primele şase luni ale anului s-au finalizat 100 cazuri de anexare şi cumpărare a firmelor de Internet, care vizează capitaluri de cel puţin 3,7 miliarde yuani.
Numărul utilizatorilor de servicii de internet mobil 4G asigurat de China Mobile a ajuns la 200 milioane, reţeaua dispunând de 940.000 de staţii de bază ce acoperă o populaţie peste un miliard de oameni din peste 300 de oraşe, a declarat Xi Guohua, preşedintele China Mobile. Acesta a declarat că reţeaua 4G a companiei China Mobile este cea mai mare la nivel mondial, compania continuând eforturile de cercetare în domeniul tehnologiei 5G, inclusiv pentru stabilirea standardelor 5G. De asemenea, se fac pregătiri pentru teste ştiinţifice şi exploatarea produselor.
Potrivit Raportului mondial pe 2015 privind Internetul mobil publicat, recent, numărul descărcărilor aplicaţiilor pe IOS din China a depăşit deja SUA, ocupând primul loc în lume.
Vicepreşedintele companiei App Annie care a publicat raportul, a afirmat că, în primul trimestru, numărul descărcărilor aplicaţiilor pentru IOS din China a crescut cu 30% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, iar veniturile obţinute din app pentru IOS din China au crescut cu 90%, din primul trimestru al anului trecut până în primul trimestru din anul acesta.
Compania Apple deţine în zece oraşe din China 19 magazine, conform datelor existente în data de 25 aprilie. În urmă cu numai un an, au existat doar opt magazine în municipiile Beijing şi Shanghai.
În ce priveşte produsele electronice, raportul arată că se vând şi mai bine cele legate de Internet, autoturisme, cele medicale, portabile şi cele inteligente pentru treburi casnice. Ritmurile de creştere a producţiei valorice a telefoanelor mobile inteligente şi a celei de televizoare inteligente se menţin, amândouă, la peste 10%.

Last modified: 09/09/2016

