Cand am inceput sa invat limba chineza in clasa a IX-a nu m-am gandit o secunda ca aceasta va reprezenta cel mai important element al viitorului meu. Prima ora de chineza am avut-o la Colegiul National Gheorghe Lazar din Bucuresti, liceul la care am fost eleva. Cursul de limba chineza era optional si se desfasura in afara orelor de curs, o data sau de doua ori pe saptamana, cate o singura ora. Am fost foarte curioasa sa descopar aceasta cultura atat de diferita de cea a mea, iar invatarea limbii chineze era primul pas spre dezlegarea misterului care, pentru mine, invaluia China si pe poporul ei. Odata cu primele ore de chineza, am intalnit-o pe doamna Yan, cea care prin talentul, dedicatia si pasiunea ei pentru cultura m-a facut sa vreau sa studiez aceasta limba. Doamna Yan a crezut in mine cu adevarat, m-a incurajat countinuu si este una dintre persoanele datorita carora studiez acum in Beijing. Incepusem sa iau acest curs de chineza foarte in serios, poate chiar mai in serios decat alte cursuri din curicula mea. Imi placea mult, ma fascina, iar cand am inceput sa inteleg cum functioneaza limba chineza si cum sa o studiez am simtit ca nimic nu ma mai poate opri, nici macar tonurile. 🙂
Participarea la o tabara de vara in China, organizata de Institutul Confucius din Sibiu, a fost momentul cand am realizat lucid ca asta vreau sa fac si ca limba chineza va face parte din viitorul meu.Am simtit o conexiune de cum am ajuns, ma emotiona tot ce vedeam in jurul meu si astfel simteam cum se creeaza o legatura speciala intre mine si aceasta tara. Tin minte ca m-am despartiti cu greu de ea, iar ultimul meu gand inainte de intoarcerea in tara a fost ca trebuie sa fac tot posibilul sa ma intorc acolo cat mai curand.
Si asa a fost, pentru ca un an mai tarziu aveam sa ajung din nou in China, de data asta timp de o luna si reprezentand Romania la etapa internationala a competitiei de limba si cultura chineza, Chinese Bridge. N-am sa uit niciodata cat de mult am muncit pentru etapa din Romania. Am mers la concurs cu un gand clar, “Trebuie sa castig, vreau sa ma inorc in China”, iar acest gand a adus, pe langa motivatie, dedicatie totala, presiune si stres, si cupa castigatorului. A fost cel mai frumos moment din viata mea, nu neaparat competitia in sine, cat oportunitatea de a vizita China din nou, de a intalni oameni din toata lumea, si de a trai experiente cu adevarat unice. Pe atunci nu stiam ca acest concurs va deveni motivul primordial pentru care studiez acum in China.
Dupa terminarea competitiei si intoarcerea in tara, am aflat de la profesoara de chineza care m-a insotit ca pot aplica pentru o bursa pe toata perioada licentei. Imi suna bine, aproape ireal, iar gandul ca pot studia in China ma exalta si infricosa in acelasi timp. Asa am inceput sa lucrez la dosarul necesar pentru a aplica pentru o bursa guvernamentala, oferita de poporul chinez. Parintii mei nu erau incantati de idee de a pleca din tara, cu atat mai mult ca era atat de departe si diferita, asa ca, in acelasi timp, lucram si pentru admiterea la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine, sectia chineza-engleza.
Inainte de admitere, in Romania, primisem deja emailul care ma felicita pentru obtinerea unei burse complete de studiu pentru licenta la Beijing Language and Culture University, universitatea pentru care aplicasem. Si dupa admiterea reusita la Universitatea din Bucuresti, stiam deja ca locul meu nu era acolo. Nu ma puteam imagina studiind in Romania si nu din cauza facultatii, ori a profesorilor, ci pentru ca destinul meu ma astepta la 7.000 de km departare si stiam asta de la bun inceput.
Acum simt mai tare ca oricand ca nimic nu e intamplator, ca exista un destin, iar pe mine toata etapele prin care am trecut, combinate cu perseverenta si multa munca, m-au adus, in final, in locul unde trebuia sa fiu, in China.
Articol scris de: Karina Visan
Last modified: 24/02/2020