Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a avut o întrevedere 8 noiembrie 2017, cu Nur Bekri, vicepreşedinte al Comisiei Naţionale pentru Dezvoltare şi Reformă și director al Administraţiei Naţionale pentru Energie a Republicii Populare Chineze. Alături de ministrul Meleșcanu, la întâlnire a participat și ministrul energiei, Toma Petcu.
Vizita în România a oficialului chinez are ca obiectiv principal participarea la Conferinţa Ministerială privind Cooperarea în Domeniul Energiei, în formatul China – Statele Europei Centrale și de Est („16+1”) și la Târgul de Energie 16+1 (8-10 noiembrie 2017).
În cadrul întrevederii, a fost subliniat interesul reciproc pentru dezvoltarea relațiilor dintre cele două țări, cu accent pe amplificarea dimensiunii economice. Partea română a evidențiat potențialul semnificativ al cooperării în domeniile energiei și infrastructurii, precum și nivelul înalt al dialogului politic, concretizat prin vizitele recente. Simplificarea procedurii de acordare a vizelor pentru cetățenii chinezi, realizată în luna septembrie a acestui an, a reprezentat un pas important pentru amplificarea contactelor inter-umane dintre cele două țări, al cărui impact pozitiv s-a evidențiat imediat, prin creșterea numărului de vizite de afaceri.
Ministrul afacerilor externe a subliniat importanța pe care România o acordă unei implicări active în formatul de cooperare 16+1, reflectată de organizarea conferinței ministeriale și a forumului de afaceri, care se desfășoară sub egida Centrului pentru Dialog și Cooperare în Domeniul Energiei 16+1 de la București, inițiativă concretă a României în cadrul platformei 16+1. De asemenea, a evidențiat interesul pronunțat al României pentru valorificarea potențialului prezentat de poziția geografică la Marea Neagră și Dunăre, prin participarea la proiecte în cadrul inițiativei Noilor Drumuri ale Mătăsii promovate de China, care vizează întărirea conectivității între Europa și Asia.
Ministrul energiei, Toma Petcu, a evidențiat interesul pentru atragerea de investiții ale companiilor chineze în domeniu, având în vedere experiența acumulată de acestea, precum și potențialul de dezvoltare existent în România, reprezentat atât de resursele naturale, cât și de capacitățile de interconectare. Totodată, a precizat că, prin inițiativele dezvoltate în domeniul energiei, în formatul 16+1, România urmărește promovarea oportunităților de cooperare existente la nivel regional, în care țara noastră poate avea un rol de integrare și coordonare.
Demnitarul chinez a exprimat apreciere pentru dinamica relațiilor bilaterale din ultimii ani, bazate pe o prietenie tradițională și încredere reciprocă, reflectată și de evoluția ascendentă a schimburilor comerciale. Totodată, a salutat contribuția importantă a României la promovarea formatului de cooperare 16+1, inițiativele recente din domeniul energiei având un rol important atât în dezvoltarea relațiilor româno-chineze, cât și în promovarea cooperării extinse în cadrul formatului.
Sursa: MAE
Last modified: 09/11/2017

