Constantin Lupeanu, directorul ICR Beijing, a scris despre posibilitatea ca solii chinezi să fii ajuns de fapt în Dacia, nu în Imperiul Roman în anul 97 după Hristos.
Reputatul sinolog scrie că solul chinez trimis de generalul Ban Chao a pus piciorul pe malul estic al Mării Negre, urmărind să ajungă în „țara de la vest de Marea cea Mare”, numită „Țara Daqin”.
„Solul chinez a ajuns, foarte probabil, pe țărmul estic al Marii Negre, în actualul port Batumi, din Georgia. De aici urma să traverseze marea și să ajungă în imperiu.[…]
În vremea împăratului Wu, în secolul al doilea înainte de Cristos, prima ambasadă chineză a plecat spre vest, până în Persia și Mesopotamia. Mai târziu, în anul 97 după Cristos, generalul Ban Chao ajunge până la țărmul Mării Caspice. De aici, trimite un sol la Roma, pe Gan Ying. Solul chinez ajunge la țărmul Marii Negre, râvnind să treacă marea, pentru a pune piciorul în „țara de la vest de Marea cea Mare”, numită ‘Țara Daqin’.”, scrie Lupeanu în numărul din martie al revistei „Contemporanul”.
Domnul Lupeanu consideră falsă teza conform căreia „Țara Daquin” descrisă în cronicile chineze este Imperiul Roman, argumentând că de fapt este vorba despre Dacia.
„Istoricul roman Florus susținea că gloria lui Augustus ajunsese atât de departe, încât veneau să i se închine neamuri din toată lumea, precum inzii și „oamenii mătăsii”, care locuiau „sub soare”, și care au călătorit timp de patru ani pentru a ajunge la Roma. Acesta este primul contact atestat în scris între chinezi și romani.
Cei mai mulți comentatori ai celor două cronici chineze care povestesc despre Daqin, cronica Hou Hanshu („Istoria dinastiei Han Târzie”) și cronica Weilue („Scurtă relatare despre dinastia Wei”), sunt de părere că „Marea cea Mare” este Marea Neagră. Sub numele de Daqin, începând cu aceste cronici și până în Evul Mediu, este cunoscut (fals!) Imperiul Roman.
Solul chinez a ajuns, foarte probabil, pe țărmul estic al Marii Negre, în actualul port Batumi, din Georgia. De aici urma să traverseze marea și să ajungă în imperiu. Dar comercianții perși l-au descurajat, spunându-i că marea este atât de întinsă, încât ar putea dura chiar trei ani ca să o traverseze, dacă nu are vânturi prielnice. Acești comercianți nu aveau nici un interes ca romanii și chinezii să facă comerț direct, fără să le plătească lor taxe. Deși s-a oprit la țărmul mării, Gan Ying nu s-a întors în China cu mâna goală. El a cules informații despre țara de la vest de mare, probabil de la oamenii pe care i-a cunoscut în zona pontică. Aceste informații stau la baza relatărilor despre Daqin, din cele două cronici chineze. Prima cronică, cea despre dinastia Wei, a fost scrisă in sec. Iii d.Cr, iar cea de-a doua, despre dinastia Han târzie, în sec. V, dar pe baza unor documente mai vechi. Anul în care solul a cules aceste informații este 96 dupa Cristos, când în China domnea împaratul He din dinastia Han, la Roma împaratul Nerva Traian, iar în Dacia regele Decebal.
Dar solul a ajuns la vest de Marea Neagră, așa cum s-a demonstrat până la urmă. Ce se afla, în acea vreme, imediat la vest de Marea Neagră? Dacia! Pentru chinezi, acolo începea Occidentul. Chiar dacă la vremea aceea Dacia nu era cucerită, Dobrogea și țărmul mării erau deja romane de ceva vreme, și în doar zece ani urma să se constituie provincia Dacia. Ținând cont și de faptul că documentele chineze pomenite au fost redactate la câteva sute de ani după expediția generalului Ban Chao, nu are de ce să ne mire dacă pământul de la apus de Marea Neagră era considerat ca făcând parte din Imperiul Roman. Așadar, numele Daqin ar putea veni de la Dacia”, notează directorul ICR.
Domnul Constantin Lupeanu argumentează prin faptul că descrierile „Țării Daquin” nu se potrivesc deloc Romei, ci mai degrabă regatului Dac.
„Primul lucru pe care îl aflăm este acela că Țara Daqin este condusă de un rege, care nu domnește pe viață, ci poate fi schimbat, dacă semnele divine o cer (în caz de calamități naturale, de pildă), iar regele se retrage de bună voie, fără nici o supărare. Istoricii n-au reușit să găsească vreo asemănare cu sistemul de conducere de la Roma. Acolo împaratul nu era deranjat de semnele divine, iar consulii se schimbau anual, indiferent de starea vremii. Dacă însă privim spre Dacia, ne amintim că tocmai în acele vremuri, în anii 80 după Cristos, Duras îi cedase tronul de bună voie lui Decebal, simțindu-se prea bătrân ca să facă față amenințării romane care se ivea la orizont. Cu siguranță, în astfel de împrejurări, era consultată voința lui Zamolxe. Se mai spune în documentele chineze că, pe lângă rege, exista și un grup de 36 de căpetenii militare, care deliberau în diverse probleme. Dacă unul singur era absent, întâlnirea nu mai avea loc. Cine erau acești 36 generali, cum îi numește cronica chineză? Consulii nu puteau fi, căci aceștia erau doar doi, aleși anual. Numărul cel mai mare de consuli într-un singur an s-a înregistrat în vremea împăratului Commodus, 25 la număr, dar nu au funcționat simultan și a fost o excepție. Nici despre senatul roman nu poate fi vorba, care avea câteva sute de membri. Dacă însă luăm în considerare Dacia, e posibil și chiar firesc ca, alături de rege, să fi existat și un consiliu alcătuit din căpeteniile cetăților (davelor) supuse lui Decebal.
Următoarea informație este despre capitala acestei țări, care este înconjurată de ziduri de piatră. Din nou, nici o asemănare, nici cu Roma, nici cu alte orașe mari ale imperiului. Cetățile dacice din Munții Orăștiei erau, într-adevăr, înconjurate de ziduri de piatră, însă despre Roma nu se poate spune așa ceva: Roma nu era apărată de ziduri la vremea aceea!”, scrie Constantin Lupeanu.
Mai mult, chinezii vorbeau despre o țară foarte bogată, ai cărei locuitori se îndeletniceau cu agricultura.
„Capitala descrisă de chinezi nu seamană deloc cu Roma. Ea este alcatuită dintr-un sediu central și alte patru palate, iar regele petrecea câte o zi în fiecare din cele cinci sedii, rezolvând diversele probleme. Perimetrul capitalei avea o sută de li (41,6 km), deci aceasta era distanța parcursă de rege în cinci zile, între cele cinci cetăți. Cu toate eforturile de a înțelege acest pasaj, istoricii au trebuit să se dea bătuți: nu este vorba despre Roma. Dacă ne gândim însă la Sarmisegetuza Regia, în preajma căreia se aflau câteva cetăți puternice, asemănarea este destul de mare. Sarmisegetuza (în traducere „mă grăbesc să curg”) era probabil un centru religios. Aproape de ea se aflau cetățile de la Costești, Blidaru, Banița, Piatra Roșie, cu funcții militare și religioase, dar și așezarea civilă de la Fețele Albe. De asemenea, e posibil să existe și alte cetăți sau așezări în zonă, încă nedescoperite de arheologi. Drumul total însumat între cele cinci cetăți enumerate mai sus este de aproximativ 40 de kilometri.
Țara Daqin este o țara foarte bogată. Pământurile sale sunt pline de aur și argint, iar locuitorii ei se ocupă cu agricultura, cultivând cinci feluri de cereale. Comercianții sunt foarte cinstiți, nu au două prețuri. Daqin are mult grâu și resurse alimentare din belșug ieftine. Oamenii sunt primitori, iar când la hotar sosesc soli din țările vecine, li se trimit cai de poștă, pentru a ajunge în capitală, unde regele le face daruri în aur”, notează Lupeanu.
Chiar dacă admite că ipoteza poate fi șocantă, domnul Lupeanu – cunoscător al limbii chineze, susține că e foarte posibil ca dacii și chinezii să se fii întâlnit.
„De bună seamă, ideea că un sol sau o ambasadă chineză a ajuns aproape de Dacia poate fi șocantă. Dar nimic nu ne împiedică să admitem că și dacii auziseră de Țara Mătăsii și chiar i-au întâlnit pe locuitorii acestei țări.”
Sursa: ActiveNews
Last modified: 06/05/2017
Bună ziua!
Păi este știut că și Roma e urmașa Dacilor, ce s-au dus spre mare cu comerțul și s-au aciuat acolo dând naștere la așezările omenești, cele din care s-au ”născut” cele cinci popoare native dacice de limbă latină, precum italiana, spaniola, franceza, portugheza și engleza. Limba română fiind limba maternă a tuturor celor cinci dialecte latine, devenite limbi naționale din zilele noastre. Da, și engleza este o limbă modernă walahă, adică valahă precum Valahia sau Țara Românească, derivată din vechea limbă latină dacică, ajunsă limba română de azi.
Dacă luați cuvântul Roma și-l citiți de la dreapta spre stânga, rezultă cuvântul AMOR. Adică orașul unde cei mai mulți duc dorul celor dragi de-acasă, de pe meleagurile carpatine de unde au plecat fie cu transhumanța, fie cu comerțul de tot felul. Deci orașul DORULUI, a ceea ce implică sensul total al cuvântului amor sau IUBIRE. Deci, cei plecați de pe plaiurile carpatine cu comerțul și-au făcut un oraș al IUBIRII numit Roma, ca să nu fie confundat cu cel al ”plăcerilor” pentru stima și respectul ce și-l purtau. Fiind departe de casă, aveau nevoie de momente care să le aducă în suflet tandrețe și un pic de satisfacție sufletească. Așa au apărut, mai întâi, iarmaroacele cu jocurile și micile bucurii de tot felul, atât pentru copii cât și pentru adulți.
Treptat, au apărut însă și locurile dedicate numai adulților aflați departe de familie. Și uite-așa s-a născut faimoasa cetate Roma. Administrarea cetății fiind preluată, mai apoi, de gospodari pricepuți și vizionari, aceasta a devenit locul de baștină a LUPOAICEI vestite din Carpați ce-a dat naștere celebrei legende despre Remus și Romulus, fiii ”adoptivi” ai Lupoicei, Zeiță și Divinitate din inima Carpaților. Prin tradiție, această zeitate Dacică și-a continuat perenitatea, prin moștenire matriarhală, strict în inima Carpaților, prin existența Divinității numită Zeița Baba sau Bătrâna Dochia, Divinitatea locului, deci autohtonă.
Dacă observați, și azi sunt expuse oficial doar informații despre dimensiunea modului de viață masculin din Dacia, trecându-se complet sub tăcere cunoșterea existențială implicând divinitățile și modul de viață matriarhal de pe teritoriul Daciei ancestrale. Să nu uităm că Europa întreagă era de fapt teritoriu dacic până la Cappodocia. De-acolo se-ntindeau ținuturile lui Xerxes. Dacă facem un studiu serios și amănunțit, cu acordul Papei Francisc, în bibliotecile secrete ale Vaticanului, vom găsi aceste informații în toată minunata lor splendoare. Pentru asta trebuie, să avem grijă să nu picăm victime Acoliților Dictatului Unic, ce-și vrea supremația pe Terra cu orice preț.
Nu-mi permit să scriu aici mai multe, căci la teza mea de masterat, când am dat peste o carte rară, cu un conținut în acest sens, la care am avut acces s-o studiez doar în bibliotecă și-ntr-o cameră anume, pot spune cu mâna pe inimă că a doua oară nu mi s-a mai dat voie s-o studiez. Am avut noroc că am fotografiat pagină cu pagină, căci nu aveam acces la fotocopiiat o astfel de carte. Așadar, nu vă înclinați în fața celor ce răstălmăcesc istoria lumii și pervertesc culturile și civilizațiile omenirii, ștergându-le ușor, una câte una de pe răbojul Cunoașterii Ancestrale Infinite. Pentru a fi cu adevărat o Ființă existențială, ”născută și nu făcută”, trebuie să avem curajul să fim noi înșine, oricât de dură ar fi calea spre Cunoașterea străbunilor. Și, asta, pentru a ști cu adevărat cine suntem, de unde venim și-ncotro ne îndreptăm.
Vă mulțumesc pentru atenție și s-auzim numai de bine!
(Text compus azi, 15 august 2023, pentru Stephen Aube.)
P.S. Când am vrut să trimit textul la postarea respectivă, mi-a apărut un text pe care scria că postarea a fost ștearsă și textul nu poate fi acceptat/trimis. Redau, mai jos, poza postării primite, la care am vrut să trimit textul acesta.