Bine ai venit! | 欢迎访问网页

RCI si Institutul Confucius, la Cluj-Napoca

14/10/2015

Redacția emisiunii în limba română a Radio China Internațional (RCI) a organizat, luni, împreună cu Institutul Confucius din Cluj Napoca, o serie de manifestări de promovare a culturii chineze. La eveniment au fost prezenți Wu Min, directorul redacției de limba română a RCI, Pan Fei, directorul Institutului Confucius din Cluj-Napoca, Virgil Moldovan, șeful filialei Cluj a Asociației de Prietenie China-România și președinte al clubului local al ascultătorilor, profesori și studenți ai Institutului Confucius, reprezentanți ai studenților chinezi în România, ai ascultătorilor, jurnaliști locali și personalități.

În mesajul său, Pan Fei a exprimat mulțumiri pentru sprijinul acordat timp îndelungat de redacția emisiunilor în limba română a Radio China Internațional, sperând că cele două părți vor continua shimburile și cooperarea pentru a aduce noi contribuții la promovarea culturii chineze în străinătate.

La rândul său, Wu Min a făcut o prezentare a dezvoltării și actualelor evoluții ale Radio China Internațional și a redacției în limba română, cu precădere despre platfomele de comunicare mobile, Facebook, APP, dar și alte mijloace New Media. Acesta a încurajat tinerii studenți din cele două țări să facă schimburi, profitând de diferitele platforme ale RCI, pentru a dezvolta și consolida relațiile de prietenie între cele două țări.

Șeful filialei din Cluj a Asociației de Prietenie China-România și președinte al clubului local al ascultătorilor, Virgil Moldovan, a apreciat contribuțiile aduse de RCI și Institutul Confucius în promovarea culturii chineze, a prieteniei și schimburilor între cele două popoare, exprimând totodată speranța ca tot mai mulți tineri studenți să cunoască limbile și culturile celor două ţări, pentru a adânci prietenia comună.

La inițiativa directorului Wu Min, studenții români şi chinezi prezenți la manifestare au încercat să învețe câteva cuvinte în limbile chineză și română.

Anterior evenimentului, delegația RCI a vizitat Primăria Cluj, fiind primită de primarul Emil Boc.

Radio_China_Interational

 Sursa: Radio China International

Last modified: 11/09/2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *