Aşa cum ne arată lucrarea „Chineza medie” de Edwin G. Pulleyblank, Qieyun are un loc fundamental în istoria sunetelor limbii chineze. Este primul stagiu al limbii pentru care există dovadă care merge către o completă manifestare a foneticii, şi anume un inventar al tuturor silabelor, clasificate în funcţie de rime, fiind punctul de referinţă principal pentru toate studiile de fonetică în tradiţia autohtonă. Bernhard Kalgren, pionierul studiului ştiinţific modern al foneticii istorice chineze, în mod firesc, a făcut din dicţionarul Qieyun baza prorpriei munci. A adus o rigoare pentru subiect, care nu a fost întâlnită la predecesorii lui.
O schimbare majoră în standardul lingvistic, aşa cum ne indică lucrarea menţionată, a avut loc aparent către sfârşitul dinastiei Han. Este reflectată atât în practica rimelor din timpul Celor Trei Împărăţii şi în sistemul transcrierii sunetelor indiene şi în primele traduceri budiste, care erau radical diferite de practicile obişnuite de transcriere a numelor din dinastia Han.
Qieyun, alcătuit la Changan, după reunificarea Sudului şi a Nordului sub dinastia Sui, a fost o codificare a acestui standard se numeşţe chineză medie timpurie. Deşi Changan, capitala imperiului reunificat, a fost un oraş cu un trecut îndepărtat, la un loc cu capitala Han de Vest, aproape de capitalele Zhou şi Qin, mult timp s-a aflat în obscuritatea provinciei. Spre sfârşitul secolului al VII-lea, poate mai devreme, există dovezi ale unui nou standard lingvistic bazat pe standardul capitalei Changan. Acesta se numeşte chineză medie târzie. Dinastia Tang a fost mare dinastie imperială şi standardul lingvistic stabilit de aceasta a avut o arie largă de influenţă.
În perioada limbii chineze medievale toate grupurile de sunete iniţiale s-au simplificat, consoana R, ne mai găsindu-se după consoanele iniţialele velare, labiale şi labiovelare, deşi a lăsat urme în retroflexiunea vocalei în anumite tipuri de silabe. În cazul consoanelor alveolare, totuşi, deşi urmaşele iniţiale R erau simple segmente, erau distincte faţă de alveolare. E dovedit de faptul că erau folosite pentru a transcrie sunete retroflexe indiene.
Potrivit lui Lawrence Thompson „consoana retroflexă TR se formează prin atingerea cu vârful limbii a zonei alveolare şi este aproape africată, adică este eliberată ca o uşoară spirantă.”
Dacă această analiză a retroflexei din chineza medie este corectă, tranziţia de la grupurile din limba chineză veche TR, TR’, DR, către grupurile din chineza medie, probabil nu a implicat o mare schimbare fonetică. Schimbarea s-a produs mai degrabă regulile generale ale structurii silabei, care nu mai dădeau acces grupurilor iniţiale şi a condus la reinterpretarea sunetului TR ca un singur segment şi nu ca două segmente succesive.
Iniţial s-a crezut că dicţionarul Qieyun s-a pierdut, dar o versiune completă şi multe fragmente au fost descoperite la Dunhuang. Un studiu al dicţionarului de rime Qieyun aparţine cărturarului chinez Chen Li care a scris în 1840, studiul Qieyun kao. Dicţionarul Qieyun prezintă rimele din anul 601, când a fost publicat, plecând de la sunetele iniţiale şi finale ale cuvintelor. Principiul acesta a fost numit fanqie. Dicţionarul Qieyun a fost completat în ediţiile ulterioare din dinastia Song, în dicţionarele de rime Guangyun şi Yunjing.
Articol scris de: Ionut Badea
Last modified: 11/09/2016
