Opera Beijing este cunoscută în lume ca „opera din Orient”. Ea reprezină o fărămă din chintesenţa culturii chineze şi a primit numele de la oraşul Beijing.
Acest gen de creaţie artistică are o existenţă de peste 200 de ani. Are la origine mai multe opere locale chinezeşti cu veche tradiţie din diferite zone, şi în special „huiban”, tip de operă jucată în sudul ţării. În 1790. huiban şi-a făcut pentru prima dată apariţia în Beijing la un spectacol prilejuit de ziua de naştere a împăratului. În acea vreme, în nordul Chinei existau alte opere locale. În urma concurenţei, nivelul artistic al operei huiban s-a ridicat rapid. La sfârşitul secolului al 19-lea şi începutul secolului al 20-lea, s-a definitivat stilul operei care a primit numele capitalei ţării.
Opera Beijing se situează pe primul loc între operele de origine chineză atât ca număr de piese în repertoriiu, de artişti, formaţii şi spectatori, cât şi ca influenţă.
Opera Beijing este o creaţie artistică complexă. Intrigile şi personajele din operă sunt descifrate prin cântece, text vorbit, gesturi, lupte şi dansuri. Sunt 4 categorii de roluri: sheng (masculin), dan(feminin), jing (masculin) şi chou (masculin sau feminin), plus câteva roluri auxiliare.
Pentru spectacol de operă, masca este o artă cu specific propriu. Toate trăsăturile personajelor îşi găsesc expresia în mască. De regulă, personajele pozitive au feţe roşii, azurii şi negre; cele neutre au feţe albastre; cele negative au feţe albe, galbene;iar sfinţii, Buddha şi diavolii au feţe galbene.
Se consideră că ultimii ai ani secolului al 18-lea au constituit prima perioadă de înflorire a operei Beijing. În aceea vreme, atât în rândul populaţiei simple, cât şi la curtea imperială, se prezentau multe spectacole dintr-un repertoriu bogat. Larga popularitate şi condiţiile materiale oferite de curtea imperială şi aristocraţi au permis operei Beijing să cunoască o dezvoltare fără precedent.
Între anii 20 şi anii 40 ai secolului trecut, se poate vorbi de a doua perioadă de aur. S-au format 4 şcoli principale, reprezentate de Mei Lanfang (1894-1961), Shang Xiaoyun(1900-1976), Cheng Yanqiu(1904-1958), respectiv de Xun Huisheng(1900-1968)。 Fiecare şcoală avea un mare număr de artişti renumiţi. Aceştia jucau în oraşele mari precum Shanghai şi Beijing, Graţie lor, opera Beijing a ajuns la apogeu.
Mei Lanfang a fost interpretul cu cea mai mare faimă în lume. A început să deprindă această artă când avea doar 8 ani şi a apărut pentru prima dată pe scenă la 11 ani. În cariera sa de peste 5 decenii de actor care juca roluluri dan, a adus contribuţii importante în domeniile muzicii vocale, coregrafiei, muzicii clasice, costumaţiei şi machiajului, formându-şi un stil artististic propriu. În 1919, o trupă condusă de el a efectuat un turneu în Japonia. A fost prima prezenţă a operei Beijing peste hotare. În 1930, turneul trupei conduse de Mei în Statele Unite s-a bucurat de un mare succes. în 1934, actorul a făcut o vizită în Europa. De atunci, străinii au început să cunoască aceste creaţii chinezeşti.
În perioada aplicării politicii de reformă şi deschidere, opera Beijing a făcut noi progrese. Fiind o artă tradiţională importantă, s-a bucurat un un puternic sprijin din partea guvernului. La Teatrul Chang’an de pildă, se prezintă în tot cursul anului creaţii de operă Beijing. La concursurile de interpretare organizate pentru amatori participă totdeauna pasionaţi din toate colţurile lumii. Opera Beijing este frecvent inclusă în schimburile culturale ale Chinei cu străinătatea.
Sursa: RCI
Last modified: 09/09/2016
