Bine ai venit! | 欢迎访问网页

Este oficial: Restaurantele, teatrele şi cinematografele se redeschid de marţi

31/08/2020

Restaurantele şi cafenelele aflate în interiorul unor clădiri, dar şi teatrele şi cinematografele îşi vor relua activitatea de marţi.

Cele mai importante aspecte sunt legate de permiterea reluării activităţii restaurantelor şi cafenelelor aflate în interiorul unor clădiri, cu respectarea normelor de protecţie stabilite de specialişti, activitatea putând fi reluată în judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori.

S-a decis reluarea activităţii cinematografelor şi instituţiilor care organizează spectacole sau concerte, cu respectarea unor norme de protecţie şi creşterea numărului persoanelor care pot participa la evenimente private.

Cinematografele şi teatrele pot folosi doar jumătate din capacitatea maximă la redeschiderea din 1 septembrie.

Aceeaşi hotărâre prevede şi că la evenimentele de tip drive-in în maşină pot fi maxim trei persoane. De asemenea, prin această HG creşte numărul admis al participanţilor la evenimente private, cursuri de instruire, workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene – de la 20 la maxim 50 în interior şi de la 50 la maxim 100 în exterior.

Last modified: 31/08/2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *