Va invit sa descoperiti partea a II-a a unei povesti in care visurile devin realitate prin munca, perserverenta, ambitie si incredere in sine:
CHINARO: Prin omagiul adus lui Eminescu si prin modul in care ati interpretat piesa, ati realizat un adevarat spectacol ce a oferit o noua perspectiva poemului, fascinand intreaga sala. Care au fost sentimentele voastre in acele momente?
Alina: Eu nu am mai fost fata in fata cu o sala care sa fie atat de bucuroasa. Adica da, au mai fost piesele noastre de la scoala dar nu se pune, ca era de la sine inteles ca o sa ma aplaude mama si tata, e normal.
Cand am iesit a doua oara si am vazut ca lumea e atat de pasionata, le simteam energia, nu puteam sa nu topai cu rochita. Si aveam o rochie foarte frumoasa, care e facuta de sotia lui Robert, Ana Novic. Am simtit ca era publicul pe sufletul meu.
Este un sentiment pe care nu l-am mai simtit si mi s-a parut ca a durat foarte putin dar dupa ce am aflat ca trebuie sa eliberam scena ca urmeaza o alta peisa, mi-am dat seama ca am stat jumatate de ora acolo, facand poze si vorbind cu oamenii care nu erau mama si tata, erau oamenii care au venit sa ne vada si ma gandeam ca au venit niste oameni straini. Inca simt emotii cand ma gandesc la acele momente.
Robert: Pentru mine a fost incredibil faptul ca m-am dus pe un alt continent, la niste oameni care o alta cultura, care traiesc o cu totul altfel, pentru care noi suntem niste extraterestrii by default fiindca suntem altfel fizionomic decat ei.
Ma bucur ca Alinuta a trebuit sa creada intotdeauna in visurile ei si sunat incantat ca i-am spus intr-o zi ca nu este relevant daca cineva la care te-ai gandit, nu-ti da atentia pe care tu o voiai, ca tu poti sa faci proiectul asta daca tu crezi in el, poti sa-l faci oricum cu oricine si oricand si cred ca i-am dat un impuls si ma gandeam ce important este sa ai macar un om pe langa tine care sa creada pur si simplu intr-o idee si eu nu am vazut decat pasiunea pe care o avea cand a povestit si a fost suficient pentru a crede in visul ei. Si intamplarea a facut ca m-a vrut si pe mine in proiectul ei.
Sunt invatat sa fiu in fata oamenilor, sa apalude, doar ca in China am avut un sentiment complet diferit. Era foarte frumos ca toti doreau sa vina sa se pozeze cu noi, ne felicitau din suflet, au venit la mine si la Andrada si ne-au zis: ”your love scene was oh my God!”
Am avut un implus din partea publicului. Energia lor era foarte buna si m-a facut sa construiesc pe langa ce construisem deja si repetasem de nu stiu cate ori. M-a facut sa dau un pic mai mult.
Alina: A fost dragut si socul ca au fost cativa chinezi care vorbeau in romana si sunt sigura ca ei au fost singurii care au inteles totul. A fost surprinzator cum veneau si ne ziceau: “bravo, foarte frumos”. Ne-a spus si domnul Lupeanu ca ei au venit special pentru noi, au venit pentru Eminescu si au venit sa vada un spectacol. Pentru mine a fost prima data cand am jucat fara sa vina un prieten, bine, au venit doi prieteni dar de acolo.
Robert: Dupa a venit si feedback-ul oamenilor care au fost acolo: poeti sau organizatori de evenimente. Oamenii au dat feedback-ul pe care l-au simtit si il citeam aici in tara si nu-mi venea sa cred, mi se parea incredibil ca oamenii aia despre noi vorbesc. Au zis ca fetele erau imbracate ca niste ingeri, au folosit denumirea de “joc actoricesc”, ca felul in care ne-am gandit noi sa il facem pe Eminescu altfel, ca tanara generatie are rezultate incredibile.
Alina: Impartirea Catalinei in trei si filozofia le-a placut. Chinezii oricum sunt inebuniti dupa filozofie E un sentiment minunat si nu poti sa pui punctul pe i.
Robert: Eu am niste parti de dans dn care trebuia sa se vada ca sufar, ca nu pot sa ajung la ea si eram sigur pe mine dar imi era teama daca oare oamenii aia nu o sa inteleaga ce tot sufar eu acolo pe jos. Si feedback-ul poetului a fost fix despre asta, despre cum el a inteles ca nu se poate, ca incearca. Si mi se pare cel mai mare compliment ca oamenii chiar au prins toate substraturile. Cel mai mare compliment la adresa unor oameni care au pornit de la nimic si care au construit ceva chiar si pe ultima suta de metri, cu regizor si cu parte de dans pusa la punct, dar care au vrut sa faca si au si facut. Trebuie sa fim mandri de noi.
CHINARO: Imi imaginez ca a fost un proiect ce a presupus implicarea tututror. Avand in vedere ca visul vostru a devenit realitate, care este urmatorul pas?
Alina: Urmatorul pas o sa constea in realizarea a doua spectacole la ICR. O sa fie reprezentatii in tara, asta pot sa zic sigur. O sa mai fie si alte proiecte in care sa imbinam la fel, teatrul si dansul. Probabil in aceeasi echipa, plus alti oameni, dar nu in minus. Eu oricum visez la si mai mult.
Andrada: Domnul Lupeanu ne-a sugerat sa fie o piesa clasica pe care sa o transformam dupa stilul nostru.
Alina: Da, sa luam macar o piesa clasica si sa o facem moderna. Ideal ar fi sa imbinam niste poezii de dragoste sau poezii de dragoste romanesti si sa construim o piesa. Idei sunt.
Acest proiect a fost un mare success, mi s-au deschis si alte portite. Dar pana cand nu am nimic oficial, nu pot sa zic, insa din punctul meu de vedere, o sa mai auziti de noi.
Oana: Eu imi doresc sa-i invat pe toti sa danseze si mi-as dori si la randul meu sa am o parte de text, mai ales ca am facut Scoala Populara de Arte – Actorie.
Alina: Eu percepeam dansul ca fiind lipsit de importanta si ca oricine poate dansa. Insa pot garanta ca Oana e printre putinii dansatori care traieste si exprima mult mai multe prin dans, parca vorbeste in timp ce danseaza.
Robert: Acesta este si motivul pentru care am vrut sa o introduc in proiect pe Oana. Pentru ca eu am fost la lucrarea ei de licenta si aceasta nu a trebuit sa zica nimic pentru ca prin dans a transmis totul in asa maniera incat sa intelegem despre ce e vorba.
De dansat, putem sa dansam multi, si eu pot sa dansez si imi place, dar sa traiesti cu adevarat si sa nu trebuiasca sa faci nimic altceva decat sa te misti si oamenii sa inteleaga tot ceea ce vrei sa spui, mi se pare incredibil. Oana este e una dintre sutele de mii de dansatori din tara noastra, insa e singura asa.
CHINARO: Am citit despre succesul vostru atat in presa din Romania, cat si in presa din China, inclusiv Radio China International, cel mai mare post de radio din lume, a scris despre voi. Puteti spune acum, viziunea din spatele cortinei? Cum ati vazut de pe scena?
Alina: La inceputul piesei, sala era cam jumatate plina, intr-un mod dubios, chinezii au intarziat. Dar in timp ce vorbeam, in primele 5 minute, incepea lumea sa intre . A fost un mic accident, foarte simpatic ca in timp ce povesteam, suferinta mea era un pic legata si de suferinta celor care cadeau pe scari si in timp ce ziceam ca vine Luceafarul cu o lumina, s-a aprins lumina in sala. Nu la noi pe scena, ci la ei in spate. Si a fost perfect ca a durat pana cand s-a asezat pesoana respectiva pe scaun si s-a inchis lumina si am aflat dupa spectacol ca acea lumina, acel luceafar era chiar Luceafarul care s-a sprijinit de perete.
Au fost mici incidente. La un moment dat chiar in prima faza, a fost o problema cu subtritrarea care se blocase insa a fost frumos pentru ca Robert si Andrada isi faceau momentul si erau toti fascinate. Sunt incantata ca prin prestatia lor, au reusit sa-i faca sa lase totul si sa se uite la spectacol.
Ii vedeam cum pur si simplu sorbeau ceea ce se intampla. Interactiunea mea era cu ei, eu trebuia sa ma uit la ei si aveam senzatia ca parca stiu ce le spun si imediat intorceau capul sa se uite la ei si era ceva incredibil , stiau exact cum sa-si dirijeze privirea ceea ce mi s-a parut fascinant. Adica simteau…
CHINARO: Pe scena ati stralucit si datorita costumelor originale pe care le purtati. Ce ne puteti spune despre acestea?
Robert: Lucrurile s-au asezat exact asa cum a trebuit pentru ca Ana, nu a facut costumele astea special pentru piesa noastra. Costumele noastre de Luceafar erau facute pentru o piesa de teatru precedent la care trebuia sa le purtam dar nu le-am mai purtat si au ramas nefacute si ne-am gandit sa le purtam pe astea si ea le-a terminat.Rochia pe care a purtat-o Alina, este o rochie din colectia ei noua, in care Oana a dansat.
Oana a fost personajul principal la colectia Anei, si singurul de altfel. A fost mai atipic. Si inca de cand Alina a avut ideea de o rochie lunga pe care ea sa o poarte pe scena, m-am gandit la rochia aia. Stiam ca e lunga si ca s-ar potrivi deci era acolo la indemana noastra. Iar rochile pe care le-au purtat fetele, Ana le-a facut pentru licenta Oanei. Totul s-a legat de minune deoarece erau chiar trei, exact cate fete urmau sa fie intr-un final. Intamplarea face ca Ana trebuia sa fie si ea in proiect, a fost scoasa din aceasta pentru ca asa a fost conjuctura dar intr-un final noi toti am purtat creatiile ei. Am fost atat de sigur ca toate se vor aseza perfect.
E o siguranta pe care am invatat sa o am atunci cand simt oamenii cu care eu personal lucrez si cand vad ca e pasiune si e tot ce trebuie, inseamna ca lucrurile asa trebuie sa fie.
Alina: Noi am fost impreuna la prezentarea Anei si cand am vazut rochia am zis:”asta e rochia mea, e rochia mea de povestitor.”
Ravzan a avut ideea cu mastile si am avut noroc ca a avut el o masca acasa, aleasa cu mare grija deoarece avea pometii si structura fetei.
Fiecare a contribuit si a fost foarte amuzant ca aveam lucrurile astea deja si s-au lipit cumva.
Daca ar trebui sa scriem o carte despre cum s-a facut proiectul acesta, am avea ce sa scriem. Si am facut repetitiile in camara.
Robert: Exact, teatru in camara.
Alina: Fara sa-mi dau seama le-am scris:ne vedem in camara la Mihai (iubitul meu). Trebuia sa scriu camera insa am autocorect…
A fost amuzant deoarece ei se asteptau la un beci. Acolo a inceput totul. Mai putin momentele de dans, unde ne-a ajutat Oana sa lucram la un ATC. Dupa am mai inchiriat o sala de dans si ne-am descurcat.
Robert: Este foarte interesant ca noi am reusit cu aceste conditii precare sa facem ceva misto si sa ducem proiectul in China si sa facem totul la un nivel foarte bun. Nu poti sa contesti ca oamenii au fost foarte incantati de noi.
Suntem pasionati toti si suntem seriosi, ceea ce e foarte important. Cred ca pentru noi a fost o demonstratie ca putem. Am reusit sa venim acasa cu rezultate bune pe care le putem arata mai departe si oamenii probabil o sa ne perceapa altfel cand o sa mergem cu un proiect pentru ca avem un rezultat foarte bun. Una e cand vine o fata la tine si iti spune ca are un vis si e normal sa ai tendinta sa zici : “da, ok, bine, felicitari”, dar cand vezi ce a reusit sa stranga in jurul ei si ce a reusit sa faca, zici :”fa-ti treaba si fa un alt proiect si mai bun decat precedentul”. Si sunt sigur ca asa o sa se si intample. In general cam asta se intampla. Trebuie sa te lovesti cu capul si sa vii sa ii arati celui care nu a crezut in tine.
Alina: Eu am citit o carte chiar inainte sa incep proiectul acesta: “arta de a cere”, pe care o recomand tuturor si acolo spunea ca nu trebuie sa-ti fie frica sa ceri absolut nimic, ca este o diferenta intre a cere si a cersi si fapul ca l-am intalnit pe domnul Lupeanu la cateva zile dupa ce am terminat de citit cartea, mi s-a parut un semn.
Cand l-am rugat pe prietenul meu sa facem repetitii aici, ma asteptam sa zica nu.Asta deoarece nu prea e genul lui, insa a inceput sa prinda drag si chiar ne-a ajutat sa facem masca, mi-a oferit suportul lui.
Ana Novic ne-a ajutat foarte mult. Sunt sigura ca o sa fie proiecte in care o sa fie implicata de la A-Z. Ideea e ca eu am avut o viziune si nu toate se intampla exact cum mi-as fi dorit.
Robert: Ana mi-a spus ca a vizionat deja, face colectia urmatoare, o prezinta in Beijing si gata.
Ea chiar nu e suparata. A fost dezamagita la inceput pentru ca era la fel de implicata ca si noi si pur si simplu e suficient de matura sa inteleaga si chiar a fost 1000% cu noi acolo.
CHINARO: Sunteti o echipa tanara ce a reusit datorita pasiunii sale si perseverentei sa fie un exemplu si pentru ceilalti. Daca ar fi sa reprezentati un etalon pentru restul tinerilor cu visuri asemanatoare, care ar fi sfatul vostru pentru ei?
Andrada: Sa aiba incredere in visele lor!
Vali: Din punctul meu de vedere, cel mai important este sa faci ce-ti place. Si eu muncesc, am un full time job, care ma tine ocupat pana la 18:00, dar cu toate astea, am inceput sa fac din ce in ce mai frecvent si sa gasesc oarecum timp chiar daca asta a insemnat nopti pierdute. Partea buna e ca nu simti asa rau oboseala, cand faci ce-ti place. Sfatul meu ar fi sa-si urmeze pasiunile, sa nu se lase pe tinjeala .
Alina: Cu totii lucram si totusi a avut timp de noi si am pierdut multe nopti si multi neuroni.
Toti in afara de Oana care inca e la master.
Ideea e sa nu-ti cauti scuze si sa ai in vedere ca daca nu te lasi pe tinjeala, reusesti. Daca nu era Vali, noi nu dadeam de Razvan. O saptamana a incercat sa-l gaseasca, il suna si nu raspundea si sambata in care eram deprimati ca nu iese proiectul, l-a sunat iar pe Razvan si a raspuns si a zis “da si sa ne intalnim chiar in seara respectiva”. Daca el renunta, nu mai faceam nimic insa a insistat si a iesit.
Robert: E foarte interesant de analizat. Fiecare a avut un aport important. Pur si simplu s-a intamplat. S-a ajuns la formula asta finala pentru ca de fapt asa trebuie sa mergem si unde mai punem faptul ca noi n-am mers niciodata undeva impreuna si am stat o saptamana in Beijing, zi de zi, ora de ora, impreuna. Mi s-a parut super tare.
CHIANRO: Va felicit pentru ca ati reprezentat Romania cu succes si pentru ca in acelasi timp, ati adus un omagiu marelui poet, Mihai Eminescu. Motivatia si munca voastra au dus la indeplinerea a ceea ce voi v-ati propus. Cum a fost pentru voi?
Robert: Am apreciat foarte mult ca ne-am intors in tara si au fost oameni care au percutat imediat stirea.
Alina: Eu mi-am gasit o matusa. Ea a vazut articolul din presa si m-a cautat pe facebook
Ulterior m-au cautat multi oameni care voiau sa vorbeasca cu mine doar datorita proiectului si sa vada ce mai urmeaza.
Robert: S-a dus bine subiectul. In general oamenii nu spun, nu te felicita, ei vad dar nu ti-ar scrie fiindca e foarte greu sa feliciti. Si mi se pare ca a trezit niste oamenii pe care eu personal ii stiu ca nu fac chestii de astea. Mie mi-au scris si stiu ca ei ma urmaresc in general si e printre putinele dati cand mi-au scris:”ba ce tare, ba ati fost acolo, ce misto, am urmarit, felicitari, te urmaresc” Si mi se pare tare, chiar a starnit ceva in oameni si eu cel putin, prin ce fac, urmaresc sa inspir oameni. Daca proiectul a inspirit si pe altii sa creada si ei si sa faca ceva cum am facut si noi sau sa fie mai buni decat noi ca fac acelasi lucru, mi se pare tare.
Stirea pe libertatea pentru mine a fost o surpriza, in secunda trei au pus-o pe site si e un motiv in plus ca trebuie sa crezi in ce trebuie sa faci si nu exista nicio bariera. Bariera ti-o pui singur si daca unul iti inchide usa, intri pe geam, daca iti inchide geamul, intri pe la subsol.
Alina: Nu ni s-a dat nimic pe tava, ne-am luptat. La noi totul a fost mai ok atunci cand a ajuns Razvan si asta a fost destul de tarziu. Dar mereu ne-am motivat pe rand sa continuam si totul a iesit exact asa cum trebuia sa iasa, intr-un final.
Andrada: A fost dificil deoarece primeam o veste buna si a doua zi, trei vesti proaste. Inca o veste buna, alte trei vesti proaste.
Oana: Eu cand am auzit povestea proiectului nu mi-a venit sa cred prin ce au trecut acesti oameni, am ramas profund impresionata.
Robert: Chiar e un exemplu foarte bun. Poti sa mai faci ceva in tara asta si fara sa stii pe cineva.
Oana: Voiam sa spun ca am prins drag de ei si ca ii apreciez asa de mult si ma bucur de fiecare data.
Robert: Comunitatea chineza e mare in tara si putem sa jucam pentru comunitate. Mi se pare tare tocmai asta ca pastrezi vibe-ul din Asia. Si aduci comunitatea de aici ca si lor le e dor de tara lor, presupun.
Andrada: Se vorbeste in limba lor, la fel de bine ca si cum ar vorbi un chinez.
Robert: Mi se pare cel mai mare compliment ca la finalul piesei, a venit o doamna si a intrebat-o de cand si-a imbunatait asa limba chineza ca a vorbit foarte bine.
Alina: Au fost doua reprezentatii in China.
Ideea e ca nu stiu cum de s-a intamplat, la prima reprezentatie am intampinat un mic incident deoarece la ultimele doua strofe, in care intensitatea creste cand se duce sa vada cine il asteapta pe pamant si cumva, atunci s-a auzit muzica desi nu asta era stabilit.
Andrada: Dar a fost frumos. Inclusiv acolo am primit felicitari. S-au aranjat lucrurile.
Alina: A fost frumos desi am avut doar jumatate de ora la dispozitie. La al doilea spectacol, lucrurile s-au aranjat diferit si rezultatele au avut un impact mult mai mare.
CHINARO: Visul vostru a fost unul maret, reusind sa implice una dintre cele mai mari tari din lume. De unde pasiunea pentru China?
Andrada: In viata mea nu mi-am dat seama cat de mult mi-a placut China, decat in momentul in care ne-a zis Alinuta. Atunci am descoperit ca am citit o gramada de carti despre China, ca stiu foarte multe despre China, despre Orasul Interzis, despre imparti, despre cate neveste au avut, despre de toate.
Alina: Mie de mica mi se spune “chinezul”. De acolo si pasiunea in subconstient pentru China. In plus am locuit acolo doi ani si jumatate si e ca acasa. Ma intorc la o bunica mai indepartata.
Andrada: Are prieteni peste tot acolo.
Oana: Cu toata lumea e prietena.
Alina: Da, de la doamna cu ceai, la doamna care vinde carti pe strada, de la domnul cu agende.
Andrada: De la domnul cu tablitele de la Marele Zid.
Alina: Chiar pot sa zic ca sunt prietenii mei.
Robert: Eu nu am avut niciodata cu China. Nici macar nu stiam nimic in afara de cunostintele basic.
Mancarea chinezeasca mi s-a placut la nebunie…
Imi place foarte mult sa calatoresc, sa cunosc oameni de toate natile si nu exclud niciodata sa ajung orice colt al lumii pentru ca stiu ca e orice este posibil. E suficient doar sa mi se insemintese ideea
Oana: Mie mi-au placut vinetele picante, legumele picante. Mi-a placut picantul. Am avut ceva comun la mancare, ne placea picant.
Vali: Eu sunt pasionat de actorie si as juca oriunde, oricand, oricum.
Alina: Eu le-am bagat China in cap.
CHINARO: Cui ati dori sa multumiti pentru realizarile voastre?
Oana si Andrada: Alinutei
Alina: Pai daca ar fi sa o luam in ordine, primul ar fi domnul Constantin Lupeanu. V-am zis, ne-am intalnit la o expozitie de fotografie si el a crezut de atunci. Si inca crede in noi si mi se pare incredibil.
Doamnei profesoare Balan, ca mi-a dat profesor de chineza pentru pronuntie, de la Institutul Confucius Bucuresti. Lui Razvan, de care imi pare rau ca nu l-am luat in China dar la urmatorul proiect o sa fie acolo.
Sincera sa fiu nu stiu cine ar fi acceptat programul pe care l-am avut si conditile pe care le-am avut si le multumesc si colegilor mei. Si lui Mihai ca m-a suportat.
Robert: Trebuie sa simtim recunostinta pentru ca lucrurile s-au aranjat asa. Ne-am intalnit la Inlight, pe care am decis cu totii sa o urmam separat iar asta ne-a adus impreuna. Strict pentru prietectul acesta, trebuie sa multumim oamenilor care au fost 100% alaturi de noi, fie ca au ajuns sau nu au ajuns in China. Asta inseamna: Razvan, Ana Novic, domnului Lupeanu ca a crezut in pasiunea din ochii ei. Pe care il apreciem mult, nu stiu cat de des intalnesti oameni carora le spui ca vrei sa faci ceva si te pot ajuta efectiv si iti dau si sanse.
Andrada: In plus, dupa reprezentatie ne-a dat si sfaturi foarte bune: cum putem face pe viitor sa ne promovam, sa incercam si alt proiect. A fost acolo cu noi.
Robert: Suntem foarte fericiti si suntem foarte recunoscatori si le multumim tuturor si universului ca ne-a pus unul langa altul.
Se intampla de foarte multe ori sa te puna langa niste oameni langa care sa nu poti sa lucrezi de fapt sau sa te puna intr-un context in care sa ajungi sa fie necesar sa stai o saptamana cu ei si sa realizezi ca nu ai nimic cu ei.
E clar ca asta e formula in care trebuie sa mergem mai departe si o sa incercam sa ramanem motivati si o sursa de inspiratie pentru restul oamenilor. Fie pentru persoanele care sunt ca noi, care au niste idealuri. Si sunt 100% sigur ca o sa facem proiecte din ce in ce mai tari.
Se poate intampla ca oamenii sa vina si iti mai taie din elan, e perfect normal, nu traim intr-o lume perfecta, important e sa avem de fapt capacitatea sa intelegem ce e de invatat. Sa stii cum sa mergi inainte.
Last modified: 06/03/2017
