Potrivit statisticilor chineze, comertul bilateral dintre China si tarile din Europa Centrala si de Est (ECE) a crescut cu 10,5% in primul trimestru al anului curent, in timp ce investitiile tarilor ECE in China au crescut cu 38,9%. In aceste conditii, China a trimis grupuri de lucru in Romania, Ungaria, Slovacia si Slovenia, pentru realizarea de studii de fezabilitate privind potentiale proiecte de construcţii de cai ferate si porturi, informeaza publicatia China Daily, intr-un articol intitulat „Ministerul de Externe invita tarile ECE sa se alature proiectului Drumului Matasii”.
Cooperarea dintre China si tarile din Europa Centrala si de Est vizeaza, de asemenea mai multe proiecte mari de infrastructura, inclusiv constructia de drumuri si centrale electrice in Serbia, Bulgaria, Macedonia si Muntenegru.
In cadrul celei de a treia reuniuni a coordonatorilor nationali ai cooperarii Chinei cu tarile ECE derulate, marti, la Beijing, ministrul chinez al Afacerilor Externe, Wang Yi, a invitat tarile ECE sa combine propriile programe de dezvoltare in cadrul unui proiect de cooperare internationala majora, privind construirea unui nou Drum al Matasii ca o centura economica.
La randul sau, vice-ministrul chinez de Externe, Wang Chao, a declarat ca atat China, cat si tarile Europei Centrale si de Est sunt martorii unui puternic impuls de dezvoltare care se va concentra pe cooperarea in mari proiecte de infrastructura si logistica. China incurajeaza institutiile financiare sa participe la aceste proiecte de mari dimensiuni, a mai aratat Wang Chao.
Cu toate acestea, modul de finatţare a acestor proiecte reprezinta o provocare majora in cadrul cooperarii, China si tarile ECE explorand noi metode pentru abordarea aceastei probleme, a declarat Liu Haixing, directorul general al Departamentului de Afaceri Europene din cadrul Ministerului chinez de Externe.
Odata cu lansarea Secretariatului pentru Cooperarea Chinei cu tarile Europei Centrale si de Est, in septembrie 2012, China a deschis o linie de credit de 10 miliarde USD. De asemenea, China a trimis mai mult de 30 de delegatii de promovare a comertului in spatiul ECE. In primele 10 luni ale anului 2013, schimburile comerciale intre China si Europa Centrala si de Est a ajuns la 52,1 miliarde USD, fiind depasite cele 50 de miliarde USD inregistrate pe intreagul an 2012. Cu toate acestea, suma din 2013 reprezinta doar 10% din totalul schimburilor comerciale China – UE.
In timp ce investitiile chineze in zona ECE au depasit 800 milioane USD in 2010, comparativ cu aproape zero la inceputul anilor 2000, regiunea a atras mai putine investitii chineze decat Suedia.

Sursa :http://romanian.cri.cn/341/2014/05/15/1s149071.htm
Last modified: 09/09/2016

