Bine ai venit! | 欢迎访问网页

Festivalul Culturii Ceaiului Chinezesc la Cluj Napoca

12/11/2014

Cea de-a treia editie a Festivalului Culturii Ceaiului Chinezesc va avea loc, joi, 13 noiembrie a.c, la Cluj Napoca. 

Evenimentul este organizat de Institutul Confucius din cadrul Universitatii Babes-Bolyai, in parteneriat cu Iulius Mall si se va desfasura in intervalul orar: 13.30 – 20.00, la Iulius Mall.

Institutul Confucius din Cluj-Napoca a fost inaugurat in 2009, in scopul intaririi relatiilor chino-romane, studierii limbii si civilizatiei chineze si derularii unor programe culturale si educationale. Institutul Confucius a fost realizat din dorinta de a oferi sansa de a se urma cursuri in limba chineza si de a cunoaste cultura si civilizatia chineza.

In cadrul Festivalului Culturii Ceaiului Chinezesc, publicul va putea admira ceremonia de preparare si de servire a ceaiului si va putea de asemenea sa deguste diferite tipuri de ceai chinezesc.

Persoanele care indragesc savoarea ceaiului autentic chinezesc vor primi indrumari despre diferitele beneficii pentru sanatate. De asemenea, in cadrul festivalului va fi organizata si o expozitie de carte, iar vizitatorii vor primi semne de carte cu invataturile filozofului Confucius. In plus, persoanele prezente la eveniment vor descoperi jocurile traditionale chinezesti, vor afla care este corespondentul numelor lor in limba chineza si vor putea invata arta taieturilor in hartie.

 ceai_chinezesc

Last modified: 09/09/2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *