Legăturile dintre continentul european şi China trec prin vechea Dacie. Aici se află locul şi calea care unesc Asia şi Europa. S-a pus întrebarea de către Aurora Peţan dacă au existat contacte între Dacia şi dinastia chineză Han ( 206 î. e.n.-220). Dovezile scrise converg către o asemenea ipoteză şi ţara Da Qin descrisă în cronicile chineze Weilue, scrisă în secolul al III-lea de Yu Huan, şi Houhanshu, scrisă în secolul al V-lea de către Fan Ye, pare a reprezenta Dacia regelui Decebal din anul 97. Rămane însă întrebarea dacă nu cumva descrierea ţării Da Qin din cronicile meţionate este o descriere greşită a Imperiului Roman. Dar cum putea un imperiu ajuns aproape la apogeu, ca cel roman, să fie atât de puţin cunoscut de către supuşii sau vecinii lui? Renumele Imperiului Roman depăşise cu siguranţă graniţele proprii.
Generalul chinez Ban Chao s-a născut în anul 32 în oraşul Anfeng, actualul Xianfeng din provincia Shanxi. A fost fratele istoricului Ban Gu (32?-92). După eforturi de a practica arta scrisului s-a reinventat, îndreptându-se spre cariera militară, care îi va aduce consacrarea şi gloria. În anul 73 a condus o forţă armată împotriva triburilor de huni, Xiongnu, care tulburau pacea graniţei de nord-vest a Imperiului Han. Profitând de disensiunile dintre triburile de huni, generalul Ban Chao a reuşit să-i supună, dar în mod frustrant pentru acesta, în anul 76 a fost rechemat în imperiu. După mai mulţi ani a reuşit să cucerească militar întregul bazin Tarim, pentru ca în anul 91 să fie numit Protector general asupra ţinuturilor vestice. În anul 97 a ajuns cu o armată de 70000 de oameni până la „marea de vest”, aşa cum o numesc cronicile. În anul 102 sora lui, Ban Zhao, a cerut printr-o petiţie către tron ca fratele ei să fie rechemat acasă. După numai o lună marele general a murit, trecând în lumea strămoşilor.
Descrierea ţării Da Qin de către solul Gan Ying, fratele lui Ban Chao, se opreşte, prima dată, asupra aspectelor geografice, administrative şi politice. Potrivit celor două cronici, această ţară, care se află dincolo de „Marea cea vest” sau „Marea cea mare”. „Se află la vest de Anxi şi Tiaozhi (Saracenia şi Susiana) şi la vest de Marea cea mare.” (Weilue) Este condusă de un rege, care locuieşte într-un palat înconjurat de alte 5 palate care se află unul faţă de celalalt la o distanşă de 4,2 km, ceea e un indiciu frapant pentru ipoteza potrivit căreia, ne aflăm în faţa descrierii sistemului de cetăţi din jurul Sarmisegetuzei, capitala regatului dac din timpul regelui Decebal. „În ţară sunt peste 400 de oraşe mai mici şi mai mari. Se extind pe mai multe mii de km în toate direcţiile(…) Zidurile externe ale oraşelor sunt din piatră.”(Weilue). Regele poate fi destituit dacă se întâmplă ceva rău, ceea ce nu e cazul pentru Imperiul Roman, şi îşi conduce regatul împreună cu 36 de generali. În ce priveşte politica externă a regatului, fiecare sol este primit cu cai de poştă. „Capitala se află la 4,6km în jur. În acest oraş sunt cinci palate la distanţă de 4,2 km unul de celalalt.” (Houhanshu) În ce priveşte aceste detalii ale descrierii ale lui Gan Ying, nici unul nu se potriveşte cu Imperiul Roman. Roma, oraşul cu un milion de locuitori, nu apare în descriere, neavând ziduri de apărare în acea perioadă istorică. Se pune întrebarea de ce ţara Da Qin nu apare cu numele de imperiu şi dacă este posibil să fie descris alt regat în cele două cronici. Faima militară şi administrativă a Imperiului Roman ar fi ajuns cu siguranţă, aşa cum s-a afirmat, aproape de graniţa de est. Aşa că ipoteza ca în cele două cronici să fie descris Imperiul Roman este în mare impas. Cât despre posibilitatea ca în cronicile chineze să fie descris alt regat, detaliile geografice, administrative, politice şi etnografice nu corespund decât cu regatul dac al lui Decebal. Este exclusă posibilitatea ca în cele două cronici să fie vorba de Marea Mediterană, pentru că în cronici nu se face referire la strâmtoarea Hormuz sau la strâmtoarea Bab El Mandeb.
Informaţiile economice se opresc asupra importanţei agriculturii pentru regatul Da Qin, ceea ce iarăşi ne face să ne gândim la regatul lui Decebal. Locuitorii din Da Qin extrag aurul şi argintul, un alt indiciu al civilizaţiei geto-dacice.”Ţara produce aur şi argint din abundenţă.(…)” (Houhanshu). „Oamenii consumă cele cele patru feluri de grâne.” (Weilue) Oamenii sunt corecţi şi înalţi la fel locuitorii din Imperiul de Mijloc. Se îmbracă în haine numite în cronici „blăniţă de oaie”. Interesant este că în cele două cronici locuitorii Da Qin fabrică arcuri şi săgeţi, fiind recunoscut acest meşteşug la geto-daci, care s-a transmis ulterior ca heraldică regilor spanioli prin tradiţia scrisă. Referitor la informaţiile etnografice din cele două cronici, numele Da Qin sugerează o înrudire cu populaţiile italice vorbitoare de dialecte înrudite cu limba latină. Ulterior, în anul 166, în timpul împăratului Marcus Aurelius, numit Andun de către oficialii Imperiului Han, se vor stabilii primele relaţii oficiale între cele două imperii, iar numele pe care îl vor acorda chinezii Imperiului Roman va fi Da Qin. Se pune firesc întrebarea de ce au existat două nume pentru Imperiul Roman din partea oficialilor chinezi, Li Jian şi Da Qin. Se pare că au intervenit fapte istorice şi o realitate geografică bine delimitate. Existenţa unui popor cu vechime multimilenară, aici, la gurile Dunării, care era înrudit cu latinii din Italia. Acest fapt este confirmat şi de scenele de pe Columna lui Traian, unde nu apar translatori pentru a intermedia relaţiile dintre părţi. Informat de către parţi să nu treacă „Marea de la nord”, aşa cum poartă numele în cele două cronici, pentru că este turbulentă, generalul Ban Chao a renunţat la acest gând.
Ce limbă vorbeau cei descrişi în cronicile chineze drept la fel de corecţi ca populaţiile Imperiului de Mjloc, fiind cunoscută cinstea proverbială a locuitorilor acestor locuri? Există o comuniune de tradiţii daoiste între cele două popoare, oricât de surprinzător va părea la prima vedere. Romulus Vulcănescu, în „Mitologie română”, încadra spiritualitatea românilor în sintagma „pământul mamă şi cerul tată”, ceea ce e un argument hotărâtor pentru comuniunea daoistă între cele două popoare.
Generalul Ban Chao va rămane un pionier de mare faimă al relaţiilor dintre Imperiul de Mijloc şi continentul european. Important pentru noi este să conştientizăm locul pe care îl avem în lume de cale de deschidere şi intermediere între marile forţe, opuse aparent, ale Estului şi Vestului. Este o postură unică aceasta ce poate aduce suferinţă uneori, aşa cum ne-a arătat istoria noastră, dar noi avem ceea ce s-a numit aplecarea către sinteza culturală, asemenea poporului chinez, cum afirma filozoful şi istoricul filozofiei chineze, Feng You Lan.
Articol scris de: Ionut Badea
Last modified: 11/09/2016
