Bine ai venit! | 欢迎访问网页

Documentarele “Farmecul Argentinei” și “China cea magnifică”, dedicate Summitului G20

29/11/2018

Documentarele “Farmecul Argentinei” și “China cea magnifică”, realizate de specialişti în televiziune din cele două state au început să fie difuzate de televiziunile lor naţionale, în ajunul Summitului G20 din Argentina.

La ceremonia de deschidere, derulată miercuri la Buenos Aires, secretarul de stat argentinian pentru presă, Hernan Lombardi, a afirmat că această colaborare a scos în evidenţă o serie de lucruri comune pe care le au cele două state, fapt ce are semnificații deosebite pentru popoarele chinez și argentinian.

Directorul China Media Group, Shen Haixioing, a arătat în discursul său că oamenii locuiesc împreună pe mapamond. Schimburile și învățarea reciprocă din experiențe reprezintă singura cale de a merge înainte. Sperăm ca instituțiile de presă din cele două state să realizeze împreună și alte emisiuni atrăgătoare.

China Media Group și Postul Național de Televiziune din Argentina au încheiat un acord de colaborare.

Documentarul “Farmecul Argentinei” are patru episoade, 100 de minute şi arată istoria, actualitatea, peisajele naturale şi monumentele culturale din această țară. Documentarul “China cea magnifică” are două episoade, 120 de minute şi redă prin prisma argentinienilor de rând, dezvoltarea rapidă a metropolelor chineze, peisajele naturale și cultura diversă din sud-vestul Chinei.

Sursa: Radio China International

Last modified: 29/11/2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *