Bine ai venit! | 欢迎访问网页

Marel_ou_din_Beijing

Fără categorie

Muzica si culoare la “Marele Ou” din Beijing

18/10/2013

Marel_ou_din_Beijing

Administraţia de Stat pentru Afacerile Experţilor Străini din China a organizat, duminică, (n.r. 6 octombrie), un concert pentru angajaţii străini care lucrează în instituţiile din Beijing, susţinut de Orchestra Naţională a Chinei de Operă, Dans şi Teatru. Acesta a fost unul special şi pentru că a fost susţinut în una dintre cele mai interesante clădiri din Beijing, Centrul Naţional pentru Artele Spectacolului, numit în limbajul cotidian “Marele Ou” sau “Oul Uriaş”. Evenimentul a fost apreciat de sutele de spectatori, străini şi chinezi, cărora artiştii au reuşit să le smulgă aplauze şi zâmbete. Impresionanta orchestră formată din peste o sută de muzicieni chinezi, recunoscută la nivel mondial pentru valoarea sa excepţională, a interpretat mai întâi fragmente din opere celebre ale unor mari compozitori ai lumii, Richard Wagner, Wolfgang Amadeus Mozart şi Ludwig van Beethoven. Muzica tradiţională din diferite regiuni ale Chinei a răsunat, apoi, în sala de concerte. Acustica impecabilă a acesteia te transpunea, parcă, într-o altă lume, una perfectă, lipsită de orice zbucium şi frământări. Am descoperit din nou o muzică de înaltă ţinută, tradiţionalistă, bogată şi impregnată de o istorie multimilenară, dar adaptată la vremurile în care trăim.Prin interpretarea la instrumentele muzicale specifice diferitelor grupuri etnice din China, precum “vioara din Sud”, cunoscută în lumea occidentală ca şi “vioara chinezească” sau “vioara cu două coarde din China”, toba chinezească (datanggu sau ganggu), frecvent folosită în orchestră, artiştii au demonstrat spectatorilor străini din lumea întreagă că marele stat asiatic dispune de resurse muzicale uimitoare şi remarcabile.

Concertul a coincis cu începerea stagiunii de toamnă la Centrul Naţional pentru Artele Spectacolului. Zeci de concerte şi expoziţii au fost pregătite pentru acest sezon, în clădirea elipsoidală din titan şi sticlă, înconjurată de un lac artificial, a cărui suprafaţă este de aproape 12 mii de metri pătraţi, cu trei săli imense pentru concerte şi spectacole, care dispun de 5.452 de locuri. Într-un spaţiu cât se poate de primitor a fost, deja, amenajată o expoziţie impresionantă de pictură tibetană. Lucrările artiştilor sunt delicate, sunt precum o stare de spirit, care prin culori pastelate redau peisaje fascinante, trăiri, sentimente, puternice semnificaţii. Este o pictură atât de liniştită, încât contemplată mai mult timp, te predispune la visare. În lucrările lor, artiştii chinezi reproduc teme sociale şi istorice, dar mai ales religioase. Din expoziţie nu lipsesc tablourile Tangka, care în limba tibetană semnifică tablourile colorate desenate pe pânză, mătase sau hârtie, o caracteristică specifică culturii tibetane. Se spune că atunci când prinţesa Wencheng a dinastiei Tang a venit în Tibet a adus cu ea şi tehnologii de producţie a textilelor. Picturile realizate pe pânză, cânepă şi mătase arată că tehnologiile au fost popularizate în această regiune. Vopselele folosite la realizarea Tangkaului erau substanţe minerale opace, făcute din plante amestecate ştiinţific cu fiere de bou. Culorile nu cad de pe tablourile Tangka, nici chiar după câteva sute de ani.
O expoziţie cu lucrări atât de rafinat realizate îşi găseşte perfect locul în clădirea proiectată de arhitectul francez Paul Andreu, a cărui construcţie a început în decembrie 2001, iar concertul inaugural a avut loc în decembrie 2007. Privită de departe, aceasta arată ca un ou plutind pe apă sau ca o picătură de apă. Cupola măsoară 212 metri în direcţia est – vest şi 144 metri în direcţia nord – sud. Intrarea principală se face prin partea de nord. Vizitatorii ajung în clădire după ce merg pe jos printr- un pasaj subteran deasupra căruia se vede lacul.
Moderna clădire a Marelui Teatru Naţional a fost aşezată în mijlocul unui parc liniştit de lângă Piaţa Tiananmen. Imensul dom din titan şi plăci de sticlă îşi reflectă forma de elipsă în apa lacului artificial care îl ţine, parcă, în braţe, creând imaginea finală a unui ou răsturnat, plutind singuratic. Doar simpla privire a acestei avangardiste şi magnifice construcţii, să ştiţi că este o experienţă în sine.
Sursa: Rdio China International

Last modified: 18/10/2013

Comments are closed.