Bine ai venit! | 欢迎访问网页

Prioritatile diplomatice ale Chinei in 2014

19/12/2013

“China va continua sa construiasca, in relatiile cu marile puteri, un cadru care ar trebui sa incurajeze interactiuni pozitive si o dezvoltare sanatoasa”, a declarat ministrul chinez de Externe, Wang Yi, cu privire la prioritatile Chinei in politica externa din anul 2014.

Prezent la forumul anual al diplomatiei chineze, ministrul Wang a salutat relatiile diplomatice derulate in acest an cu marile puteri, subliniind noul parteneriat strategic global cu Rusia si constructia unei relatii de tip nou cu Statele Unite ale Americii. Potrivit agentiei de presa Xinhua, China a urmarit, in 2013, strategii de dezvoltare cu Uniunea Europeana si intensificare cooperarii cu alte puteri in curs de dezvoltare.

Pe relatia Chinei cu vecinii sai, Wang a declarat ca va fi consolidata prietenia cu aceste tari, stabilind un “destin al comunitatii”. In acest sens, in 2014, China va insista pe denuclearizarea Peninsulei Coreene si va depune eforturi pentru reluarea negocierilor in sase cu privire la problema nucleara a peninsulei. De asemenea, in paralel cu protejarea suveranitatii si demnitatii nationale, China va lupta pentru solutionarea prin dialog a litigiilor teritoriale si maritime aflate in derulare cu tarile vecine. Reconcilierea politica din Afganistan si reconstructia economica din aceasta tara va fi, de asemenea, o alta prioritate a Beijingului.

In conditiile in care “situatia din jurul Chinei se afla in perioada cea mai complicata”, politicile proactive din Japonia, in special activitatile acesteia privind insula Diaoyu din Marea Chinei de Est, sunt considerate de analistii chinezi ca fiind unul dintre motivele din spatele acestei stari de fapt. Chiar si in aceste conditii, China spera sa sustina un dialog si o comunicare deschisa cu Japonia, pentru a rezolva disputele existente.

Privind ceva mai departe in relatiile interntionale, ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a subliniat prietenia traditionala cu tarile in curs de dezvoltare, mentionand extinderea cooperarii cu Africa, simultan cu punerea in aplicare a angajamentelor privind ajutorul si dezvoltarea relatiilor in domeniul comertului si a relatiilor economice. China va spori, de asemenea, cooperarea cu tarile arabe si cele din America Latina.

Oficialul de la Beijing a evidentiat, de asemenea, strategia Chinei pentru dezvoltarea unei zone economice a Drumului Matasii si a Drumului Matasii Maritime a secolului XXI.

Una dintre tintele Chinei in 2014 va fi si incurajarea negocierilor de liber schimb bilateral si multilateral, inclusiv definitivarea discutiilor cu Coreea de Sud si Australia, dar si modernizarea acordului de liber schimb (FTA) cu Asociatia Natiunilor din Asia de Sud-Est si impulsionarea dialogului China – Coreea de Sud – Japonia in cadrul FTA.

China va trata cu deschidere relatiile cu statele membre ale Parteneriatului Trans – Pacific, la fel si initiativele de liber schimb regionale sau eco – regionale, intentiile fiind acelea de a participa activ la reforma guvernarii economice internationale, a mai aratat ministrul Wang.

 ministru_chinez

Sursa: http://romanian.cri.cn/341/2013/12/18/1s144447.htm

Last modified: 05/09/2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *