Prietenia româno-chineză este legată, printre multe alte aspecte, și de pasiuni comune pentru dulcele gust al strugurilor moldovenești.
”Licoarea lui Bachus” este apreciată deopotrivă de chinezi și de români, aspect dovedit de datele oficiale prezentate de www.globaltimes.cn.
Majoritatea vinurilor moldovenești, în valoare de 11,99 milioane de dolari, au fost exportate în România, urmate de China și Polonia, cu exporturi în valoare de 9,76 milioane și, respectiv, 9,71 milioane de dolari.
China a devenit a doua cea mai mare piață pentru exportul de vinuri din Moldova în 2018, reprezentând aproximativ 17% din exportul total al acestuia, potrivit datelor publicate la Conferința Națională de Vinicultură din capitala Republicii Moldova.
Valoarea exporturilor de vinuri moldovenești a ajuns la 168 de milioane de dolari, în creștere cu 11 procente față de media ultimilor trei ani, arată datele oficiale.
Exportul de vin reprezintă 2% din produsul intern brut (PIB), 6% din totalul exporturilor și 14% din volumul produselor agroalimentare produse în Republica Moldova.
Potrivit specialiștilor, recolta anului trecut a fost atât de bună încât a plasat Moldova pe locul 19 printre producătorii de vin din întreaga lume.
Last modified: 19/03/2019

