Pentru a marca aniversarea a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România si China, Ambasada Republicii Populare Chineze în România și Asociația CHINARO, în parteneriat cu Primăria orașului Mioveni, Centrul Cultural Mioveni și Institutul Confucius au organizat, sâmbătă, 1 Iunie, la Mioveni, un eveniment cultural-educativ comun, pentru copiii români și chinezi.
La acest eveniment au participat noul ambasador al Republicii Populare Chineze la București, Excelența Sa, doamna Jiang Yu, grupul doamnelor și copiii din cadrul Ambasadei, împreună cu copii și părinți din orașul Mioveni, prefectul Emilian Dragnea, deputatul Simona Bucura Oprescu, senatorul Cristina Stocheci, Secretarul General al Organizatiei Femeilor Social Democrate Maria Lazăr, conducerea Primăriei Mioveni, directori de instituții și consilieri locali, s-au adunat pentru a sărbători împreună Ziua internațională a Copilului.
Cu aceasta ocazie a fost plantat “copacul prieteniei româno-chineze”, s-a făcut schimb de picturi cu tema “Patria în inima mea”. Copiii diplomaţilor chinezi, îmbrăcați în “Hanfu”, un fel de haine tradiționale chinezești, au prezentat un program de cântec și dans intitulat “O lectură din poeziile din dinastia Tang”, iar Ansamblul Folcloric “Plai de Dor” al Centrului Cultural Mioveni a oferit un dans popular deosebit, exprimandu-și dragostea față de patrie și viață cu melodii vesele și muzică minunată.
Picturile speciale pentru acest eveniment, create de elevii din Școala Primară Huangchenggen din Beijing, au fost expuse, iar prin intermediul acestora ei au transmis sincere felicitări copiilor români aflați la mii de kilometri distanță. Ca o bază în care poate experimenta schimburile interumane pentru învățământul primar în cadrul Formatului de cooperare China-țările din Europa Centrală și de Est (ECE), școala va promova în mod activ schimburile și cooperarea în domeniul învățământului primar dintre China și țările ECE, prin desfășurarea unei serii de schimburi inter-școlare, activități de formare a profesorilor și elevilor.
Ambasadorul Jiang Yu i-a felicitat călduros pe copiii și a acordat elevilor care învață limba chineză în județul Argeș “Bursa Ambasadorului”, încurajând copiii din China și România să învețe și să înțeleagă reciproc limba și cultura celuilalt, să se străduie să devină un “mic mesager” al prieteniei dintre China și România.
Prietenii chinezi și români prezenți la eveniment s-au putut bucura de o masă bogată de cultură tradițională chineză. Compatriotul chinez de peste mări, Zhu Rongfu și discipolii săi de arte marțiale din România, au prezentat dansurile impresionante ale dragonilor și leilor și spectacolele puternice ale artelor marțiale chinezești, .
Ambasadorul Jiang Yu a mulțumit guvernului local, școlilor de limbă chineză, Asociației CHINARO și altor instituții pentru sprijinul acordat învățământului limbii chineze și schimburilor civile și subnaționale chino-române, subliniind că China și România s-au respectat, sprijinit și ajutat reciproc mereu în cele 70 de ani. Prietenul adevărat la nevoie se cunoaște este portretizare reală a relațiilor chino-române, proverbul românesc: “Apa trece, pietrele rămân” este o adnotare vie a prieteniei chino-române.
Festivitatea de “1 iunie” este al doilea din seria evenimentelor denumite generic “Predarea ştafetei”, organizate de Ambasada Chinei în România pentru promovarea prieteniei între tinerii chinezi şi români, cu prilejul aniversării în anul acesta a 70 de ani de relaţii diplomatice între China şi România şi 15 ani de la stabilirea Parteneriatului amplu de prietenie şi cooperare dintre cele două ţări.
Last modified: 03/06/2019