Bine ai venit! | 欢迎访问网页

Cultura ceaiului

27/02/2019

Am ales sa studiez limba chineza la Facultea de Limbi și Literaturi Străine, a Universitatii București. Acest lucru mi-a adus mai multe oportunitati, printre care o bursa de studiu în China. Asa s-a nascut dragostea mea pentru cultura acestei tari. De aici, un interes nemarginit de a cunoaste tot mai mult despre aceasta lume indepartata si fascinanta.

În prima mea vizită în China, ajunsa in Beijing, am luat parte pentru prima dată la o ceremonie a ceaiului, moment în care m-am îndrăgostit de gustul autentic al ceaiului chinezesc. Cu fiecare zi ce trecea imi doream sa descopar tot mai multe despre acest ritual.

Pentru a-l intelege pe deplin trebuie mai intai sa cunoastem niste aspecte interesante din istoria cultivarii si a consumului de ceai in China, dar mai multe legende.

In urma cu peste 1500 de ani, ceaiul chinezesc a inceput sa se transporte in diferite tari din Asia. In Europa, ceaiul chinezesc a ajuns abia acum 300 de ani.

In prezent, in lume, exista peste patruzeci de tari si zone unde se cultiva ceai si peste douazeci de tari care exporta ceai. Interesul acestora de a produce ceai isi are originea in mod direct sau indirect in China, prin urmare, China a fost numita locul de origine al ceaiului.

Denumirea de „ceai” provine din foneticul “cha” al limbii chineze. Caracterul 茶 in limba japoneza este preluat din chineza, iar cuvantul englezesc „tea” este un calc fonetic din sunetul „TE” din Xiamen. Primul nume stiintific al copacelului de ceai Thea sinesis, inseamna de fapt „ceaiului chinezesc”.

Una din legendele care explică originea ceaiului dateaza din timpul dinastiei Tang. Legenda ii atribuie răspândirea ceaiului unui calugar budist, care petrecuse zile si nopti în rugăciuni si meditatii, pana cand, intr-o noapte, a incalcat juramantul. Cand s-a trezit şi a fost cuprins de mustrari de constiinta, si-a taiat pleoapele din cauza ca l-au tradat, iar după ce acestea au căzut pe pamant din ele a crescut un arbust de ceai. Din frunzele arbustului, calugarul a preparat băutura care îi conferea o voiciune uimitoare. O alta legenda a Chinei ne spune că Zeul agriculturii gusta in mod curajos fiecare tip de planta, stabilind care este otravitoare si care nu, si, in acest proces, a descoperit ceaiul.

Dincolo de legende, folosind ceaiul pentru a trata boli pe o perioadă îndelungată, chinezii au observat că acesta nu doar vindecă si potoleste setea, dar are si un gust parfumat. Așadar, ceaiul a devenit băutura cea mai apreciata de chinezi.

Acest proces de trecere de la medicament la bautura s-a petrecut probabil în perioada dinastiei Han, cu două mii de ani în urmă. In Dinastiile Qing si Han plantatul arbustilor de ceai s-a raspandit treptat din provincia Sichuan, aflata în partea de sud-vest a Chinei, in provincia Yunnan si apoi pe tot teritoriul tarii. De aceea, sudul Chinei, datorita locurilor sale calde si umede, detine cea mai mare parte a culturilor de ceai, iar oamenii din sud obisnuiesc sa consume foarte mult ceai.

După o perioadă intensă de muncă, poporul chinez a acumulat o experiență bogată în prelucrarea ceaiului, cultivarea și valorificarea lui. Apar adevarati experti in ceai. De exemplu, in timpul dinastiei Tang, Lu Yu scrie cartea “Clasica Ceaiului”, care devine o lucrare de renume, iar autorul ei este numit de către oameni „Zeul Ceaiului”.

In antichitate, băutul ceaiului era o practică elegantă, iar pentru literati, ceaiul era contopit întru-totul cu activitatea artistica, oferindu-le posibilitatea de a intra într-o atmosferă fascinantă și de a le trezi inspirația.

In epoca dinastiilor Tang si Song, se practicau întrecerile de ceai. Oamenii degustau împreună ceaiul, îi analizau punctele forte și punctele slabe si decideau cine are cel mai bun ceai.

O alta practica raspandita in vechime era ceaiul pentru căsătorie. Cand se fixa ziua nuntii, familia fetei trebuia sa primească niste ceai drept cadou din partea familiei băiatului, acest lucru fiind cunoscut sub numele de “primitul ceaiului”.

In China gasim multe varietati de ceai, cele mai cunoscute fiind:

– ceaiul negru, care este în întregime fermentat;

– ceaiul verde , care este nefermentat;

– ceaiul Wulong semifermentat;

– ceaiul de flori, care are ca materie prima aceste trei categorii si este obtinut prin fumigatia cu diverse flori parfumate;

– ceaiul alb, provenit din amestecul frunzulitelor si mugurilor fragezi direct prin uscarea la foc mic;

– ceaiul presat in diferite forme, obtinut prin distilarea si presarea ceaiului brut.

Preferintele variaza si ele in functie de zone. Chinezilor din nord le place ceaiul de flori, celor din sud ceaiul verde, celor din rasarit ceaiul Wulong, minoritatilor de la granite – ceaiul presat. Mongolii beau si ei un ceai in care pun lapte si sare, iar tibetanii prefera ceaiul cu unt.

Nu in ultimul rand, în cultura chinezească, in ritualul ceaiului se acordă o atenție sporita apei. Motivul este bine intemeiat: doar cu apă de cea mai bună calitate se poate atinge gustul renumit al ceaiului. Chinezii consideră că cea mai bună apă pentru a face un ceai perfect este cea de izvor, pe locul doi fiind apa din râul Chang Jiang, iar pe locul trei – apa din fântână. Ceaiul făcut cu apa de la robinet nu are același gust parfumat, sustin ei.

China este deci patria ceaiului. Bautul ceaiului face pate din cultura chinezeasca, iar consumul de ceai este considerat a fi o adevarata artă. Aprecierea ceaiului este comparabila cu un ritual, de unde și denumirea de „ceremonia ceaiului”. Aceasta consta în mai multe etape: mirositul parfumului, contemplarea culorii, savoarea gustului. Chinezii care beau kongfu cha acorda o mare atentie acestui proces de performare estetica. De asemenea, instrumentele de preparare a ceaiului sunt la fel de importante. Ele trebuie să fie de mărime mică, preferabil din porțelan sau sticlă, nefiind folosite cele din metal.

Pentru realizarea unei astfel de ceremonii, pe lângă nenumaratele cunostinte pe care trebuie sa le detinem despre ceai, este necesara multa eleganta in executarea fiecarui gest in prepararea ceaiului.

Este important de stiut și faptul că un ceai autentic nu trebuie să conțină nici un strop de zahar.

Toate aceste lucruri le-am aflat in timpul celor doi ani de studiu în Shanghai. Tot atunci am luat parte la o activitate desfășurată de universitatea noastră în provincia Anhui, care dispune de terenuri imense cu plantatii de ceai, astfel am putut ”explora” câmpurile cu ceai si chiar i-am invitat pe localnici la culesul frunzulitelor de ceai. Aceasta experienta m-a facut sa ma indragostesc iremediabil de ceaiul chinezesc, de aceea, cadourile mele pentru cei dragi au constat in mare parte in ceai. Mai mult decat atat, la intoarcerea in Romania am tinut cu indarjire sa imi achizitionez toate cele necesare pentru realizarea unei astfel de ceremonii, dorind sa le arat atat celor dragi cat si iubitorilor de arta modul in care chinezii isi trateaza oaspetii.

Pana sa ajung in China, cafeaua era foarte importanta pentru mine, dar in prezent, as da orice ca in termosul meu si al celorlalti sa vad cum frunzulitele de ceai capata o forma uriasa sub apa fierbinte turnata in recipient, imagine care ma poarta inevitabil cu gandul la campuri nemarginite si verzi, unde localnicii lucreaza din zorii zilei cu zambetul pe buze, avand cu ei un cosulet si o palarie, sub care isi ascund chipul de soarele arzator.

​In Romania, vad prea rar oamenii band ceai cu aceeasi placere cu care il beau chinezii. Noi suntem familiarizati mai degraba cu aroma cafelei.

Pentru a evidentia beneficiile celor doua, trebuie sa ne gandim la continutul celor doua bauturi : cafeaua conține cofeina, iar ceaiul conține teina. Din punct de vedere chimic, cele doua substanțe sunt aproape identice, difera doar modul in care sunt procesate de organismul nostru, concentrația în cazul fiecarei bauturi si efectele pe care le produc. Teina este eliberata dupa o perioada mai lunga de timp de 6-8 ore. De aceea, atunci cand bem ceai vom simti o energizare fizica si mentala ce va dura mai mult. In schimb, cafeaua ne energizeaza mult mai repede, dar efectul ei va fi de scurta durata.

Asadar ce ziceti daca v-ati energiza de acum incolo cu o ceasca de ceai?

Articol scris de: Toma Paula-Sorina

Last modified: 27/02/2019

2 Responses to " Cultura ceaiului "

  1. TOMA MIOARA spune:

    Felicitari draga mamei!Cu ambitie si curaj iti vei implini incet,incet visele.Mult succes,rezultatele muncii tale au inceput sa dea roade,esti un copil minunat!

  2. Daniela spune:

    Material interesant dar incomplet. Lipsește este tocmai descrierea acestui ritual. Am început sa fiu puternic atrasade aceasta lume minunata. Am descoperit ceva din ceremonie intr- un film, însă accentul nu era pe acest ritual. Însă mi- a trezit curiozitatea și dorința de a STI. De aceea străbat Internetul.
    Știu ca frunzele vin mărunțite cu moara din patra, se macină proaspete, se amesteca cu o ustensila care arată ca un mic tel din bambus… da, iar apa este importantă. Temperatura ei. Însă exact procedeul de executare in întregime, nu l- am găsit încă. Nu ar trebui sa fie un secret, deja, nu mai exista granițe culturale, decât in credințele noastre, am dreptate?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *