Bine ai venit! | 欢迎访问网页

PRIETENIA ROMÂNO-CHINEZĂ SE CONSOLIDEAZĂ – NOI AFACERI CHINEZEȘTI DESCHISE LA CÂMPULUNG

18/01/2018

Prietenia româno-chineză se consolidează prin dezvoltarea relațiilor deja construite pe tot teritoriul României. Schimburile economice sau cooperarea educațională, științifică, tehnologică și culturală sunt un motiv de mândrie pentru cele două popoare și totodată un reper important al evoluției relațiilor româno-chineze.

Într-o continuă expansiune a afacerilor, antreprenorii chinezi și-au îndreptat atenția și către regiunile istorice și totodată foste centre industriale importante ale României, precum muncipiul Câmpulung din județul Argeș – un important nod turistic ce leagă localitățile Pitești, Curtea de Argeș, Brașov și Târgoviște.

Astfel, afaceri ale unor antreprenori originari din China au luat naștere în micuțul oraș de la poalele munților, dând un nou suflu economiei muscelene.

Un magazin chinezesc a apărut în Câmpulung în urmă cu ceva ani, în spațiul fostului magazin Leonardo, în cel mai mare cartier al municipiului. Ulterior, un alt spaţiu de comerţ a fost preluat de investitorii chinezi chiar în centrul orașului, în complexul comercial „BIG&small”, iar la finalul anului 2017 a fost iniţiată o altă afacere. După mai multe încercări, spaţiul fostei Pieţe Vişoi a fost preluat, prin concesiune pe 15 ani, de societatea Xu Sheng Comimpex srl din Balş – județul Olt. Aceasta va plăti peste două sute de mii de lei pe an pentru teren şi construcţii de un sfert de hectar, de trei ori peste preţul de pornire al licitației organizate în acest sens.

Conform caietului de sarcini, suprafaţa care se concesionează este compusă din teren şi construcţii, care ajunge la 2.634 metri pătraţi, unde se va realiza un magazin şi un depozit pentru vânzări online de produse.

Întru-cât dezvoltarea economică musceleană are un puternic sprijin asiatic, elevilor Colegiul Naţional ”Dinicu Golescu” și ai Școlii Gimnaziale ”Oprea Iorgulescu” le vor fi foarte utile studiile de limba chineză şi cultură a Orientului Mijlociu susținute de profesori din China, prezenți special în România pentru a susține acest proiect început în 2017, chiar de Ziua Naţională a Chinei.

Last modified: 18/01/2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *