Bine ai venit! | 欢迎访问网页

Cursuri de limba chineza la Biblioteca Judeteana Arges

04/03/2016

Incă din noiembrie, anul trecut, la Biblioteca ”Dinicu Golescu” se desfășoară cursuri de limbă și cultură chineză pentru persoanele active, care vor să-și lărgească perspectiva asupra lumii actuale.
Au avut această inițiativă Asociația CHINARO și Institutul CONFUCIUS, din cadrul Universității ”Lucian Blaga” de la Sibiu, evident, cu sprijinul Bibliotecii ”Dinicu Golescu”.
În fiecare marți, de la 17.00 la 19.00, LI CAIYUE, profesoară cu experiență – ai cărei elevi români s-au remarcat, în ultimii cinci ani, la concursurile internaționale de limbă chineză – se apleacă melodios peste ideograme. Misiunea ei nu e deloc ușoară. Pronunția, dar mai ales scrierea, nu rezonează imediat cu mentalul europeanului matur, obișnuit cu altfel de sisteme de coduri.
Provocarea este, în acest context, demnă de luat în seamă. Merită, prin urmare, să încercați să aflați în ce fel o limbă și o cultură, atât de vechi și de diferite de a noastră, izbutesc să se facă atât de respectate, astăzi, pe planetă.

Yue

Articol scris de: Denisa Popescu

Sursa: Jurnalul de Arges

Last modified: 26/11/2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *