Termenul bianwen din limba chineză se traduce potrivit Dicţionarului literaturii chineze clasice şi moderne de Ileana Hogea-Velişcu, prin hagiografie, altfel spus vieţi ale sfinţilor. Potrivit dicţionarului citat bian se traduce prin miraculos şi wen prin text. Bianwen sunt scrieri cu caracter budist care au apărut la începutul dinastiei Tang şi au fost descoperite în anul 1899 în timpul împăratului din dinastia Qing, De Zong (1875-1908), în Grota celor O mie de Buda(Qianfotong). Bianwen se împart în două feluri: monahale (senjiang), de tipul sutrelor (fojing), care erau folosite de călugării budişti în temple, şi în continuare se împart în bianwen populare(sujiang), toate fiind povestite în călătoriile lor de călugării busdişti, pentru pomeni şi milostenii.
Bianwen conţin foarte multe precepte de conduită şi fabule morale care sunt valabile pentru viaţa cotidiană, multe povestind întâmplări din viaţa sfinţilor budişti (Viaţa lui Amidha Buddha, A Mi Duo Fojing Bianwen). Un public variat, aşa cum ne spune dicţionarul, era format din tineri căsătoriţi, soldaţi şi curtezane( qinglü), fiind consumator avid al acestei literaturi. Începând cu un exordiu (xu) de 15-20 de cuvinte rituale, legat în mod direct de extraordinarele înfăptuiri şi de miracolele săvârşite de Amidha Buddha, erau compuse în continuare din digresiuni foarte lungi, fiind compuse din câteva mii de cuvinte.
Schimbările din conţinutul bianwen din timpul circulaţiei orale, au făcut ca acestea să aibă un caracter laic pronunţat, care era produs de libertatea pe care şi-o lua povestitorul de a confabula, dar şi de mărirea familiei povestitorilor de la cadrul strict monahal la cel popular. Tendinţa de a laiciza este uşurată şi de faptul că naratorul comun, fără constrângerea dogmei religiei, se apleacă asupra unor teme din cele mai diverse şi ajunge la introducerea unor subiecte din viaţa cotidiană sau din trecutul istoric, ca Povestea lui Meng JiangNü (Meng JiangNü bianwen), Povestea lui Qiu Hu, Povestea lui Wang Zhaojun, Povestea lui Zhang Yichao, Povestea lui Wu Zixu, Povestea lui Zhang Huishen etc.
Prin pretextarea desfăşurării conţinutului budist iniţial, bianwen au fost puse sub interdicţie în perioada celor Cinci dinastii şi Zece ţări, iar povestitorii care nu se supuneau erau decapitaţi. Pentru captarea interesului ascultătorilor din pieţe, de la răspântii de drumuri, din ceainării, lupanare şi curţile templelor, rapsodul introducea pe alocuri lungi pasaje de poezie.
Sursa fotografiei: International Dunhuang Project
Articol scris de: Ionut Badea
Last modified: 11/09/2016
