Bine ai venit! | 欢迎访问网页

Su Tong si Lumea de orez

24/09/2015

Editura Humanitas Fiction şi Institutul Confucius din cadrul Universităţii din Bucureşti au organizat, în 9 septembrie, la Librăria Humanitas din Cişmigiu, o seară dedicată literaturii chineze. Este vorba despre un eveniment deosebit, o întâlnire a cinci scriitori chinezi contemporani cu cititori români. Din delegaţia condusă de marele scriitor Su Tong, au mai făcut parte patru importanţi scriitori chinezi, Cao Youyun, Hu Xuewen, Ge Shuiping şi Xie Youshun. Luminiţa Bălan, profesor universitar şi director al Institutului Confucius din cadrul Universităţii din Bucureşti, în prezentarea pe care le-a făcut-o scriitorilor veniţi din marele stat asiatic a spus că: “Din discuţiile pe care le-am purtat şi la Uniunea Scriitorilor şi cu ei, în mod direct, sunt nişte oameni absolut minunaţi, sunt nişte intelectuali desăvârşiţi şi sunt foarte dornici să contribuie la promovarea literaturii chineze în România şi vor face toate eforturile necesare pentru a înlesni o promovare mai bună, mai largă a valorilor culturale chinezeşti, a valorilor literare actuale.”

Vedeta evenimentului a fost renumitul scriitor Su Tong, prezent cu două volume. Este vorba despre primul său roman, Orez, tradus în limba română cu titlul Lumea de orez, de marele traducător Dinu Luca şi apărut la Editura Humanitas şi cu un volum de proză scurtă, Soţii şi concubine, apărut la Editura Polirom şi tradus de sinologul Ionela Voicu. Ambele volume au o însuşire comună. Au fost ecranizate şi s-au bucurat de mare succes, atât în Asia, cât şi în Europa. De la Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction am aflat de ce a ales acest roman. “Am ales acest roman din opera lui Su Tong, pentru că mi s-a părut că e cel mai potrivit pentru a începe publicarea domniei sale în limba română, nu numai datorită faptului că este primul roman al domniei sale, scris în 1991, ci pentru că este cea mai bună introducere în literatura pe care o face. Este o literatură despre care s-a spus că în ea Balzac şi cu Zola şi-ar găsi sufletele gemene, dar dincolo de asta, aşa cum am scris pe coperta a patra, este un text acest roman, şi aşa e literatura lui Su Tong, foarte bine ritmat. Este un text în care violenţa se întâlneşte cu poezia. E foarte greu să redai gradele violenţei şi, în acelaşi timp, să poţi să fii realist şi să faci şi poezie adevărată, care să emoţioneze cititorul dincolo de acea emoţie creată de violenţă, ambele fiind emoţii nota bene estetice. Lumea lui Su Tong este o lume în care foarte departe de Mo Yan, cel care se apropie de literatura sud-americană prin combinaţia dintre fantastic, mitic şi realist, este o lume a realului, în care autorul ştie să creeze nişte personaje extraordinare, făcându-le, de fapt, anatomia în sensul cel mai european al cuvântului. Am citit din literatura chineză câţiva dintre marii autori în traduceri englezeşti şi traduceri franţuzeşti. Vreau să vă spun că dintre toţi scriitorii chinezi actuali, Su Tong este cel mai european scriitor chinez pe care l-am citit.” 

De ce este Su Tong un mare scriitor?

“În primul rând, pentru rolul pe care l-a avut în avangarda chineză de după anii’80. Rolul său a fost acela de-a deconstrui estetica realismului socialist. Miza cea mai mare pe care el a propus-o era aceea de-a ataca pretinsa obiectivitate a naraţiunii liniare şi, în acelaşi timp, colectivismul opresor al sinelui frustrat. Ceea ce dorea el, era eliberarea eului creator, eliberarea subiectivităţii, artistul să fie despovărat de servitutea faţă de politic. Această autonomie a artistului, care să-l facă imun la ideologia politică. Se pare că a fost fidel acestui crez şi este, în continuare, fidel acestui crez. În prefaţa uneia din nuvelele sale spune foarte frumos – Scrierea unui roman e aidoma cu construcţia unei case. Trebuie să ai un plan extrem de subiectiv şi de original şi acesta cere inteligenţă şi curaj. Temele sale preferate sunt deconstruirea istoriei şi descrierea realităţilor contemporane, dar nu în registrul înalt, eroii revoluţiei nu sunt personajele sale preferate, dimpotrivă, eroii imaginari, oamenii simpli. Povestirile sunt povestiri banale, nu povestiri care arată fapte extraordinare”, spune Florentina Vişan, profesor universitar şi seful catedrei de Limbi şi Literaturi Orientale din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti.

De ce romanul Lumea de orez este o capodoperă?

“S-a spus că este jumătate istorie, jumătate alegorie. Este, într-adevăr, aşa. Romanul se află în acest vortex al istoriei, al trecerii de la tradiţie la modernitate, de la sat la oraş şi exact această tensiune, exact această incompatibilitate a acordurilor este marea temă a lui Su Tong. Schimbarea şi criza pe care o aduce, costul, drama monstruoasă pe care o aduce schimbarea. E o lecţie a istoriei, pe care o ştim şi noi. Nu poate o societate tradiţională să treacă la modernitate fără mari costuri, fără mari drame. Este, până la urmă, o temă atât de mare, încât aş spune că nu este numai istorie pură, este drama culturii chineze”, a declarat în cadrul evenimentului, Florentina Vişan, profesor universitar şi seful catedrei de Limbi şi Literaturi Orientale din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti.

Su Tong: Aveam 20 de ani atunci când am scris romanul. Acesta este un experiment!

“Eu vroiam să scriu un roman în care să vorbesc despre natura umană, să vorbesc despre relaţiile interumane, să vorbesc despre tensiunea dintre om şi realitate. Şi pentru mine, într-un fel, romanul Orez este un roman de Science Fiction. Vecinul meu, pe-atunci, era un pictor care credea despre mine că sunt o persoană foarte cumsecade, o persoană de treabă, dar după ce mi-a citit romanul s-a trezit în miezul nopţii urlând, gândindu-se că un om care poate să scrie un asemenea roman, cine ştie ce poate să facă mai departe. Dar ştia şi el că un vecin poate fi şi un vecin bun, chiar dacă a scris şi asemenea romane. Pentru mine, astăzi e o zi specială. Mă simt foarte impresionat, în primul rând, pentru că nu mă aşteptam ca să fie aici atât de multă lume pentru mine. Şi pot să vă spun că, în imaginaţia mea, România exista. Există China, există Estul, dar există şi România, pentru că atunci când noi eram mici nu puteam vedea la televizor filme americane şi vedeam la televizor filme româneşti. Imaginea pe care o am eu, de-atunci, despre România e deosebită şi pleacă de la un anumit film care se numeşte Valurile Dunării, pe care aş vrea să-l revăd şi este un film din care îmi amintesc actriţa principală, pe care o chema Ana şi care pentru mine era cea mai frumoasă femeie. Nu eram interesat de Ceauşescu, eram interesat de această frumoasă fată Ana, aflată pe o barcă. Şi mai este şi imaginaţia scriitorului. După ce am publicat prima carte, am dormit zile întregi cu ea sub pernă şi, pe vremea aceea, tehnica folosită în China nu era dintre cele mai bune şi cerneala mirosea foarte puternic. Miroseam cerneala în fiecare seară şi mă gândeam că este cel mai frumos miros din lume. Mă gândeam cine poate să-mi citească romanul şi mă gândeam că romanul poate fi citit de undeva din sudul Chinei, la graniţa cu Myanmar, până în nord, la graniţa cu Rusia. Nu m-am gândit niciodată că cititorii mei vor sta de-a lungul apelor Dunării. De aceea vreau să mulţumesc editurii şi vreau să mulţumesc literaturii, pentru că am prilejul să stau cu dvs. în această seară.”

Unul dintre cititorii prezenţi la eveniment i-a spus scriitorului chinez că l-a şocat duritatea poveştii, încrâncenarea şi toată suferinţa personajelor pe care le-a descoperit în această carte, dar şi în Soţii şi concubine şi l-a întrebat dacă crede în poveştile cu final fericit. “Foarte mulţi cititori m-au întrebat dacă nu pot fi mai blând şi asta mă preocupă foarte mult. Dar eu în viaţa de zi cu zi sunt un om foarte calm. Dar, probabil, că eu am un caracter foarte complex şi în roman îmi scot în evidenţă latura negativă. Acesta a fost un răspuns mai glumeţ. Dar ştiu că foarte mulţi cititori nu sunt foarte fericiţi când citesc romanele mele. Eu nu cred că un scriitor care îl face pe cititor să se simtă fericit este neapărat un scriitor bun. Asta este sarcina unui croitor, a unui nutriţionist, nicidecum a unui scriitor. Eu am considerat că romanele mele nu sunt precum lumina soarelui, ci sunt precum lumina lunii. Sunt oameni care sunt sensibili, sunt oameni cărora le place lumina lunii, sunt oameni care o consideră rece, dar suportabilă. Scriitura mea creşte odată cu mine şi prin aceasta vreau să îmi perfectez, să îmi transform modul în care eu privesc lumea din jur.” 

Ionela Voicu: Întâlnirea cu scriitorul Su Tong a fost una specială

Pentru sinologul Ionela Voicu, cea care a tradus volumul de proză scurtă, Soţii şi concubine, apărut la Editura Polirom, întâlnirea cu scriitorul Su Tong a fost una specială.”Anul acesta pot să spun că am avut o întâmplare foarte frumoasă, din punctul meu de vedere este cea mai frumoasă întâmplare a anului 2015, şi anume, întâlnirea cu domnul Su Tong, autor a cărui carte Soţii şi concubine am avut marea onoare şi bucurie de-a o traduce. Dânsul a venit în România, au fost două conferinţe, una la Bucureşti, iar una la Braşov, pe data de 9 şi respectiv 10 septembrie, evenimente la care am fost invitată şi eu de către doamna profesoară Luminiţa Bălan, directoarea Institutului Confucius. Pe această cale doresc să-i mulţumesc foarte mult pentru că mi-a acordat această şansă, să îl întâlnesc pe domnul Su Tong, să am chiar un mic dialog cu dânsul şi un autograf pe unul din volumele traduse de mine, pe Soţii şi concubine. Mi-a scris dânsul, acolo, că îmi mulţumeşte. A fost foarte emoţionant ca eveniment. Domnul Su Tong mi-a părut o persoană foarte deosebită, o persoană plină de poveşti şi foarte curios de un dialog cu mine. Am reuşit şi eu să-i pun câteva întrebări din punctul de vedere al traducătorului. De exemplu, am fost foarte curioasă să ştiu cum îşi botează dânsul personajele şi dacă aceste nume ar trebui traduse sau nu în alte limbi. În principiu, cam acesta a fost evenimentul, foarte, foarte emoţionant cum spuneam şi foarte frumos, cea mai frumoasă întâmplare a acestui an. Sperăm că vor urma şi altele.”

Su Tong, unul dintre cei mai renumiţi scriitori chinezi contemporani, a fost recompensat cu numeroase premii naţionale, precum şi cu Asian Literary Prize în 2009 şi nominalizat, în 2011, la Man Booker International Prize.Vizita scriitorilor chinezi şi întâlnirea lor cu cititorii a fost posibilă datorită Institutului Confucius din România. 

Su_Tong

Articol scris de: Felicia Nina Gherman

Sursa: Radio China International

Last modified: 11/09/2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *