Asa cum reiese din articolul autoriilor O`Connor si Robertson, de pe site-ul Mac Tutor al Universitatii din Saint Andrews, Scotia, Qin Jiu Shao, s-a nascut in timpul dinastiei Song de Sud. Stramosii sai proveneau din Lu Chun, din Shangdong. Tatal sau, Qin Jiu Yu, a fost un absolvent care a lucrat ca oficial in administratia locala. In jurul anului 1219, pe cand Qin Jiu Shao era un copil de aproape 17 ani, tatal sau era prefect in Bazhou. In acest timp Qin Jiu Shao s-a oferit ca voluntar in armata pentru a starpi o revolta si a servit in armata pentru un timp. Tatal lui Qin s-a mutat la Hangzhou, capitala Song de Sud, in jurul anului 1224 iar fiul a mers cu el. In prefata lucrarii sale Shushu Jiuzhang a scris printre altele: “In tinerete am locuit in capitala pentru a putea studia in Colegiul de Astronomie; in paralel am invatat matematica de la un invatacel retras.”
Se stie ca Qin a fost un tanar rebel, faimos pentru povestile de dragoste si pentru dispretul fata de autoritate. “In timpul unui banchet dat de tatal sau, lumea a fost miscata de o piatra care a cazut in mijlocul oaspetilor; investigatiile au spus ca piatra a venit dinspre Qin, care ii arata unei fete cum se arunca un proiectil.”
De fapt Qin nu a locuit in Hangzhou mult timp pentru ca tatal sau a fost delegat la Tongchuan, astazi Santai, in anul 1226 si Qin a mers sa locuiasca impreuna cu tatal sau. Din nefericire nu stim care invatacel retras l-a invatat pe Qin matematica, dar se cunoaste ca a studiat Cele noua capitole de Arta matematica. In jurul anului 1223, Qin era el insusi comandant in subprefectura Szechwan si in acest timp a fost instruit in scrierea poeziei de un oficial din Chengdu. Merita notat ca a fost un geniu in matematica si un deplin practicant al poeziei. Qin era expert in scrima, foarte bun cunoscator al tragerii cu arcul, al calariei, muzicii si arhitecturii. Totusi exista si o alta latura a caracterului sau. Intr-o scrisoare catre imparat a unui contemporan este descris astfel: “violent ca un tigru sau ca un lup si otravitor ca o vipera sau ca un scorpion.”
Natura sa de om agresiv l-a facut sa urmeze o viata cazona si sa fie comandant al provinciei Szhechwan. Gingis Han, conducatorul mongol, a murit in anul 1227, dar mongolii si-au rezumat atacurile asupra imparatilor dinastiei Song in 1230. Au invadat Szechwan in 1234 si Qin Jiu Shao a fost fortat sa plece. A scris in prefata lucrarii Shushu Jiuzhang astfel: “ in timpul confruntarilor cu barbarii am petrecut mai multi ani la frontiera indepartata fara grija pentru siguranta mea, printre sageti si proiectile din piatra; am indurat pericolul si nefericirea timp de zece ani.”
Articol scris de: Ionut Badea
Last modified: 26/01/2017

