Daniel Făt, artist român, este absolvent de actorie şi în prezent masterand în teatru muzical la Universitatea Galaţi, care a inclus şi un program de aproape 4 luni la Academia Centrală de Dramă din Beijing. În scurta perioadă pe care a petrecut-o în China, el a vizitat şi secţia de limba română a Radio China Internaţional, unde a fost invitat la emisiunea Cultura Chinei într-o ceaşcă, pentru a vorbi despre obiceiurile legate de Crăciun şi de Anul Nou şi pentru a ne colinda.
De unde vii colindătorule Daniel Făt?
Eu vin de departe, vin din Maramureş, via Târgu Mureş, Bucureşti, Braşov, Galaţi, de la Galaţi am fost catapultat în Beijing, la un masterat de teatru muzical, foarte fain, la Academia Centrală de Dramă din Beijing, care este cea mai mare universitate de arte teatrale din Asia şi una dintre cele mai mari din lume. E primul program de masterat în colaborare româno-chineză, masterat pe teatru muzical. Sunt în prima promoţie şi mă bucur că fac parte, aşa, dintr-un fel de val de pionierat. Oricum, sunt într-o generaţie din asta de tranziţie, de transformări ample, aşa că sunt obişnuit să fiu într-un val din ăsta care deschide uşile sau porţile sau începe câte ceva. E un program care se desfăşoară cu sprijinul Ministerelor Educaţiei şi al Afacerilor Externe din ambele ţări şi este condus de profesor doctor Dumitriu Corneliu, cu care am avut plăcerea să mă întâlnesc cu mulţi ani înainte în nişte festivaluri de teatru ale şcolilor de teatru din România. Era foarte bine pregătit pe zona de a pune împreună nişte idei, nişte oameni care au aceleaşi afinităţi, nişte trupe din diverse colţuri ale lumii şi atunci am avut bucuria să văd pentru prima dată teatru japonez, teatru american, teatru englezesc, chinezesc nu a fost în tura aceea în care am fost eu în acea tabără, dar după aceea s-au deschis porţile mai mult şi chiar au fost o mulţime de colaborări foarte faine. Acest masterat a început în România, am făcut un an în România, în acel an am învăţat şi puţină chineză. Partea făcută în Beijing este de un semestru, e primul semestru din anul II, după care vom termina acasă partea a doua a anului II, adică finalul, cu examenele de diplomă. Însă experienţa Beijing mie mi-a deschis, aşa, nişte ochi, şi cine ştie ce se mai leagă în viitor.
Poate te mai întorci în China.
Da, mi-ar plăcea să mă întorc în China.
Pe colegii şi profesorii tăi chinezi i-ai colindat? Le-ai povestit despre Crăciunul de la noi, de-acasă?
Da, le-am povestit într-o oarecare măsură. Şi ei au obiceiul de-a se aduna în familie şi de-a se bucura în familie cu diversele lor sărbători. Aşa că le-a fost uşor să înţeleagă principiul. Doar că la noi au înţeles că e mult mai amplu, pentru că e dus la prieteni, la vecini, mergi la colindat. Mersul la colindat de Crăciun îi musai, de fapt nu e Crăciunul dacă nu mergi la colindat, practic mergi la colindat să vesteşti că s-a născut Hristos. Este, într-adevăr, un obicei creştinesc, chiar dacă obiceiul în sine de-a ura în prag de sărbători e mult mai vechi şi are rădăcini, mai ales la noi, în precreştinism. Noi avem rămăşiţe de teme de colindă sau de cântec şi de dansuri nu mai vorbim, de la daci. De exemplu, Căluşarii, un dans foarte cunoscut şi dansurile din Maramureş au, iarăşi, nişte elemente foarte vechi, pe care nu le-a alterat nimic, nici timpul, nici politica …
Nici globalizarea …
Din păcate şi în Maramureşul meu fain se mai alterează puţin interesul faţă de valorile reale. Plecatul în alte ţări pentru a face un leu, i-a pus să vină de-acolo cu nişte modele foarte defecte, pe cei care au plecat. Acolo, de exemplu, le plăcea casa unui francez şi vin acasă şi îşi fac o casă aşa cum au văzut în Franţa, dar îşi dărâmă poarta lui de lemn, casa lui de lemn. Ok, vrei o casă mai mare, o casa mai spaţioasă, bine, fă-o, dar nu dărâma lucrurile alea de valoare. Aici, în China, am avut bucuria să observ că măcar porţile, care de altfel seamnă cu porţile din Maramureş, ca principiu, măcar alea şi le păstrează. Aproape orice clădire nouă are nişte elemente de genul ăla. Ori noi avem enorm de multe elemente de tipul ăsta, ezoteric şi spiritual şi cu sens. Gândeşte-te numai la poarta din Maramureş. Pe ea sunt încrustate nişte elemente, soare, lună, stele, astea-s elemente precreştine. Mai e pusă şi viţa-de-vie, care-i simbolul vieţii şi sângele Mântuitorului. Dar poarta aia avea rol, efectiv, ca-n filmele SF. Când treci printr-o poartă din aia, aşa-zis paranormală, te cureţi, rămâne afară orice e urât şi murdar. Oricine voia să intre pe poarta aia şi nu era cu cugetul curat, nu putea intra pe poartă sau intrând pe poartă i se limpezea creierul.
Daniel, spune-mi de unde îţi culegi colindele?
Eu am o bunică în judeţul Satu Mare şi una în Maramureş. Dar ambele localităţi sunt în fosta regiune Maramureş, adică sunt nişte zone destul de apropiate, nişte zone de interferenţă între judeţe şi mi-am cules colinde şi de la culegători şi de la oameni şi de la rude, de la prieteni care ştiau câte o colindă specială şi încercau să mă înveţe şi care ştiau că-mi plac. Eu, la un moment dat, am început să mă declar un culegător şi mi-au oferit nişte colinde foarte faine. Sper ca anul care vine să vină cu o bucurie în plus, să înregistrez un nou album şi de colinde.
Dar tu mai ai albume.
Da, am un album de colinde, am mai multe albume muzicale şi cu ghiduşii, cu zăpăceli, cu cântece mai ţăcănite, cu glumiţe.
Ce înseamnă Crăciunul pentru tine, Daniel ?
Bucurie, o imensă bucurie multiplicată. În primul rând e bucuria Naşterii Mântuitorului lumii, e bucuria naşterii lui Hristos care a venit să ne aducă o lege nouă, legea iubirii, a venit să ne aducă şansa unei reînvieri pe care o vom primi la Înviere, la Paşti, a venit să ne aducă o recalibrare, o reetalonare pe coordonate proaspete, chiar moderne a fiinţei umane. În momentul în care aplici, atât cât poţi, ceea ce a zis Hristos, iertare şi iubire, nu mai ai nevoie de alte variante, nu mai ai nevoie de ochi pentru ochi, de dinte pentru dinte, nu ai nevoie de răzbunări, de continuarea unor supărări, ci ai nevoie de mai multă atenţie la acceptare. Să accepţi că ţi se întâmplă asta, nu să fii prost, că Hristos nu zice să fim iubitori şi proşti sau fraieri, Hristos zice să fim iubitori, să oferim şansa. Ei, dacă vezi că i-ai dat şansa cuiva şi şi-a bătut joc de ea, e ok, nu trebuie să i-o mai dai încă o dată.
Te retragi …
Te retragi, dar faci curăţenie. Nu laşi lucrurile nerezolvate. Pentru mine, Crăciunul e un moment de împăcare, e un moment în care poţi, mai concret, să îi ierţi pe toţi cei care ţi-au greşit, să îţi ceri iertare de la ei, atât cât poţi, dar cu sufletul poţi, în gând poţi, poate e departe, în vârful munţilor, a fugit de lume, dar tu ştii că e o supărare între voi, trimite-i un gând de drag, aşa, din sufletul tău, fără să-i dai nici un telefon şi vei vedea că te va suna, te va căuta.
De ce ne este greu să iertăm? Sau să ne iertăm pe noi, înşine, până la urmă.
Iertarea e mână în mână cu credinţa. Pentru că nu credem că asta ne ajută. Nu credem destul că ne-ar putea debloca. Dacă am crede mai mult, atunci am face mai mult. Mai există şi o variantă inversă. Fă şi după aia vei vedea rezultate. Poţi să faci chiar dacă nu crezi. S-a făcut un experiment, cred că în Rusia şi rugăciunea Tatăl nostru a fost zisă de diverse persoane, mai mult sau mai puţin credincioase, un creştin ortodox, unul catolic, budhişti, satanişti, atei ş.a.m.d. Toţi, dar absolut toţi au zis rugăciunea Tatăl nostru asupra unei căni de supă sau apă, o substanţă. S-a făcut analiza înainte şi după. În absolut toate cazurile, dar în toate, a scăzut numărul microbilor. Înseamnă că acea rugăciune, Tatăl nostru, are în sine ceva curăţător, ceva care anihilează toate urâciunile, ceva care anihilează părţi negative, conţine acolo energii necreate, conţine acolo mâna lui Dumnezeu. Şi dacă mâna lui Dumnezeu vine şi se pune pe sufletul tău, care încerci să faci asta sau pe al celui care încearcă să facă asta, nu are cum să nu se schimbe ceva la un moment dat. Îi o vorbă din zona de dezvoltare personală – Fă cum poţi, ca să ajungi să faci cum trebuie. Aşa că, doar fă-o. Dar fă-o. Şi străduindu-ne să înţelegem mai mult, acolo, înăuntru, în fiinţa noastră se dezvoltă abilitatea de a simţi cum e să ierţi, cum e să fii tolerant, cum e chiar să dăruieşti iubire.
Până la urmă şi colindul este o rugă spre cer.
Colindul şi toate manifestările astea de Crăciun şi de Anul Nou sunt, de fapt, elemente care fac curăţenie, mi-aş permite să zic chiar că sunt elemente exorcizatoare. La noi, în Maramureş, îs mascaţii, da? La noi le zice Bondroşi sau Moşi cu droage.
De care mă temeam când eram mică.
Şi eu mă temeam că erau ciudaţi.
Foarte ciudaţi, mascaţi şi ţopăiau tot timpul şi făceau gălăgie.
Aşa, şi ce face gălăgia aia?
Alungă spiritele rele.
Corect. Aşa fac toate obiceiurile pe care noi le avem. Au, într-o oarecare măsură, componenta asta, de-a alunga spiritele rele şi atragerea celor bune.
Şi chinezii au în tradiţia lor aşa ceva de Anul Nou Chinezesc şi nu numai.
Corect. Sunt nişte elemente comune. Le-am observat şi chiar mă bucur. În momentul în care Bondroşii ăia cu droange se scutură, acolo, în casă, dacă eşti atent, se formează un sunet, ca un ţiuit, ca o vibraţie continuă, format din sunetul degajat de clopote şi e un ţiuit asemănător cu clopotele tibetane. E un nivel de vibraţie care ajută la amplificarea rugăciunii, la amplificarea urării, cumva deschide acolo o portiţă de rezonanţă, în care încep lucrurile să se întâmple altfel, care gâdilă în mod plăcut sufletul, inima. E un sentiment extraordinar.
Articol de:
Felicia Nina Gherman
Radio China Internaţional – secţia în limba română
Beijing, 5 decembrie 2014
Sursa: Radio China International
Last modified: 09/09/2016
