Fosta reşedinţă a prinţilor mongoli din dinastia Qing se înalţă maiestuoasă în Prefectura Kalaqin a Regiunii Autonome Mongolia Interioară din nordul Chinei. Situată la 70 kilometri de oraşul Chifeng, construcţia acesteia a fost finalizată în anul 1679, când împăratul Kangxi din dinastia Qing era la putere. Palatul este o bijuterie arhitecturală de o incontestabilă valoare culturală, artistică şi ştiinţifică, transformat acum în muzeu. Acesta a fost martorul mai multor secole de istorie a Chinei şi are poveştile sale unice. Pe unele dintre ele le mai ştiu, poate, doar greierii ascunşi prin firidele făcute în zidurile palatului. Am ajuns, acolo, împreună cu alţi colegi străini şi chinezi din Radio China Internaţional şi am rămas impresionaţi de solemnitatea acelui loc.
Fostul director al Muzeului reşedinţei prinţilor mongoli din Dinastia Qing din oraşul Chifeng, Wu Hanqin a răsfoit alături de noi paginile cărţii de istorie a palatului. Aşa am aflat că 12 prinţi au locuit, aici, de-a lungul anilor. Reşedinţa se întindea pe o suprafaţă de 87.000 de metri pătraţi şi avea 380 de încăperi. Astăzi, palatul are 29.800 de metri pătraţi, cinci curţi principale pătrate şi 22 de camere. Tot complexul este construit din lemn şi este de o frumuseţe uimitoare. Palatul este grandios, simbolizând autoritatea prinţilor şi satisfăcând exigenţele lor de viaţă. Arhitecţii care au construit complexul nu au lăsat nimic la voia întâmplării. Fiecare culoare, fiecare număr, fiecare esenţă de lemn au semnificaţii precise, care transmit şi reflectă mesajele simbolice şi cosmice ale gândirii chineze antice.
Fostul director al Muzeului reşedinţei prinţilor mongoli din Dinastia Qing din oraşul Chifeng şi ghidul nostru, Wu Hanqin ne-a spus că palatul prezintă trei trăsături esenţiale din punctul de vedere al construcţiei. În primul rând, reşedinţa se îmbină armonios cu natura. În al doilea rând, complexul respectă cu stricteţe un plan simetric pe o axă principală. Sălile construite în jurul acesteia sunt impunătoare, simbolizând puterea, iar cele laterale sunt relativ mici şi simple, fiind zone pentru locuit. În al treilea rând, în curţile palatului au fost amenajate plantaţii abundente şi grădini frumoase. Copaci bătrâni străjuiesc şi acum muzeul palatului, transformând locul într-un paradis terestru. An de an, aici vin numeroşi turişti chinezi şi străini, pentru a descoperi istoria milenară a dinastiilor Chinei.
Wu Hanqin ne-a povestit că, în anul 1997, autorităţile locale au alocat peste 20 miliarde de yuani pentru repararea şi restaurarea reşedinţei. În cele 20 de săli de expoziţii sunt expuse peste 1.400 de obiecte şi relicve culturale, bine conservate, din dinastiile Ming şi Qing, în 2001, palatul fiind inclus pe lista site-urilor aflate sub protecţia statului. Acum, este cel mai mare complex de construcţii şi al doilea mare muzeu din Regiunea Autonomă Mongolia Interioară, în 2005 fiind selectat şi pe lista zonelor turistice naţionale la categoria 4A. Astfel, fosta reşedinţă a prinţilor mongoli din Dinastia Qing şi-a recăpătat farmecul şi strălucirea de odinioară. Muzeul este nu doar o adevărată comoară arhitecturală, ci şi cartea de vizită a oraşului Chifeng.
De la ghidul nostru am aflat că dintre cei 12 prinţi mongoli care au locuit în reşedinţă, ultimul a fost Gungsangnorbu, cunoscut în istorie ca un mare ideolog, politician şi reformator. El a trăit între anii 1871–1930. A primit, încă de mic, o educaţie aleasă şi şi-a însuşit foarte bine limbile mongolă, manciuriană, chineză şi tibetană. La 16 ani, s-a căsătorit cu Shan Kun, sora mai mică a prinţului Shan Qi. A urcat pe tron la 27 de ani. Pentru a dezvolta economia şi cultura în Prefectura Kalaqin, Gungsangnorbu a deschis, în 1902, prima şcoală modernă din Mongolia Interioară. În 1903, el a fost invitat să viziteze Japonia, unde a fost extrem de impresionat de reformele din acea perioadă. La întoarcerea sa în Mongolia Interioară, a înfiinţat o şcoală militară şi o şcoală de fete, ambele cu profesori japonezi. Un an mai târziu, în 1904, deschidea prima poştă din Mongolia Interioară şi mai multe fabrici. De asemenea, prinţul mongol a trimis elevi din zonă la Tianjin şi în alte localităţi chineze, ca să înveţe tehnici de ţesut şi de producere şi vopsire a lumânărilor. În 1905, sub îndrumarea lui apărea primul ziar din Mongolia Interioară, intitulat Ying. Gungsangnorbu a avut şi funcţia de director al Biroului pentru problemele mongolilor şi tibetanilor în timpul celui de-al doilea preşedinte al Republicii Populare Chineze, Yuan Shikai.
Statuia prinţului reformator te întâmpină la intrarea în muzeu. Copaci seculari îşi unesc trunchiurile şi ramurile deasupra acesteia, dându-ţi senzaţia că vor să o protejeze de vânt, ploaie şi de razele soarelui. Vizitarea palatului a fost precum rostirea în taină a unei poezii care aduce cu ea ecourile unei istorii milenare fascinante. Timp de secole, între zidurile acestui palat şi-au scris destinele prinţi, prinţese şi concubine, demnitari, savanţi, artişti şi servitori. Leii, dragonii şi păsările Phoenix au amuţit în neclintirea lor, pe acoperişuri, pe aleile din dalele de piatră sau pe minunatele pavilioane, transformând locul într-o veritabilă pagină din istoria Chinei.
Articol scris de: Felicia Nina Gherman
Sursa: Radio China International
Last modified: 11/09/2016
