Bine ai venit! | 欢迎访问网页

În culisele Operei Beijing cu regizorul de film, Xia Gang

21/03/2018

Premiera filmului clasic din Opera Beijing, Doamna general Mu Guiying preia comanda, a fost o ocazie rară şi o oportunitate fantastică de a-l întâlni pe regizorul acestuia, marele Xia Gang, şi de a discuta cu domnia sa despre promovarea culturii tradiționale chineze şi a Operei Beijing pe scena mondială. Regizorul Xia Gang s-a născut în data de 1 ianuarie 1953 la Beijing. A absolvit Facultatea de Regie a Academiei de Film din capitala Chinei. A realizat numeroase filme și în anul 1990 a câștigat Premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de Film Jinji din China (Cocoșul de aur aşa cum este cunoscut, unul din cele mai importante festivaluri de film din marele stat asiatic). În plus, a primit o serie de premii la alte festivaluri de film din țară. De curând, a primit Premiul pentru cel mai bun film de operă tradițională chineză. Cu emoții care urcau până la cele mai pure și desăvârșite trepte, i-am spus că sunt un occidental pasionat de Opera Beijing și că îl provoc la un scurt dialog pe tema filmului domniei sale. Cu aceeași modestie rară care m-a izbit la toate personalitățile chineze pe care le-am întâlnit, ce nu exagerează deloc valoarea ideilor și realizărilor lor, regizorul Xia Gang a acceptat zâmbind și chiar emoționat.

Cum a început acest proiect cu filme clasice din Opera Beijing?

Proiectul cu filme clasice din Opera Beijing a fost inițiat de fostul premier al Chinei, Zhu Rongji. După ce a ieșit la pensie, el a acordat o atenție deosebită dezvoltării şi promovării culturii chineze. Opera în stil Beijing face parte din patrimoniul intangibil. Fostul premier a invitat mai mulți specialiști din domeniu să participe la întocmirea acestui proiect. Pentru început, au fost alese zece opere, din care face parte şi Doamna general Mu Guiying preia comanda. Ne dorim ca prin intermediul acestor filme clasice, Opera Beijing să fie înțeleasă și cunoscută de cât mai mulți oameni. Filmul este o cale bună de transmitere a acesteia. Proiectul a început în 2011 şi, în ultimii cinci ani, a fost promovat foarte intens. Scena convențională se confruntă cu un număr limitat de spectatori, adică un număr relativ mic în ce privește spectatorii care vin direct în sala de spectacole. De aceea, ne-am gândit să transmitem Opera Beijing prin intermediul cinematografiei, pentru ca aceasta să fie primită de cât mai mulți oameni şi pentru ca ei să poată admira piesele oricând, nu doar atunci când cortina se ridică. Filmul Doamna general Mu Guiying preia comanda va fi prezentat în cinematografele din China. Înainte de acesta, alte filme clasice din Opera Beijing au rulat în cinematografe din China.

Care sunt reacțiile? Cum a fost primit acest film, acest gen de film care are ca temă Opera Beijing?

În trecut, în rândul spectatorilor care veneau la Opera Beijing, erau mai multe persoane în vârstă. Dar prin intermediul cinematografului, mulți tineri au șansa să ia contact cu această operă tradițională. În districtul Chaoyang din Beijing, au fost deschise trei cinematografe unde se proiectează o serie cu câte cinci astfel de filme clasice. Noi credem că numărul celor pasionați și interesați de filme din Opera Beijing ar putea crește. La început a fost un singur cinematograf de acest gen, ulterior, au fost deschise încă două. Și, cu siguranță, vor fi deschise și mai multe cinematografe în care vor fi proiectate filme cu stilul Operei Beijing. Astfel, spectatorii pot urmări mai ușor această operă tradiţională a Chinei.

Cred că este mult mai accesibilă şi mai uşor de înţeles Opera Beijing, în mod special pentru străini, spusă într-un film decât văzută într-un spectacol pe scenă.

Avem deja un film cu stilul Operei Beijing, Adio, concubina mea!, care a rulat în cinematografele din străinătate. Și acesta a avut reacții bune din partea celor care l-au vizionat. Chiar a primit și unele premii la festivaluri de film din străinătate. De fapt, mulți spectatori din Europa, America sau din sud-vestul Asiei sunt interesați și pasionați de Opera Beijing.

Aceste filme vor fi promovate în străinătate?

Este posibil.

Mu Guiying este o eroină legendară, un cunoscut general, care a slujit în timpul dinastiei Song, și o figură proeminentă în legendele despre familia Yang. Este soția lui Yang Zongbao și mama lui Yang Wenguang. Dinamică, fermă și loială, Mu este simbolul cultural al unei femei fermecătoare. Ea a purtat moștenirea glorioasă a familiei Yang, conducând armata din victorie în victorie. În film, este îmbrăcată în haine bogat brodate și are un machiaj colorat, caracteristici specifice Operei Beijing, considerată chintesența culturii chineze.

Cum au decurs filmările? Care a fost partea cea mai grea, care a fost partea cea mai ușoară?

Într-adevăr au fost greutăți în procesul de filmare. Toate spectacolele din Opera Beijing, transpuse în film, sunt tradiționale și clasice. Actorii nu doresc să modifice nimic din scenariile clasice. Ei se adaptează greu la aceste modificări sau prescurtări ale scenariilor pentru film. Însă aceste lucruri sunt necesare, fac parte din cinematografie şi nu pot lipsi. Eu respect un principiu în scenariu şi în timpul filmărilor şi anume, asigurarea aspectului original al operei. Opera în stil Beijing este artă pe scenă, are caracteristici adecvate pentru scenă. Noi încercăm să prezentăm spectatorilor doar esența piesei. De asemenea, în lucrările tradiționale de operă în stil Beijing sunt părți special aranjate pentru a corespunde trăsăturilor actorilor. De exemplu, în Doamna general Mu Guiying preia comanda joacă maestrul Mei Lanfang. Domnia sa joacă rol de femeie și împlinise 60 de ani atunci când am început filmările. De aceea, piesa a fost aranjată pentru stilul său de joc, atât din punctul de vedere al vârstei, cât și al genului. Tot în acest film, rolul principal, cel al doamnei general Mu Guiying, este jucat de o actriță mai tânără. Astfel, şi rolul acesteia a trebuit să fie rearanjat. Tocmai acesta este motivul pentru care eu îi încurajez pe actorii care joacă în filme să învețe esența de la veterani, dar în acelaşi timp să aibă și contribuţiile lor proprii, stilul lor. Rolul principal, cel al doamnei general Mu Guiying, este jucat de Li Shengsu, care este cea mai bună actriță din şcoala maestrului Mei Lanfang. Al doilea rol principal este jucat de Yu Kuizhi, care este cel mai bun actor pentru rolul unei persoane în vârstă. Cei doi sunt foarte renumiți și recunoscuți în țară.

De ce a fost aleasă această poveste?

Piesele au fost alese de echipa de specialiști.

Unde au fost făcute filmările?

Filmările au fost realizate într-un studio cinematografic.

Mi-aș dori să văd această operă în cinematografele din România.

De fapt, schimburile noastre culturale cu alte țări sunt frecvente. Trebuie doar să deschidem calea contactelor, apoi totul va fi ușor. Opera în stil Beijing face parte din cultura tradițională a Chinei. Atât guvernul chinez, cât și noi, artizanii culturii chineze ne dorim să avem schimburi cu alte țări, pentru ca cetăţenii lumii să o cunoască.

Cât de mari sunt investițiile făcute în realizarea acestui film?

Investițiile vin de la ministerul Culturii și Administrația de Stat pentru Publicație, Radiodifuziune, Cinematografie și Televiziune. Dar, noi, cei care creăm, lucrăm voluntar. La realizarea acestui film, de exemplu, am adus un grup de studenți de-ai mei de la Facultatea de Regie ca să mă ajute. Ei învață, astfel, alături de mine.

Vă rog să-mi vorbiţi puţin despre costumele acestea care sunt absolut impresionante. Au fost făcute special pentru film
?

Uitați-vă la acest costum. Este pentru rolul feminin al unui personaj din armată, cu coif și epoleţi. Cu cât are mai mulţi epoleţi, înseamnă că are în subordine mai mulți soldați. Pentru că actorul joacă rolul unui mareșal, aici nu a purtat zale. Acest rol este denumit „Laosheng”, adică persoană în vârstă cu barbă. Acest costum este pentru personajul „Hualian”, care înseamnă față colorată. De obicei, personajul „Hualian” are vocea groasă și aspră. Acest costum este pentru rolul unei femei în vârstă, numit „Laodan”, care poartă un turban pe cap. În Opera Beijing, mai este personajul „Qingyi”, adică femeie tânără sau de vârstă mijlocie, care are o statură mai solemnă. Când personajul principal din opera Doamna general Mu Guiying preia comanda merge la război, actriţa care îl interpretează poartă zale.

Acesta este costumul împăratului?

Acesta este costumul împăratului, cu o coroană deosebită și o culoare specială. Galbenul deschis este culoarea pe care numai împăratul o putea folosi în vremurile imperiale. În Opera în stil Beijing, personajul cu mască albă pe față este o persoană rea.

Știu că în Opera Beijing sunt bărbați care joacă roluri de femei și invers, femei care au roluri de bărbați. De ce se întâmplă acest lucru?

Rolurile de femei jucate de bărbați sunt speciale pentru Opera Beijing şi poartă denumirea de „Nandan”. În trecut, erau foarte puține femei care vroiau să iasă pe scenă, în fața publicului. În acele vremuri, potrivit tradiției, femeile trebuiau să stea în spatele publicului. În aceste condiţii, rolurile de femei au fost jucate de bărbați. Atunci când joacă rolul unei femei din Opera în stil Beijing, actorul are o anume superioritate. Poate face mișcările mult mai feminine. Dacă o actriţă va juca acest rol, va lăsa spectatorilor o impresie artificială. Mișcările feminine jucate de bărbați sunt mai frumoase și chiar mai sexy. Cele mai renumite roluri de femei din China au fost jucate de maeștrii Mei Lanfang, Xun Huisheng, Shang Xiaoyun și Cheng Yanqiu. Reprezentațiile lor de pe scenă sunt deosebit de reușite, sunt mai elegante şi mai feminine. Renumitul cercetător și pedagog din domeniul Operei Beijing, maestrul Wang Yaoqing a apreciat că personajele feminine interpretate de Mei Lanfang sunt cele mai frumoase, arta marțială cea mai bună este jucată de Shang Xiaoyun, interpretarea muzicală a lui Cheng Yanqiu este cea mai reușită, în timp ce jocul pe scenă al lui Xun Huisheng este cel mai desfrânat. Fiecare dintre ei are caracteristici proprii. Mei Lanfang are mișcări grațioase. Cheng Yanqiu, datorită înălțimii lui, se mișcă puțin pe scenă, ca să se apropie mai mult de rolul de femeie pe care îl joacă, are o voce foarte bună. Shang Xiaoyun știe foarte bine artele marțiale din operă, de aceea, joacă rolul unei femei puternice. Xun Huisheng interpretează rolul unei femei gingașe, sexy și fermecătoare. Astăzi, mai există actori care joacă roluri de femei, dar sunt din ce în ce mai puțini. Desigur, și actrițele au propriile lor caracteristici. De exemplu, Li Shengsu, care interpretează rolul principal din filmul Doamna general Mu Guiying preia comanda este o actriță cu un chip frumos şi care are în film un machiaj deosebit.

Opera Beijing este cunoscută în lume ca „Opera Orientului”. Potrivit istoricilor, aceasta are o tradiţie de peste 170 de ani. În anul 55 al domniei împăratului Qianlong din dinastia Qing, cele patru mari trupe din acea perioadă de operă Huiban, au venit în capitală pentru un spectacol prilejuit de ziua de naştere a împăratului şi au combinat stilurile de operă Kunqu, Yiyang, Hanju și Luantan. După mai mult de o jumătate de secol de asociere și integrare a diferitelor tipuri de operă, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea s-a ajuns la actualul gen de operă, care a primit numele capitalei ţării.

(Cântec pentru măștile Operei Beijing)

Străinii o numesc Jingxi Peking Opera

Nu ai văzut machiaj mai colorat

Acesta se face rapid

Actorul intră în scenă pregătit

Prieteni frumoşi, prieteni minunaţi! Totul este bine!

Dou Erdun, cel cu fața albastră, a furat calul imperial.

Guan Yunchang, cel cu fața roșie, a luptat în Changsha.

Dian Wei are faţa galbenă,

Cao Cao are faţa albă

Și Zhang Fei, cel cu faţa neagră, ţipă puternic…”

(Nina F. Gherman, Traducere şi fotografii Li Xin)

Sursa: Radio China International

Last modified: 21/03/2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *