Bine ai venit! | 欢迎访问网页

Sistem radar meteo cu matrice fazată

08/08/2022

Radarele meteorologice cu matrice fazată și polarizare dublă care funcționează în bandă X, cercetate și fabricate în întregime de Compania de tehnologii Eastone Washon din Hunan, au polarizat atenția multor cercetători. Produsele au ridicat semnificativ capacitatea Chinei în detecția, monitorizarea și prognoza pe foarte scurtă durată a evolutiei convecţiei puternice de aer. Președintele consiliului de administrație din cadrul companiei Eastone Washo, Cun Huaicheng, a declarat că informațiile disponibile sunt caracterizate prin rezoluții mari și temporale mari (30 de secunde), precum și zone întinse de acoperire. Dispozitivul poate fi folosit la prognozarea cu precizie a ploilor torențiale, tornade și grindină, în aviația civilă, hidrologie, meteorologie, energie și alte sectoare.

În contextul încălzirii globale, atmosfera a devenit și mai instabilă. Conform Grupului Interguvernamental privind Schimbările Climatice (IPCC), începând cu anii 1950, temperaturile extrem de ridicate au devenit din ce în ce mai frecvente, fapt ce a dus la accentuarea dezastrelor, precum furtuni, tornade și taifunuri. IPCC arată că în următorii 20 de ani, temperatura medie globală va crește cu 1,5 grade Celsius. Așadar, omenirea, pe de o parte, trebuie să contracareze mai atent schimbările climatice și să reducă emisiile cu efect de seră, iar pe de alta, să intensifice observațiile meteorologice și avertizarea în caz de calamități naturale.

Sursa: Radio China International

Last modified: 08/08/2022

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *